Mă bucur să vă regăsesc la acest nou început de an, acum că au trecut sarmalele, cozonacul, şampania şi au venit, la schimb, facturile de la cărţile de credit – de, Crăciunul obligă! -, ca să nu mai adaug facturile de taxe pentru proprietari, başca impozitul pe venituri, ce se zăreşte la orizont.
Dacă vi se pare că acest început de an e mai dificil decât alţii, nu sunt de aceeaşi părere. Aşa a fost şi anul trecut şi tot cam aşa se prevede şi pentru următorii ani. Pentru a depăşi toate aceste momente, secretul, dacă-l putem numi aşa, e să vă organizaţi cât mai bine finanţele. Organizare, disciplină financiară, previziune şi, dacă doriţi, aş putea adăuga şi alte cuvinte ce sună frumos, mai ales în şedinţe.
Eu găsesc că lucrurile sunt cu mult mai simple. Un buget e pozitiv atunci când reuşim să cheltuim cu un dolar mai puţin decât câştigăm. Iar dacă nu se poate, câştigaţi cu unul în plus. Încercaţi acest lucru şi o să vedeţi că nu veţi fi nicicând prinşi de datorii. Dar mai bine să vă povestesc de unde am învăţat acest lucru.
Varvara venea pe la bunica să-i ghicească întodeauna duminica, după slujbă. Lungă, da’ adusă de spate, cu basmaua-i bine strânsă sub bărbie, cu băţul noduros într-o mână şi traista vărgată în cealaltă.
– Ai ajuns, Varvară?
– Am ajuns, Ileană. Iaca, iar am stat pânâ la-mpărtăşanii, da’ să ştii că tari greu ni-o mai mustrat popa azi.
– Da’ di ci, măi fumeie, că doară n-am puşcat în stele şi-a hi chicat fo una.
– Vai, tu, Ileană, cum poţi să grăieşti aşé? Apoi părintili zici că Domnu’ nu-ngăduieşti să îmblăm cu farmicii, că ni paşti nicuratu’.
– Apăi, lasă şi tu, Varvară, popa sâ grăiascâ, câ di aceie-i dăm colaşi. Hai mai ghini şezi şi-ndeamnâ o ţârâ, că tocmai ci-am răsturnat mămăliga pi fund şi-am disfăcut oliacâ din budăiu di brânzâ di an şi-apoi on da şi-n boghi.
– Cum spui, cumătrâ, el cu-a lui şi noi cu-a noastri, da să-mi dai hotărât, să văd dacâ s-aratâ a sî ogoi Costan a nieu, că di la Craşiun încoaşi m-o mâncat di zâlii cu rachiu’ lui. Şi iacâ, bghiru âi pi noi, da’ griţarii n-ajung di niciun fiel.
Ca şi cum m-ar fi zărit pentru prima dată, bunica lăsă linguroiu’ de lemn cu care scotea brânza din putină şi-mi zise, cu zâmbet ştrengăresc:
– Dac-ai gătit di giucat cu mămăliga, mai scarmanatuli, ia fă ghini şi mai ti du matali olecuţâ pi afarâ, di ti gioacâ cu cialalţi, că şi-or faşii muştili cuib la gura ta di cât âi căsca la babi, că noi aviem di socotit şi asta nu-i pientru căpuşoru tău amu’. Şi nu uita să înghii giuncuţa cu-o găliatâ di apâ, aşé harnic cum ţâ-i fielu’.
Mai de voie, mai nu, înarmat cu o bucată din mălaiu’ ce se ascunsese-n rolă, am ieşit, dacă aşa era regula. Bunica-mi explicase o dată că datu-n bobi nu-i pentru cei de seama mea, dar dacă am să-i fiu ascultător şi oi aduce apă ori de câte ori mi-a zice, are să-mi arate şi mie, când oi fi mai mare. Drept e că mare lucru nu mai avea ea ce-mi arăta, că eu, de fiecare dată, numai mă făceam că plec, da’ încet mă întorceam sub geamul din dreptul mesei şi numa’ urechi eram la tot ce se spunea.
Pentru Varvara, timpul plăţii impozitelor – a birului, după vorba ei – era un stres pe care trebuia de fiecare dată să-l împartă cu bunica. Nici în ziua de azi nu ştiu dacă datu-n bobi o ajuta să găsească banii pentru bir, dar aşa de bucuroasă pleca de la noi, că-mi vine a crede că da.
La dumneavoastră cum se petrece, sunteţi bine organizaţi şi această perioadă nu vă dă nicio bătaie de cap sau aveţi nevoie de tratamentul Varvarei? Pentru a vă uşura eforturile de plată a taxelor, în fiecare an puteţi să utilizaţi drepturile de depunere în regimul de economii pentru pensie (REER) – bineînţeles, în măsura în care depunerile pe care le faceţi vă pot aduce un semnificativ retur de taxe. Dar mai multe răspunsuri găsiţi la fiecare din consilierii financiari ai comunităţii, important e ca soluţia propusă să fie cea bună.
