Româncă propusă pentru deportare, pentru că fiica ei este bolnavă
Mai toate marile publicaţii canadiene, inclusiv Radio Canada şi CBC, au vorbit de povestea lui Eniko Reka Kincses, pe care Ministerul federal de Imigraţie a vrut să o expulzeze din Canada. Venită din România în 2009, în baza unui program de imigrare din provincia Saskatchewan, Reka Kincses s-a aflat la un pas de expulzare, fiindcă oficialii federali au fost deranjaţi de faptul că fiica ei, Boglarka, are paralizie cerebrală. Ottawa consideră că acest lucru va reprezenta o povară prea mare pentru sistemul de sănătate din Canada.
Pe lângă presă şi membri ai comunităţii locale, în favoarea româncei s-au ridicat şi membri ai Guvernului din Saskatchewan, care au cerut oficialilor federali acordarea rezidenţei permanente pentru Eniko Kincses. În final, Ottawa i-a acordat acesteia un permis temporar de rezidenţă, până ce dosarul ei va fi reevaluat.
Lucian Matiş, la Săptămâna modei
Ottawa Citizen scrie despre prezenţa designerului canadian de origine română Lucian Matiş la Săptămâna modei din Ottawa.
Matiş, care a intrat în atenţia presei după ce a obţinut locul doi la competiţia televizată
Project Runway, va prezenta o colecţie colorată, cu influenţe de animale exotice.
Un nou club de gimnastică, condus de doi români, s-a deschis la Windsor, Ontario, scrie publicaţia locală Windsor Star. Cei doi sunt Robert Stănescu, fost component al lotului olimpic de gimnastică masculină al României, şi Ruxandra Stănescu (Mihail), şi ea o fostă sportivă.
Robert Stănescu a obţinut medalia de bronz la Europenele din 2008, la inele, proba sa preferată, şi a participat la Jocurile Olimpice din acelaşi an, de la Beijing.
Hoţii olandezi erau, de fapt, români
Arestarea a trei români în scandalul celui mai mare furt de artă comis în Olanda în ultimii 10 ani a atras atenţia ziariştilor de la The Globe and Mail. Hoţii au furat, în octombrie anul trecut, de la o galerie de artă din Rotterdam, tablouri de Pablo
Picasso, Claude Monet, Henri Matisse, Paul Gauguin, Meijer de Haan şi Lucian Freud. Poliţia a ajuns în cinci minute la locul faptei, dar hoţilor le-a luat doar două minute să opereze, jaful fiind foarte bine organizat. Picturile, a căror valoarea este estimată la 10 milioane de dolari, nu au fost încă găsite.
Cei trei hoţi au fost arestaţi în România, în momentul în care încercau să stabilească valoarea de piaţă a picturilor. Unul dintre cei arestaţi este Petre Condrat, asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu.
Cu corupţia la Berlin
Festivalul de film de la Berlin are un singur film românesc în competiţie: Poziţia copilului / Child’s Pose, al regizorului Călin Peter Netzer. Acesta va concura, alături de alte 18 filme, pentru a obţine Leul de aur, scrie CBC. Site-ul menţionează că filmul este o radiografie a corupţiei din România şi a efectelor pe care ea le are în întreaga societate.
În prezentarea oficială a filmului, Călin Netzer spune că, pe lângă problema corupţiei, filmul vorbeşte şi despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor.
Marţi, după Crăciun, la TFO
Postul de televiziune francofon din Ontario, TFO, a anunţat filmele care vor fi prezentate în fiecare miercuri seara, în cadrul seriei Cinéma du monde. Printre filmele europene selecţionate se află şi filmul românesc Marţi, după Crăciun, al regizorului Radu Munteanu, anunţă publicaţia Le Devoir.
TFO poate fi recepţionat în Québec, atât în reţeaua Vidéotron, cât şi în reţeaua Bell.