Lucian Blaga, comunismul şi Premiul Nobel

Lucian Blaga cu fiica sa, Dorli
Lucian Blaga cu fiica sa, Dorli

Martori a două tendinţe opuse, una de a mitiza şi alta de a devaloriza tot ce este românesc, se cuvine să ne aducem aminte de persona­lităţile culturii noastre, din toate domeniile – literatură, artă, filosofie, ştiinţă, medicină, politică,  sport etc. – care, prin opera lor, au făcut posibil destinul european al românilor. Această operă ne demonstrează că, nici în bine, nici în rău, nu suntem fundamental altfel decât cei din jurul nostru.

Ceea ce frapează la Lucian Blaga este nivelul înalt al tuturor operelor pe care ni le-a lăsat, în mai multe domenii. Conştiinţa publică l-a înregistrat mai ales ca poet şi e adevărat că el este unul dintre cei mai importanţi poeţi români. Dar Lucian Blaga este la fel de important şi ca filosof şi ca dramaturg. Cauza pentru care imaginea lui de poet pre­valează asupra celorlalte nu ţine atât de un dezechilibru valoric între poezia sa, pe de-o parte, şi celelalte opere, pe de alta, ci de o neşansă istorică. În alte contexte sociale şi politice, mediul inte­lectual ar fi fost altul şi drept urmare şi receptarea teatrului şi a gândirii lui ar fi fost alta.

S-a născut în 1895, în satul Lancrăm, lângă Sebeş, în Transilvania. A studiat teologia la Sibiu şi Oradea (1914-1916) şi apoi filosofia, la Viena (1916-1920, doctorat în 1920). A debutat în 1919, cu o plachetă de versuri, Poemele luminii. În acelaşi an, ca spre a marca debutul unei cariere ce avea să depăşească aria poeziei, publică volumul de aforisme Pietre pentru templul meu şi, un an mai târziu, piesa de teatru Zamolxe.

Poemele luminii au fost întâm­pi­-nate cu elogii, mai întâi de lingvistul ardelean Sextil Puşcariu şi apoi de Nicolae Iorga, care scria despre ele că sunt “bucăţi de suflet /…/redate cu o superioară muzicalitate”.

Activitatea literară se intensifică după debut, în paralel cu reflecţia filo­sofică şi, până în anul 1948 – an de cotitură majoră în viaţa şi opera lui Lucian Blaga -, volumele de poeme vor alterna, de cele mai multe ori, cu compoziţiile dramatice şi cu eseurile şi construcţiile filosofice. Vor apărea, astfel, volumele de poezii Paşii profetului, în marea trecere, Lauda somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte şi piesele de teatru Tulburarea apelor, Daria, Ivanca, învierea, Fapta, Meşterul Manole, Cruciada copiilor, Avram Iancu, Arca lui Noe.

Cât priveşte filosofia, ea a fost strânsă în trei trilogii publicate în anii ‘40: Trilogia cunoaşterii (Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă), Trilogia culturii (Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii) şi Trilogia valorilor (Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare).

Avea proiectul şi unei a patra trilogii, Trilogia cosmologică, din care a publicat doar primul volum, în 1940.

Între 1926 şi 1938, a lucrat în diplomaţie şi a ocupat diferite posturi la legaţiile din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. Devenise membru titular al Academiei Române din 1936 şi, în discursul inaugural, rostise un impresionant elogiu al satului românesc.

Când a izbucnit al doilea război mondial, Lucian Blaga era profesor universitar la catedra de Filosofia culturii de la Universitatea din Cluj, mutată la Sibiu, după Dictatul de la Viena, până în 1944.

Venirea la putere a comunismului l-a găsit pe Lucian Blaga la zenitul ca­-rierei sale literare şi filosofice. Pentru că a refuzat să colaboreze cu noua pu­-tere, a fost înlăturat brutal din învăţă­mântul universitar şi împins către slujbe nepotrivite cu personalitatea sa: biblio­graf, bibliotecar-şef, director-adjunct al filialei din Cluj a Bibliotecii Academiei – slujbe onorabile, desigur, dar care îl marginalizau în raport cu lumea academică şi literară. Nu i se mai publică deloc cărţi proprii, ci doar articole izolate şi traduceri (Faust, de Goethe, Nathan înţeleptul, de Lessing etc.). Un episod tulbure se consumă în 1956, când, la sugestia lui Mircea Eliade, este propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Academia suede­ză l-a inclus printre candi­daţi, dar guvernul comunist din România a cerut să fie şters de pe listă. Volumele lui de poeme din perioada interbelică erau interzise în ţară şi, prin urmare, comuniştii nu puteau risca.

Prin restricţiile care i-au fost impuse, Lucian Blaga a fost împiedicat nu doar să se consacre proiectelor sale, dar şi să comunice cu comunitatea filosofică internaţională. Despre marginalizarea forţată a lui Blaga a scris câteva pagini interesante Nicolae Balotă, în jurnalul său, Caietul albastru. Tensiunea cotidiană în care trăia filosoful, poetul şi diplomatul interbelic de anvergură europeană, precum şi climatul intelectual din ţară, redus la ideile marxiste transformate în dogme, nu erau deloc favorabile marii reflecţii filosofice.

Postum, au fost publicate multe dintre eseurile lui Lucian Blaga şi, de asemenea, un mare număr de poezii scrise după 1948, strânse în volumul Mirabila sămânţă, dar la ce nivel ar fi ajuns opera lui multiformă în condiţii de libertate rămâne una dintre întrebările triste ale culturii române.

A murit în 1961, iar peste un an apărea o ediţie completă a poeziilor lui, îngrijită de George Ivaşcu. Lucian Blaga era sortit unei glorii postume, dar, din păcate, nici opera lui, şi nici cultura română n-au beneficiat de această glorie atunci când ea ar fi fost mai necesară şi mai stimulatoare de noi creaţii monumentale.

Ultimele articole

Articole similare