Am spus de la început că, în această rubrică, drumul spre înţelegerea slovacilor va urma căi ocolite. Un motiv este şi faptul că, venit aici pentru o muncă inginerească, nu pot să le pun întruna colegilor întrebări de genul: “Sunt oamenii mulţumiţi de premierul Robert Fico?”

În acest caz particular, auzindu-mă, Martin a vrut să se asigure, mai întâi, că nu se înşeală asupra persoanei de interes: “Robert Fiţo?” Apoi, după această mică lecţie de pronunţie în slovacă, mi-a spus: “Cred că niciun om inteligent nu poate fi mulţumit de el”. Exact ceea ce cred şi eu despre Ponta, mi-am spus.

Dar pe “Fiţo” ce-l face să fie pus la zid de “inteli­genţi”, în condiţile în care, în mod evident, “prostimea” îl susţine? Născut în 1964 şi intrat în viaţa politică imediat după revoluţia de catifea, Robert Fico este un om politic de stânga, cu aplecare (ce surpriză!) spre populism, naţiona­lism şi autoritarism. Aplecările i-au atras porecle de genul “Putin al Slovaciei” ori “Chávez al Europei” şi l-au adus, în 2012, pentru a doua oară la cârma guvernului.

E fondatorul partidului SMER (Direcţia social democrată). A devenit premier pentru prima oară în 2006, după ce SMER-ul s-a aliat cu alte două partide, unul condus de Vladimír Mečiar, premierul autocrat din anii ’90, altul condus de un fel de Vadim slovac pe nume Ján Slota, cunoscut pentru declaraţiile lui anti-ţigăneşti şi anti-maghiare. Această mezalianţă a atras întârzierea admiterii SMER în Partidul Europenilor Socialişti, situaţie care mi-a amintit de mutarea congresului PES de la Bucureşti la Bruxelles, în septembrie 2012, după ce alianţa în care intrase PSD-ul nostru (în fine, al unora dintre noi) batjocorise într-o veselie legea, în România.

CITEȘTE ȘI:  Povestiri cu final neaşteptat

Când e în opoziţie, Fico critică reformele care se bucură de aprecierea organismelor europene şi interna­ţionale. Când conduce guvernul, ia măsuri care contravin principiilor pieţei libere din UE. În politica externă, este mai apropiat de Rusia (aviaţia slovacă s-a mo­dernizat cu MIG-uri, în conflictul din Ossetia de Sud a acuzat Georgia de atitudine provocatoare) decât de ţările din UE şi de SUA.

În concluzie, Fico pare un bărbat politic de la care Ponta încă mai are ce învăţa. Îi apropie experienţele politice, aşa inegale cum sunt, dar şi educaţia. Fico este doctor în drept, cu o teză susţinută în 2002, adică doar cu un an înaintea faptei similare a dottore-lui nostru. Îi desparte un mic amănunt: numai al nostru e plagiator dovedit. Dar plagiatul, în România, nu-i un handicap. Pentru că, după cum spun mioarele folclorului nostru contemporan, între două retezări de iarbă, “nu asta contează!”

Iarăşi Havel

O ştire din săptămânalul “The Slovak Spectator” mă face să mă întorc la cartea de memorii a lui Havel, din care am mai citat (“To the Castle and Back”, Portobello Books, 2008). Ştirea este despre noul preşedinte al Cehiei, Miloš Zeman, care ar fi declarat că destinaţia primei sale vizite oficiale peste hotare va fi Slovacia, conform, de-acum, tradiţiei.

În viaţa politică, Havel a avut doi rivali majori:   Václav Klaus, în primul rând, dar şi Miloš Zeman. Fiecare dintre ei a deţinut, pentru o perioadă îndelungată, funcţia de premier, în anii în care Havel era preşedinte. Havel şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în 2003 şi a decedat în 2011. În 2001, îşi nota acest gând, reprodus în carte: “Klausii, Zemanii dar şi Havelii, ca membri ai unei generaţii care a fost deformată, într-un fel ori în altul, de comunism şi ca figuri principale în lunga etapă de postcomunism, trebuie acum să se retragă”. (p. 333)

CITEȘTE ȘI:  Povestiri cu final neaşteptat

Ce s-a întâmplat, în realitate? Klaus i-a urmat lui Havel la funcţia de preşedinte, tot pentru două mandate, iar Zeman este noul preşedinte ales. De unde se vede că filmul politicii postcomuniste are, în Cehia, o respiraţie amplă, cu distribuţie puţin numeroasă. Ceea ce este valabil şi pentru România, cu deosebirea că o bună parte a acţiunii politice de la noi pare ruptă nu dintr-un film cu actori, ci dintr-o piesă de teatru de marionete. Una cu un colectiv de sforari restrâns.

Un câine neafiliat

Un câine din blocul de apartamente în care locuiesc urlă invariabil, ca lupul, atunci când bat clopotele la o biserică din apropiere. De fiecare dată, urletul îmi aminteşte că slovacii se consideră mult mai religioşi decât cehii. Conform, de exemplu, rezultatelor de referendum afişate pe site-ul www.cia.gov, principalele două categorii de cetăţeni slovaci, din perspectiva apartenenţei religioase, sunt romano-catolicii, cu 69% din totalul populaţiei, şi protestanţii, cu 11%. La cehi, aceleaşi locuri sunt ocupate de “neafiliaţi”, cu 59%, şi romano-catolici, cu 27%.

De curând, când câinele neafiliat începe să urle, din interiorul apartamentului latră imediat şi Sake. E venită de o săptămână, dar vreo trei zile a fost tăcută, pentru că a chinuit-o jet-lagul.

Ad