M-am întâlnit cu un prieten pe stradă şi, după câteva schimburi de amabilităţi, l-am întrebat dacă depune ceva anul acesta în REER, că doar mai erau câteva zile. Ştiam că are un serviciu bun, unde câştigă în jur de 100.000 de dolari pe an. El mi-a răspuns că s-a gândit, s-a sfătuit cu soţia şi nu crede că pune ceva. Dar, uite!, exclamă el, am plătit aproape jumătate din casa pe care am cumpărat-o acum doi ani. Ştiam că au ales o dobândă fixă pe 5 ani, luată la vremea respectivă la 2,8%. Părea foarte încântat de soluţia aleasă şi l-am felicitat că vrea să scape de mortgage cât se poate de repede. Îi spun totuşi, în trecere, că, după mine, nu e cea mai rentabilă soluţie în cazul lui. Vorbim altădată, îmi spune el.
Altădată, când nu mă ocupam de plasamente financiare, un amic mai în vârstă decât mine îmi povestea că mai are de plătit vreo 30.000 de dolari din datoria la casa pe care şi-o cumpărase în urmă cu vreo 15 ani. Atunci l-am întrebat de ce nu scapă mai repede de datorie. “Ce, sunt nebun, plătesc vreo 300 de dolari pe lună şi dobânda e foarte mică, n-am niciun interes să plătesc mai devreme, mai bine investesc banii în altceva”. Răspunsul lui m-a nedumerit, mai ales că ştiam că ar avea bani să termine de plătit casa.
Mă întreb acum cine are dreptate dintre cei doi amici. Culmea, la prima vedere, pare că amândouă strategiile sunt valabile, deşi sunt opuse. La un calcul destul de simplu, mi-am dat seama că, deşi este convins că face bine, unul dintre ei pierde bani.
Primul amic vrea să plătească neapărat casa mai repede. Datoria îl sperie, îl face să se simtă captivul băncii. îl înţeleg. Cine nu vrea să scape de datorii cât mai repede… Problema este: la ce preţ? Concret, amicul câştigă 100.000$ brut şi are dreptul la 18.000$ cotizaţie în REER, bani pe care îi are la îndemână. Dacă ar contribui, şi-ar pune deoparte cei 18.000 şi ar mai avea şi un retur de taxe de 6.000-7.000 de dolari, pentru că plăteşte impozit, lună de lună, la serviciu, pe un venit de 100.000 de dolari. Cu banii din returul de taxe ar putea să plătească mai mult din mortgage, aşa cum îi place. Dar el preferă să dea toţi cei 18.000 de dolari băncii, să scape mai repede. Rezultatul final este că n-are deoparte nimic, a plătit guvernului maxim de taxe, dar a economisit ceva din dobânda de la bancă. Puţin faţă de cât ar fi câştigat dacă depunea în REER.
Al doilea prieten nu are o problemă cu datoria pentru casă şi nu reacţionează emoţional (să plătesc împrumutul cât mai repede). El merge la maxim în REER şi profită la maxim de returul de taxe.
Spuneam că ambii au dreptate în felul lor. Cel care vrea să plătească mortgage-ul mai repede este bine intenţionat şi, pentru el, să scape de datorii este o prioritate. Nu aş fi deloc aspru să-l critic pentru această gândire, dacă aş fi convins că decizia a luat-o după un calcul financiar amănunţit, în care a constatat că, pentru moralul lui, este mai important să scape de o datorie decât să aibă mai mulţi bani în buzunar în viitor. Ar fi o gândire sănătoasă, românească, întâlnită la mulţi dintre noi. “Nu-mi place să am datorii!” Respect o asemenea decizie, dar trebuie ca omul să fie conştient că pierde ceva neutilizând cealaltă strategie. Mai rău este când mulţi dintre noi nu se sfătuiesc cu nimeni şi iau deciziile strict emoţional.
Orice cale în viaţa financiară a familiei este corectă atâta timp cât deciziile pe care le luăm sunt bine puse în balanţă şi cunoscute dinainte. Altfel, bunele intenţii s-ar putea să ne coste la buzunar.