Pagini Româneşti, la 12 ani de existenţă

Tiraj Pagini Romanesti
Pentru că tot se poartă în comunitate pozele cu tirajul ziarelor, vă prezentăm şi noi una, cu al nostru, alături de un alt tiraj – mai mic, dar mai gălăgios

Se vor împlini în curând 12 ani de la prima apariţie (martie 2001) a Paginilor Româneşti, prima publica­ţie în limba română de la Montréal care a făcut saltul către un ziar cu adevărat comunitar. Acest lucru s-a întâmplat, în primul rând, datorită distribuţiei gratuite pe ansamblul comunităţii, dar şi des­chiderii pe care publi­caţia noastră a arătat-o, încă de la început, mediului de afaceri, dar şi restului comunităţii române de aici: asocia­ţii, artişti, scriitori, sportivi etc.

Pentru cei care nu-şi mai  amintesc, să spunem că, în martie 2001, la apariţia Paginilor Româneşti, exista la Montréal o singură publicaţie în limba ro­mână, Tribuna Noastră, care, din motive de tiraj, de distribuţie contra cost, dar şi din alte cauze pe care nu doresc să le invoc aici, avea un impact relativ limitat în comunitatea românească. Până atunci, funcţionase însă în cadrul comunită­ţii noastre ziarul Luceafărul românesc, o publicaţie lunară editată de profesorul Dan Fornade. După 10 ani de existenţă, epuizat probabil de efortul îndelungat şi, mai ales, de lipsa unei reacţii aşteptate din partea comunităţii, Dan Fornade a decis să închidă ziarul, la sfârşitul anului 2000.

Apariţia Paginilor a fost determinată tocmai de închide­rea Lucea­fă­rului şi de credinţa că publicul românesc are nevoie de un ziar gene­ralist în limba ro­mână. Mărturisesc că am gândit atunci că “eşecul” publicaţiei Luceafărul românesc s-a datorat şi faptului că cei mai mulţi din cei care au lucrat la realizarea ei, inclusiv profesorul Dan Fornade, nu erau ziarişti de profesie. Am crezut că o echipă de jurnalişti cu şcoală şi cu experienţă poate să facă diferenţa şi că o comunitate ca a noastră, tot mai numeroasă şi mai valoroasă, va avea nevoie de o publi­caţie de calitate în limba maternă.

Cred şi astăzi acelaşi lucru, deşi existenţa a patru ziare ro­mâneşti – dintre care unele nu au nicio legătură cu profesia de jurnalist (şi, uneori, nici cu limba română) – mă contrazice cu vârf şi îndesat. Dar cheia existen­ţei şi misiunii noastre este tocmai aici: a arăta că se poate face presă de calitate în limba română şi la Montréal, chiar şi cu resurse mate­riale puţine, chiar şi în con­diţiile unei concu­renţe adesea ne­loiale şi neprofesio­nale şi, de ce să nu o spunem, chiar şi în situaţia în care va­loa­rea comunităţii române pare să se di­lue­ze, în faţa unui val tot mai puternic de impostură zgomotoasă.

Însă nu numai că nu ne descurajăm, ci suntem pe punctul de a trece la o nouă etapă din existenţa publicaţiei noastre, aceea de a ne implica şi mai mult în viaţa comunităţii şi de a da o dimensiune nouă profesiei de ziarist comunitar.

Acest lucru va fi posibil, în primul rând, datorită întoarcerii în redacţia noastră a jurnalistului Adrian Ardelean, de data aceasta nu doar în poziţie de colaborator extern, ci de angajat şi redactor-şef adjunct. Ataşamentul lui necondiţi­onat faţă de tot ceea ce este românesc şi faţă de membrii comunităţii noastre, precum şi disponibilitatea lui de a fi prezent aproape peste tot unde se în­tâmplă activităţi în care sunt implicaţi români ne va permite să intrăm mai uşor în contact cu membrii comunităţii noastre.

Cu ajutorul şi cu entuziasmul lui Adrian, Pagini Româneşti îşi propune să devină o oglindă cât mai fidelă a comunităţii româ­neşti din provincia Qué­bec. În această idee, vă invităm să parti­-cipaţi şi dumneavoastră la rea­lizarea efectivă a publicaţiei, informându-ne des­pre tot ceea ce vi se pare demn de prezentat conaţionalilor noştri, despre succesele şi performanţele membrilor comunităţii, în toate domeniile de activitate: afaceri, educaţie, social, artistic, umanitar şi, desigur, şi în plan personal. Cu alte cuvinte, vă invităm să deve­niţi “reporteri” ai ziarului Pagini Româneşti: succesele obţinute de membri ai comunităţii române în diferite domenii de activitate, evenimentele pe care le trăiţi în plan personal sau profesional, dumneavoastră sau cei dragi, pot să devină ştiri de ziar şi să fie, în acest fel, împărtăşite de întreaga comunitate.

Scrieţi-ne despre bucuriile şi problemele dvs. sau ale celor pe care îi cunoaşteţi. Informaţiile noastre de contact le puteţi găsi în penultima pagină a ziarului.

Şi încă ceva: de acum înainte, toate anunţurile de mică publicitate, de maxim 20 de cuvinte, vor fi publicate gratuit. Prin urmare, nu ezitaţi să-i spuneţi cuiva drag La mulţi ani de ziua lui sau să felicitaţi un proaspăt pă­rinte atunci când i-a venit pe lume un copil.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare