Balul ghioceilor se întoarce

0
242

Deşi în Canada ghioceii sunt rari, Şcoala Junimea Română din Montréal îi invită pe toţi copiii (împreună cu părinţii lor) la cea de-a doua ediţie a “Balului ghioceilor”. Organizatorii promit că participanţii vor avea de toate, începând cu copii care cântă, dansează, spun poezii, joacă în scenete vesele sau confecţionează (şi oferă) mărţişoare.

Nu vor lipsi invitaţii speciali – violonista şi scriitoarea Cristina Mondiru (care-şi va prezenta şi cea de a doua carte pentru copii – “Concertul”) şi naistul Vitalie Reuţchi. Alături de ei, câţiva copii, elevi ai Şcolii Junimea şi potenţiali viitori instrumentişti – Simon Finnerty, Rachel Martins, Jeanne-Marie Hay, Mathilde Angers şi Sarah Albos – vor încânta audienţa cu virtuozitatea lor.

Un motiv în plus să fiţi prezenţi îl poate constitui şi tombola, ale cărei premii sunt trei burse la şcoala românească, pentru copii sau adulţi. Alte atracţii sunt cateringul, oferit de sponsorii Damus Catering şi Maxim Impex, sau decorurile florale, realizate de Florăria Dahlia, din Laval.

Aveţi prieteni cu copii? Chemaţi-i şi pe ei! Unde şi când? Sâmbătă, 16 martie, de la 2pm, la Centrul Lapalme – 5350, rue Lafond, Montréal. Accesul este liber, dar contribuţiile financiare sunt binevenite, ele urmând a fi utili­zate pentru campania “Prin cunoaştere să ne păstrăm identitatea”, iniţiată de Şcoala Junimea.

Previous articleÎncă două ziare de limba română la Montréal
Next articleNu-s poveşti, este Ora poveştilor. În română
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.