Vorbitorii (şi/sau cititorii) de limbă română de la Montréal au la dispoziţie încă două publicaţii comunitare, care vin să se adauge celor patru deja existente pe piaţă. Noutăţile se numesc (în ordinea apariţiei) “Moldova 9” şi respectiv “In-Format-iv”, ambele apelând, după cum se vede, la interesante jocuri de cuvinte chiar în denumirea lor.
Cu apariţii lunare şi tiraje anunţate de câteva mii de exemplare, cele două ziare se adresează tuturor vorbitorilor de limbă română din zona Montréal, deşi recunosc, mai mult sau mai puţin explicit, că ţinta lor este comunitatea originară din Republica Moldova. Practic, apariţia noilor publicaţii creşte cu un semnificativ 50% numărul periodicelor (laice) de limba română care se tipăresc în oraşul de pe St-Laurent.
O veste bună pentru cititori, în măsura în care concurenţa nu poate duce decât la creşterea calităţii materialelor publicate. Ne facem şi noi plăcuta datorie de a ura colegilor de breaslă moldoveni bun-venit în mass-media comunitară şi viaţă lungă!