Marie-Rose Mociorniţă: chipul pe care l-ar fi putut avea România

Marie-Rose Mociorniţă
Marie-Rose Mociorniţă

Atunci când porţi în sângele tău amprenta genetică a unei familii din elita interbelică, atunci când eşti moşteni­toarea unei averi impresionante, care ţi-ar fi dat posibilitatea să duci mai departe renumele câştigat de generaţiile dinainte, nimic nu ar fi trebuit să stea în calea unei vieţi desăvârşite. Cu toate acestea, locul şi mai ales vremurile în care această poveste frumoasă urma să fie scrisă aveau să dea peste cap toate planurile divinităţii.

Marie-Rose Mociorniţă poartă în ea frumuseţea, talentul şi determinarea unei mame, Rosette, pe al cărei destin scrie sacrificiu, dar şi demnitatea unui tată care şi-a petrecut bună parte din tinereţe în închisorile comuniste. Nepoată după tată a unuia dintre cei mai importanţi industriaşi români din perioada interbelică şi deputat liberal, Dumitru Mociorniţă, Marie-Rose şi-a petrecut o bună parte din viaţă într-o luptă sterilă cu un sistem corupt şi cu o mentalitate denaturată de comunism.

Ajunsă în Canada în plină copilărie, de mână cu mama ei, în timp ce tatăl, Ionel, rămăsese în închisorile comuniste, Marie-Rose şi-a desăvârşit educaţia la Montréal, iar ulterior la Londra. La sfârşitul anilor ‘90, s-a întors în România, preluând de la tatăl ei bătălia pentru recuperarea bunurilor familiei, dar şi pentru restabilirea adevărului despre o lume apusă, ale cărei valori au fost ponegrite şi răstălmăcite de 45 de ani de comunism şi de alţi 20 de lichelism. (G. S.)

Pagini Româneşti: S-au făcut deja 12 ani de când te lupţi în România pentru a recupera bunurile familiei tale, confiscate abuziv de regimul comunist. Cum ai descrie această perioadă?

Marie-Rose Mociorniţă: Eu mă ocup de această problemă din 2001. Înainte, imediat după revoluţie, s-a ocupat tatăl meu, Ionel Mociorniţă. Ca o persoană implicată activ în problema retro­- cedărilor, pot să confirm că nu s-a dorit niciodată rezolvarea corectă şi expeditivă a acestei situaţii, iar cea mai bună dovadă este faptul că, după 23 de ani, încă ne zbatem să ne recuperăn bunurile familiei. Au fost perioade când s-a mimat o anumită dorinţă de rezolvare  a acestei situaţii, în pragul integrării europene, dar ele au fost de scurtă durată. Interesele politicienilor români au fost de a prelungi această agonie, până când cei îndreptăţiţi fie renunţă, fie dispar fizic. Acest lucru este confirmat şi de faptul că, împreună cu Bulgaria, suntem ultimele ţări din fostul lagăr comunist care încă nu a finalizat problema retrocedărilor.

La presiunea Uniunii Europene, premierul Victor Ponta se pregăteşte să asume răspunderea Guvernului pe o nouă lege a retrocedarilor. Crezi că există astăzi la Bucureşti voinţă politică pentru a rezolva această problemă?

Având în vedere că majoritatea parlamentară este deţinută de personaje care s-au format în pepiniera lui Iliescu şi Voiculescu, puteţi să vă imaginaţi ce pregăteşte acest prim-ministru.

Viitoarea lege a fost prezentată în presa din România şi se cunosc, în mare, prevederile ei. Crezi că va reuşi ea să rezolve ceea ce nu s-a făcut timp de 23 de ani?

Depinde cum o vor “rezolva”. Să nu uităm că găselniţa Fondul Proprietatea, creată special pentru a rezolva această problemă, a fost o sursă de venituri pentru clientela politică şi pentru cumpără­torii de drepturi litigioase pe sume derizorii.

Ai fost martoră a numeroase schimbări politice în România post-comunistă, ultima din ele având loc pe parcursul anului trecut. Crezi că ţara se află pe un drum bun?

Nu se află pe niciun drum. România este o ţară unde se improvi­zează din mers şi care a avut ghinionul să fie condusă numai de şmecheri şi hoţi, care îşi folosesc poziţiile pentru   a-şi îmbogăţii familiile şi prietenii.

Ai plecat din România comunistă la o vârstă mică, pentru a te stabili, împreună cu familia, la Montréal. Ulterior, ai trăit în Anglia, ai călătorit în foarte multe locuri din această lume, iar de 12 ani îţi petreci o bună parte din viaţă la Bucureşti. Cum vezi România în comparaţie cu locurile în care ai trăit sau pe care doar le-ai vizitat? Din punctul de vedere al civilizaţiei, al integrităţii oamenilor, al clasei politice…

România copilăriei mele sau a poveştilor părinţilor mei nu seamănă deloc cu cea de astăzi. Dar şi vremurile s-au schimbat şi sunt sigură că nici Anglia şi nici Québecul de astăzi nu seamănă cu cele din vremurile trecute. S-au păstrat însă aici nişte standarde de civilitate, legislative şi umane care nu au fost încălcate. În România, aceste standarde au fost denaturate. Foarte mulţi oameni decenţi, şi sunt mulţi, sunt sufocaţi de acest fenomen, dar nu mai au mijloacele sau reperele pentru a schimba ceva.

N-am vrut să fiu colegă cu urmaşii celor care mi-au aruncat tatăl în temniţă

Ai cunoscut întreaga clasă politică românească şi ai fost curtată de aproa­pe toate partidele pentru a adera politic şi pentru a ocupa demnităţi publice. Ai spus mereu nu. De ce?

Pentru că nu s-a făcut procesul comunismului şi nu am dorit să fiu colegă cu urmaşii celor care mi-au aruncat tatăl în temniţă şi i-au confiscat averea.

În ultimul timp, ai refuzat să mai apari în presa din România şi s-ar putea vorbi de o anumită detaşare faţă de ceea ce se întâmplă în ţară. Din ce motiv?

Pentru că nu am dorit niciodată să fiu clown şi nu sunt nici destul de masochistă ca să-mi facă plăcere să fiu linşată public.

Ce reprezintă Canada pentru tine?

Un loc unde am petrecut o bună parte din viaţa mea şi unde mai am fa­-mi­lie şi prieteni. Canada, chiar dacă nu reprezintă exact ceea ce-mi doresc, nu pot să nu recunosc că are un grad ridicat de civilizaţie, care impune respect.

Dar comunitatea românească de la Montréal?

Sincer, nu o cunosc în totalitate şi am probleme să fac generalizări. Am doar un grad de afinitate, mai mare sau mai mic, cu anumite persoane de aici. Spre deosebire de comunitatea pe care am găsit-o aici cu mulţi ani în urmă, în care exista o preocupare mai mare faţă de situaţia din ţară, acum majoritatea celor care vin îşi doresc o situaţie personală stabilă şi par a investi mai puţin timp în politica comunitară românească. Cel puţin aceasta este situaţia celor pe care îi cunosc eu. Poate sunt mai mo­derni, deci mai individualişti, cum este lumea în general în secolul acesta, sau pur şi simplu au adus cu ei din România tendinţa de a se detaşa de orice formă de implicare politică şi socială, fiindcă au înţeles că nu pot schimba mare lucru.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare