Două meciuri de fotbal cu o singură (dar mare) miză: calificarea la Campionatul Mondial de fotbal din 2014, din Brazilia. Primul, nu foarte departe – numai un pic peste graniţă, la vecinii şi priete… mă rog, la unguri. Cu care luptăm pentru locul II în grupă, ceea ce duce la baraj şi mai dă o şansă de calificare, fiindcă locul I e deja arvunit de olandezi. Dar, în afara luptei pentru locul II, meciul cu Ungaria mai are şi miza “sentimentală” a rivalităţii româno-maghiare dintotdeauna şi de pe toate planurile. Nu vom face aici cronica meciului (de altfel, slab), dar vom saluta egalul (2 – 2) smuls cu (mare) şansă, în ultimele secunde de joc, un egal care schimbă mult tabloul şi calculele pentru calificare. Köszönöm, Chipciu!
La doar trei zile după aceea, Naţionala s-a deplasat în Olanda, pentru un joc în care nu ne puneam mari speranţe, dar parcă nu ne-ar fi deranjat (încă) o minune. N-a fost însă cazul, pentru că olandezii, ca să evite emoţiile de final, nu s-au mulţumit să ne conducă cu un gol – două, ci ne-au bătut cum scrie la carte (4 – 0). Şi, ca să nu ne închipuim că minutul 90 e totdeauna românesc, ne-au dat ultimul gol chiar atunci. Mă rog, bine că un meci are doar 90 de minute – altfel, dacă mai era vreme, Van Persie şi ai lui erau în stare să continue festivalul de goluri.
Ceva-ceva tot a fost însă bine pentru noi, în ziua meciului cu Olanda. Şi anume faptul că, în celălalt meci al grupei, la Istanbul, Turcia şi Ungaria au terminat la egalitate (1 – 1), lărgind “culoarul” României spre baraj. Mai pe şleau, cu acest egal Turcia şi-a cam blocat şansele de a prinde locul II, dar i le-a stricat, în bună măsură, şi Ungariei. Aici ar trebui să spun un “mulţumesc” în turceşte, aşa cum mai sus l-am spus în ungureşte, dar mi-s clujean, nu dobrogean, aşa ca pe ungureşte o mai rup, da’ pe turceşte… aferim!
Acum, să mi te ţii calcule şi ipoteze, cum prindem barajul. L-om prinde noi, ori cu rezultatele noastre bune, ori cu rugi şi acatiste pentru rezultate slabe la adversari, dar să nu uităm un lucru: am mai prins o dată un baraj, cu Slovenia, când toată lumea ştia că noi suntem favoriţi, în afară de… sloveni!
Dar să fim optimişti, totuşi, pentru că, dincolo de excepţii gen Slovenia, noi, românii, suntem buni la baraje. Că doar ne mândrim cu Porţile de Fier I şi II. Aşa că, stând cu ochii pe baraj ca pe butelie, vom încheia cu un sincer “Hai, România!”.
