Dacă aţi fost în public la piesa Un bărbat şi mai multe femei, jucată de curând la Montréal de actorii Teatrului Naţional din Bucureşti Magda Catone şi Claudiu Bleonţ, sunt mari şanse să fi ieşit din sală cu gura până la urechi. În tot cazul, cam acesta era “peisajul general”, la ieşirea din scenă a actorilor.
Spectacolul a fost mai lung decât unul obişnuit, nu atât datorită unui scenariu mai amplu, cât faptului că reprezentaţia propriu-zisă a fost întreruptă de nenumărate momente de “joacă de-a jocul” – de la dialoguri cu publicul sau discuţii “de bucătărie internă” între protagonişti, până la reluarea unei scene în slow-motion şi apoi în fast-forward. Celor care n-aţi fost acolo vă propun să vă imaginaţi această ultimă găselniţă, cu tot panaşul ei de alterare a vocilor şi de mişcări ce pun serios la încercare musculatura.
Întreaga construcţie a creat în public un suflu de bună-dispoziţie absolut irezistibil, susţinut şi prin reacţii în lanţ declanşate de chicotelile mai colorate, venite din diferite colţuri ale sălii.
Piesa este scrisă de un rus (Leonid Zorin) şi regizată, “la patru mâini”, chiar de cei doi actori, care o joacă împreună de 30 de ani (iar asta se simte, cu brio). Colegi de generaţie, Magda Catone şi Claudiu Bleonţ şi-au făcut stagiul la Petroşani şi au debutat exact cu acest spectacol, pe care l-au şi regizat, de la început.
Desigur, montarea arăta cu totul altfel la vremea respectivă. Magda Catone mi-a povestit cum a fost modificată, de nenumărate ori, în timp – chiar şi la Toronto, a doua zi după spectacolul de la Montréal, ea a arătat diferit faţă de cea de aici (a avut o proiecţie de imagini, pe fundal). În prezent, piesa nici nu se mai joacă la Bucureşti, ci numai în deplasare (în capitală, cei doi actori evoluează în alte montări). Şi, cum turneele se fac mai mult în ţară, cei doi spun că s-au simţit în Canada cam ca la Galaţi sau la Cluj. “E de bine” – argumentează Magda Catone, care precizează că au avut, pe scenă, senzaţia de “acasă”.
Pe fond, piesa “Un bărbat şi mai multe femei” îşi propune să vorbească despre o presupusă luptă permanentă şi acerbă între cele două sexe, pentru supremaţie. O teză pe care se poate glosa la nesfârşit.
“Bărbatul” din piesă, Arcadi Gavrunski, întâlneşte, pe parcursul existenţei sale – care deraiază, la un moment dat, din banal – o mulţime de femei, întruchipate, pe rând, de Magda Catone. O explozie de personaje, create din câte o hăinuţă diferită şi neaşteptat de multă expresivitate. Femei autoritare sau naive, exaltate sau depresive, împlinite sau debusolate, vreo 8 variante în total.
Catone este o supriză formidabilă în acest cocktail foarte colorat. Trece continuu de la un personaj la altul şi, forţată să-l schematizeze la sânge, ajunge pe culmi ale comicului, deşi trece razant, de mai multe ori, pe lângă ridicol.
De altfel, tot spectacolul e un recital de virtuozitate pentru interpreta rolurilor feminine, pe care Bleonţ o pune în valoare, cu o generozitate care pare să-l caracterizeze. Pe scenă, dar şi în afara ei – în discuţii, apariţii publice, interviuri -, actorul se livrează, trup şi suflet, în chip absolut dezarmant. Uneori, de aici apar probleme, fiindcă nu toată lumea înghite uşor o asemenea denudare în public (după cum se ştie, uneori chiar la propriu).
Însă, din câte am înţeles după discuţiile cu el, Bleonţ pare realmente plecat în căutarea marilor adevăruri, cu tot ce are – neuroni, vase de sânge, piele, muşchi. Toate la vedere. Cu riscul de a şoca.
