Expoziţie Cohen, semnată Oana Cajal

Oana Cajal CohenO expoziţie cu lucrări mai puţin obişnuite (“picto-impulsuri”), semnate de o artistă multi-disciplinară de origine română, îşi primeşte în aceste zile ultimii vi­-zitatori, la Teatrul Centaur din Montréal.

Pe cât de mici sunt şansele să nu vă placă muzica lui Leonard Cohen, pe atât de mari sunt cele de a aprecia expoziţia pe care Oana Cajal i-a dedicat-o muzicianului canadian.

Despre activitatea artistei aţi mai citit în ziarul nostru. Având studii de drama­turgie în Ro­mânia şi Statele Unite, Oana Cajal şi-a îmbinat, de-a lungul anilor, pasiunea pentru teatru cu cea pentru arta plastică. Anul trecut, ea a primit premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2011. Chiar luna aceasta, “Ultimul pact” (piesa premiată) a apărut în ediţie tipărită, la editura Unitext din Bucureşti.

Lăsând scena deoparte (deşi nu de tot, fiindcă expo­ziţia despre care vorbim este organizată într-un teatru), Oana Cajal se îndreaptă, în această primăvară, şi către artele vizuale. Cu titlul “Cohen Upstairs”, expoziţia s-a bucurat până acum de aprecierea publicului şi a unor specialişti în artă modernă. Lucrările sunt variaţiuni pe tema vieţii şi muzicii lui Leonard Cohen, pe care artista îl numeşte “acest carismatic trubadur al misterioaselor iubiri”.

Deschisă încă de pe 19 martie, expoziţia vă aşteaptă până pe 14 aprilie, la Centaur Theatre Gallery – 453 St. Francois-Xavier, în Vieux-Montréal (staţia de metrou Place d’Armes).

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare