Încă o finală ratată pentru românce

oltchim_ramnicu_valcea_logoOltchim Râmnicu Vâlcea a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după o dispută tur-retur cu unguroaicele de la Gyor ETO. Calificarea a fost pierdută în mod dramatic, în ultimele secunde ale jocului din Ungaria, după ce vâlcencele au condus pe toata durata partidei.

Învinse în prima partidă (în România), la două goluri diferenţă (22–24), fetele de la Oltchim trebuiau să câştige în deplasare la trei goluri diferenţă sau tot la două goluri, dar cu un golaveraj mai bun în deplasare faţă de cel al ungu­roaicelor.

Începutul partidei a dat speranţe jucătoarelor românce şi suporterilor lor, pentru că oltencele au trecut repede la cârma jocului şi au condus ostilităţile până spre final. În câteva rânduri au condus chiar şi cu şase goluri diferenţă.

Ultimele opt minute au fost însă un adevărat coşmar pentru Oltchim, care a înscris un singur gol, în timp ce Gyor a avut nu mai puţin de cinci reuşite, ajungând la un singur gol diferenţă.

Ca să pună cireaşa pe tort, vâlcencele au ratat, în ultimele secunde, şansa de a se desprinde din nou la două goluri, aşa că au câştigat meciul cu un extrem de dureros 25 la 24, insuficient însă pentru calificarea în finala mult-dorită.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare