O bună prietenă quebecheză m-a sunat deunăzi, revoltată, să-mi poves­tească despre asigurările de viaţă ale părinţilor ei. Ea a ştiut dintotdeauna că părinţii ei au fost prevăzători şi că de­ţineau, fiecare, câte o asigurare. Prie­tena mea ştia capitalul, dar nu şi ce fel de asigurare. Nu se gândise niciodată, din motive lesne de înţeles, să le pună prea multe întrebări despre acest subiect, sensibil în orice familie.

Dar acum, mama ei a constatat că instituţia financiară la care avea asigurările a trimis o scrisoare prin care anunţa că, de la data cutare, preţul pe care trebuie să-l plătească este de cinci ori mai mare decât înainte. Nimeni nu înţelegea de ce. Şi, mai ales, toţi au realizat că o asemenea primă este imposibil de plătit din pensie. Prietena m-a sunat să mă întrebe ce se întâmplase.

Răspunsul era foarte simplu. Oamenii aveau o asigurare temporară, pe 20 ani. Când au cumpă­rat-o, preţul era accesibil şi ei au rămas cu impresia că aşa vor plăti toată viaţa. Desigur că, în momentul cumpărării asigurării, cineva le-a spus despre ce este vorba sau, cel puţin, aşa cred că este normal să se fi petrecut lucrurile. Bineînţeles că în contracte era clar stipulat că aveau de a face cu asigurări temporare, în care prima era aceeaşi numai pe o perioadă de 20 ani.

Prin lege, orice asigurare temporară este re­înnoibilă, ca să folosim un termen românesc, adică ea poate fi prelungită pe încă tot atâţia ani, dar la alte costuri. Noul preţ reclamat părinţilor prietenei era determinat de vârstă.

Am întrebat dacă mai ştiu cine le-a vândut asigurarea şi mi-a răspuns că habar n-au, era ci­neva la ghişeu. Dar asta se petrecea în urmă cu 20 de ani. Nu avem probe să presupunem că cineva nu şi-a făcut treaba şi nu le-a explicat oamenilor clar ce fel de asigurare au cumpărat. Mai curând aş fi tentat să cred că aceşti oameni în vârstă pur şi simplu au uitat despre ce este vorba, iar ei stăteau liniştiţi, spunându-şi că au o asigurare; cum şi ce fel, nu mai conta.

Povestea nu este singulară. Mulţi dintre cei care au o asigurare, fie de viaţă, fie de invaliditate sau boli grave, nu mai ştiu exact ce au cumpărat, după câţiva ani. Au înţeles bine la început, când cineva le-a explicat, dar, evident, nu toată lumea este obligată să înţeleagă materia asigurărilor. Pentru asta sunt profesionişti în domeniul financiar. Important este ca cineva să se ocupe de dvs., practic să vă însoţească o lungă perioadă de timp şi să vă avertizeze, din când în când, că aveţi o asigurare temporară, că ar fi bine s-o transformaţi într-una permanentă cât mai repede, cât sunteţi mai tineri şi preţurile sunt mai accesibile. Altfel, păţiţi ce au păţit părinţii prietenei, care s-au trezit mult prea târziu, când nimic nu mai era de făcut.

În acest context, depinde cu cine încheiaţi o asigurare. În vremurile noastre, tehnica este atât de evoluată încât permite, de exemplu, aplicaţii online şi multe companii trimit formularele direct în poştă posibililor clienţi. Mulţi aplică şi cumpă­ră asigurări de viaţă pe 5 ani şi sunt foarte bucuroşi că au făcut o bună afacere. După 5 ani, constată că preţul se dublează şi nu înţeleg de ce.

Ce vreau să spun este că nu orice produs, chiar dacă este posibil, ar trebui cumpărat prin poştă, la telefon sau online. La asigurările de maşini şi case, acesta este sistemul. Prin telefon. Dar, la asigurările de viaţă, lucrurile sunt mult mai complexe. Ca să faceţi o treabă ca lumea, trebuie neapărat să aveţi în faţă un consilier în care să aveţi încredere. Fiecare om sau familie are o situaţie particulară şi, de aceea, nevoile nu sunt la fel. Cumpărarea unei asigurări presupune o analiză de nevoi, care nu se poate face decât faţă în faţă.

Cel mai important mesaj de reţinut este că o asigurare de viaţă este un lucru serios, decizia trebuie luată după o bună informare. Nu preţul este totul. Aşa-zisa expresie să magazinăm nu se potriveşte acestui tip de produs.

Ad