Iată câteva spicuiri pe tema salariilor din România, apărute în ultimele zile în presa din ţară.
Florin Costiniu, fost judecător, proaspăt condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă, va încasa în fiecare lună pensia specială de 16.000 de lei, adică vreo 4.500 de dolari canadieni. Pensia acestui hipopotam corupt nu rezultă din contribuţiile lui din salariu, ci dintr-o lege specială pentru magistraţi. Nu există o reglementare în România care să anuleze unui condamnat definitiv un drept special, pe care i l-a acordat statul.
Premierul Victor Ponta a dat publicităţii o lista cu salariile nesimţite ale directorilor de tot soiul din regiile şi companiile de stat. El a constatat că se mănâncă o pâine prea albă la stat şi a cerut nu ştiu cui să găsească o cale de a supraimpozita salariile prea mari din sectorul bugetar. Ponta se comportă în fruntea guvernului ca o florăreasă care bârfeşte, în loc să decidă dacă vrea cu adevărat să pună ordine. Este obişnuita vrăjeală destinată publicului credul, care trebuie să vadă, chipurile, cum şeful guvernului este un Robin Hood care ia de la bogaţi şi dă săracilor. El vrea, dar legile nu o să-i permită şi uite aşa se rezolvă.
Dan Radu Ruşanu – o eminenţă cenuşie a PNL sau Hrebenciucul liberalilor, cum este descris – se va instala în scaunul învelit în piele de viţel nenăscut al unei noi instituţii, iar pentru asta va încasa un salariu lunar de vreo 40.000 de lei pe lună. Noua structură se va ocupa de supravegherea pieţelor financiare din România, cu excepţia băncilor. Adjunctul lui Ruşanu va fi Daniel Dăianu, cu jumătate din salariul şefului. Cunoscutul economist a declarat că are un disconfort văzând salariul şi va dona 20% din el.
Toate ştirile disparate citite mai sus fac ima-ginea unei ţări care nu are nimic în comun nici cu regulile economice, nici cu dreptatea, nici măcar cu bunul simţ.
Totul porneşte de la obiceiul românilor de a da legi peste care vin cu excepţii. Fiscalitatea românească este voit stufoasă, pentru a ascunde portiţe de scăpare pentru cine trebuie. Impozitarea unică, cu 16%, a salariilor şi a profitului, impusă de Tăriceanu, este o mare greşeală. Numai două ţări mai înapoiate decât a noastră folosesc cota unică. În primul rând, Fiscul românesc ocoleşte axioma de bază a oricărei societăţi: orice venit obţinut se impozitează. După care vin praguri de impozitare. Cum este în Canada se poate aplica şi în România, veniturile minime stabilite au şi ele impozit, dar este zero. Bucata de osânză care răspunde la numele de Costiniu, din exemplul de mai sus, plăteşte din pensia lui de 16.000 de lei doar 2.400 de lei impozit.
Nu mai vorbim de faptul că acest fost judecător al şpăgii are o pensie specială, acordată aiuristic de statul român, pe motiv că a servit ma-gistratura. Şi culmea e că şi-o păstrează după o condamnare definitivă.
Ponta, dorind să se dea popular, vrea să supraimpoziteze salariile mari de la stat. Corect, numai că impozitul trebuie aplicat la fel, indife-rent unde lucrează contribuabilul. Deci, ori schimbă cota unică pentru toţi, fără excepţie, ori nu se atinge de nicio categorie. Este anormal ca taxa pe valoare adăugată (TVA), inclusiv pe pâine, să fie atât de mare, iar veniturile mari să scape impozitării.
Pe de altă parte, intenţia lui Daniel Dăianu de a dona 20% din salariu pare a fi, la prima vedere, de bun simţ, numai că asta nu face decât să-mi aducă aminte că majoritatea aleşilor locali îşi donează tot salariul la partid. Pentru că, bineînţeles, n-au nevoie de mărunţiş.
România n-are nevoie de nicio excepţie de la regula că toţi trebuie să fie supuşi impozitării, dar diferenţiat, în funcţie de venituri. Noi n-avem nici inuiţi, nici in-dieni, care să beneficieze de scutiri de impozite.
Acest guvern n-a făcut nimic de la instalare şi nu are nicio strategie în cap. Singura ţintă este să acapareze toate resursele. Ponta este prieten cu toată lumea, inclusiv cu Traian Băsescu, numai să fie lăsat în pace. Îi place mult să se dea cu girofarul. Şi o să vedeţi că ajunge, în curând, la Cotroceni.
