V-aţi întrebat vreodată cum se explică succesul mondial al lui Psy, acest cântăreţ sud-coreean care a fost propulsat de Internet ca o rachetă, cu al său Gangnam Style? Fiindcă, sinceri să fim, nu-l prea dă talentul afară din casă şi nici măcar sexy nu e. Are, desigur, meritul că ţine ritmul la ţopăială, în ciuda unei constituţii durdulii. Coregrafiile lui sunt centrate în doi timpi, precum mişcarea bonomă a unei cozi, redundante cât cuprinde, deşi nu lipsite de ceva umor. Iar sunetele muzicii lui… să zicem că sunt moderne şi cam atât. Cum se explică deci isteria pe care a provocat-o? Fiindcă al doilea videoclip al său, Gentleman, îi calcă pe urme frăţânelui, întru succes.
Şi fiindcă vorbim de această nouă creaţie marca Psy, să spunem că ea aduce, ca noutate, câteva imagini menite să dezguste onoratul public. Şi, prin aceasta, să-l şocheze, pentru a-şi asigura strălucirea pe cerul showbiz-ului contemporan. Metoda nu este nouă – să ne amintim de Madonna şi de provocările ei bisericeşti, bunăoară, sau, mai recent, de extravaganţele unei Lady Gaga -, însă s-a mers din ce în ce mai departe şi s-a ajuns astăzi la adevărate aberaţii. Iar terapia şocului, ca orice terapie de lungă durată, ajunge să dea dependenţă şi să necesite doze din ce în ce mai mari.
A-ţi scandaliza prin ceva publicul este, desigur, o reţetă de succes. Ce uită însă creatorii de show-biz este că, dincolo de scandal, trebuie să se mai afle ceva. Sau poate că asta e pur şi simplu lumea în care trăim, în care toate produsele sunt de unică folosinţă. Nu se mai caută nici performanţă, nici valoare, nici perenitate: tot ce contează e ca printr-o metodă oarecare (scandal, de preferinţă) să-şi vândă marfa unui public isterizat (dacă se poate). Să cumpere, chiar dacă a doua zi aruncă. Psihologia de turmă consumatoare aduce milioane în buzunarele celor aleşi. Şi altceva nici că mai contează.
Nici în ograda românească lucrurile nu stau diferit. Dacă aruncăm o privire în tabloide, vom fi prinşi în caruselul unui vocabular limitat la câteva cuvinte: bombă, surpriză, gafă, şoc. Majoritatea ştirilor sunt asemenea unor pocnitori făcute din pungi de plastic. Fotografiile urmăresc în principal detalii anatomice ale unor vedete, în momente în care veşmintele le-au trădat. Se caută riduri, vergeturi, celulită, burtici şi ochi încercănaţi. Vedete care se ceartă, vedete care se înjură sau se bat de-a dreptul. Mă credeţi sau nu, am dat într-o zi peste o poză a cuiva vomitând. Nu am avut curiozitatea să văd cine era vedeta pe care fericitul fotograf o surprinsese în acest moment unic, cuprinsă fiind eu de dezgust şi indignare. Nu numai că n-am citit ştirea (cele trei rânduri care însoţesc, de obicei, o poză cât casa), dar chiar n-am mai deschis de atunci site-ul respectiv (de frică, zău, vorba lui Caragiale).
În mod normal, dacă există ofertă în acest sens, înseamnă că există şi cerere. Iar acest tip de ziare practică un fel de selecţie naturală a cititorilor: la sfârşitul lecturii, rămân în picioare doar cei mai tari de înger. Cei care vor veni zilnic înapoi, ca să-şi ia porţia de informaţii şi fotografii şocante. Cei care vor avea nevoie de informaţii şi fotografii din ce în ce mai şocante, căci acesta este, fără îndoială, un cerc vicios. Cei ai căror fii şi fiice se vor întrece pe YouTube în a-şi pune viaţa prosteşte în pericol, înghiţind conţinutul unei linguri pline cu scorţişoară într-un singur minut, fără apă. Sau a pune viaţa altora în pericol, cu câte un atentat sau o crimă particulară şi cât se poate de şocantă.
Ei, da, lumea-i cum este. Ca dânsa suntem noi?
