În pat cu varanul

Pentru cei care caută expli­ca­ţii pentru porecla de “varan” pe care a primit-o Dan Voiculescu, una dintre ele ar putea fi chiar de­nu­mi­rea latinească a reptilei res­pective: varanus pater, adică un fel de tată al şopârlelor. Aşa mi-l şi imaginez pe Dan Voiculescu, patronul trustului de presă Intact, care deţine Antenele TV şi Jurnalul Naţional: ca pe o şopârlă uriaşă, care se plim­bă prin cele mai secre­te unghere ale trustului său de pre­să, trăgând cu urechea la tot ce se petrece pe mo­şie şi biciuindu-i cu coada-i solzoasă pe cei care nu i se supun.

În imaginaţia mea, în redacţii­le trustului Intact domnesc teroarea şi panica. O teroare generată atât de perspectiva apariţiei de pe sub vreun birou a varanului însuşi, dar mai ales de frica permanentă că unii dintre colegii de redacţie sunt, de fapt, informatorii varanului.

Vă amintiţi de frica şi de inconfortul cotidian sub care trăiam pe vremea dictaturii comuniste, atunci când cineva din grupul în care ne aflam făcea referire la “realizările epocii de aur” ceauşiste. Am trăit astfel de momente şi nu am cum să le uit. Aproape că nu  exista colectiv de muncă în care Securitatea să nu aibă infiltrat un mic varan, un individ gata în orice moment să-şi vândă colegii pentru un avantaj material sau, pur şi simplu, pentru a se răzbuna. Ca în “Omul cu şopârla”, scheciul lui Toma Caragiu (dacă nu vi-l mai amintiţi, vă recomandăm călduros să-l revedeţi – click aici).

Şi, chiar dacă o astfel de şo­pârlă infiltrată nu exista în realitate, Securitatea reuşise să creeze o adevărată psihoză colectivă, în care suspiciunea figura pe primul loc în relaţiile dintre colegi şi, adesea, chiar între prieteni sau în familie.

Aşa îmi imaginez că se trăieşte astăzi în redacţiile Antenelor TV: o frică permanentă că vecinul de birou ar putea să-i raporteze varanului că nu te-ai arătat suficient de vigilent cu duşmanul de clasă, Traian Băsescu, sau că ţi-ai făcut cruce atunci când ai văzut ce aberaţii se difu­zează pe posturile tv ale trustului.

Într-un articol apărut în Evenimentul Zilei din 5 iunie, ziaristul Ion Cristoiu face o analiză edificatoarea a modului în care funcţio­nează sistemul de manipulare pus la punct de Dan Voiculescu. Citind-o, veţi înţelege cum de au ajuns românii să voteze, la ultimele alegeri parlamentare, în proporţii covârşitoare, în favoarea unei alianţe politice infestate de infractori şi de foşti comunişti.

Ce se întâmplă însă cu ziariştii care lucrează în prezent pentru trustul lui Dan Voiculescu? Cum pot accepta nişte tineri să lucre­ze pentru un individ care se foloseşte de munca, de inteligenţa şi de eforturile pe care le-au făcut pe băncile şcolii, pentru ca el să-şi atingă scopurile subterane? Cum poate un om tânăr, educat, să lucreze pentru un post de televiziune unde instituţii democra­tice europene sunt atacate la baionetă, în timp ce se face apologia sistemului autoritar din Rusia?

Voiculescu a reuşit să recre­eze în redacţiile trustului Intact acea atmosferă care domnea în societatea românească pe vremea dictatorului şi a Securităţii. Rolul dictatorului este jucat aici de vara­nul însuşi, iar rolurile securiştilor şi, mai ales, ale informatorilor sunt interpretate, cu mult zel, de tot felul de aşa-numiţi ziarişti, care şi-au vân­dut sufletul pentru un pumn de euro.

Am fost coleg de facultate şi de grupă cu Adrian Ursu, unul dintre stâlpii diviziei de manipulare care funcţionează, în prezent, în cadrul trustului Intact. Îmi amintesc discu­ţiile pe care le purtam cu el, pe holurile Facultăţii de Jurnalistică, despre viitorul nostru în noua presă românească ce se năştea în acei ani şi din care urma să facem parte. Cum am mai spus, am făcut parte din prima generaţie de ziarişti formaţi după 1990, în cadrul Universităţii Bucureşti. Ulterior, drumurile noastre s-au separat: Adrian Ursu a ajuns la Adevărul – fostul ziar Scânteia, care şi-a schimbat numele, dar nu şi obiceiurile, în timp ce eu m-am angajat la România liberă, un ziar care şi-a păstrat numele de dinainte de ‘89, dar şi-a schimbat complet poli­tica editorială, devenind un fani­on al luptei împotriva reinstaurării comunismului în România.

Este un mister pentru mine cum de a ajuns un ziarist talentat să-şi vândă sufletul, demnitatea şi viitorul profesional celui mai odios personaj de pe scena politică ro­mânească. Pot să înţeleg înverşunarea cuiva împotriva lui Traian Băsescu, pentru că şi eu am trăit o astfel de  înverşunare, la România liberă, împotriva lui Ion Iliescu. Dar a urî un politician din toate puterile tale nu te poate aduce în situaţia de a deveni peste noapte antioccidental şi de a pune umărul la scoaterea României de pe drumul ei firesc spre integrarea europeană.

Sunt conştient că nu toţi cei care lucrează la trustul Intact împăr­tăşesc politica lui Dan Voiculescu. De altfel, cred sincer că marea majoritate a ziariştilor de la acest trust de presă sunt oameni cinstiţi şi dezavuează practicile de şantaj şi de manipulare promovate de trustul Intact.

Rămâne totuşi o întrebare: de ce tac aceşti oameni? Pe vremea comunismului, ieşirea din front şi contestarea erau greu de imaginat, fără ca acest lucru să nu atragă asupra “vinovatului” repercusiuni aprige din partea sistemului.

Astăzi, însă, România este o ţară liberă, iar cetăţenii ei pot circula fără restricţii aproape în orice loc de pe planetă. Mai mult, poţi intra în curtea oricărei ambasade occidentale, unde te poţi pune la adăpost faţă de eventualele repercusiuni ale sistemului mafiot pe care îl demaşti.