În fiecare an, la 24 iunie, Québecul e invitat la sărbătoare. Că tună, că fulgeră, oamenii se adună prin parcuri să asculte ceva muzică şi să zărească niscai vedete, fie şi de la distanţă. De fiecare dată când îi văd, îmi amintesc de cel mai bizar moment al existenţei mele quebecheze, în chiar primul an de la sosire: participarea, ca agent d’accueil, la Festivalul Internaţional de Jazz, care sărbătoarea pe atunci, cu mare pompă, ediţia cu numărul 25.
Toate au mers cum au mers până la ultima seară, când Cirque du Soleil oferea o reprezentaţie la Place des Arts. Probabil că nu se întâmpla pres des ca oamenii să aibă acces gratuit la un spectacol de anvergură al celor de la Cirque du Soleil, fiindcă, dis-de-dimineaţă, valuri-valuri de persoane au luat cu asalt locul cu pricina, instalându-se cu scaune, pălării de soare şi paporniţe de picnic, cu evidenta intenţie de a rămâne acolo toată ziua, în aşteptarea evenimentului.
Seara, aglomeraţia era atât de mare încât, cu două ore înaintea începerii spectacolului, organizatorii au luat decizia să închidă locul cu un… zid viu. Format din agenţii de pază la început, acesta s-a dovedit prea şubred pentru a rezista atacurilor lumii dezlănţuite, care dorea cu orice preţ să ia parte la spectacol. Aşa că au fost trimişi să li se alăture toţi agenţii d’accueil, o adevărată mică armată.
Imposibil de imaginat ce mi-a fost dat să văd: oamenii făceau absolut orice ca să treacă de noi. Poveşti lăcrămoase, mită, violenţă verbală şi fizică… Parcă mă aflam într-un episod de război, ajuns la faza luptei corp la corp. Şefii urlau fără încetare în walkie-talkie, alergând încolo şi încoace şi căutând să rezolve situaţiile complicate: să evacueze vreo persoană cu handicap căreia i se făcuse rău în scaunul cu rotile (orice deschidere în zidul de apărare era luată cu asalt de cei din afară) sau să coboare de pe acoperişuri câţiva isteţi care găsiseră această formulă pentru a pătrunde la spectacol, cu riscul de a-şi rupe gâtul…
Dar oare ce-i mâna pe ei la luptă, vorba poetului? Atunci, pe loc, n-am înţeles că era pur şi simplu efectul publicităţii. De altfel, şi în ziua de azi îmi este greu să cred că publicitatea poate avea un asemenea efect asupra oamenilor. Poate că pe noi experienţa comunistă ne-a învăţat să fim sceptici. Pe continentul american însă, publicitatea e lege, iar cei care o fac apasă toate butoanele psihicului uman şi ciupesc de corzile sufletului neîncetat, până când toţi ajung să danseze pe muzica lor.
Am asistat, de curând, la o conferinţă a unui specialist în marketing. Ştiţi care e cel mai important personaj al lumii contemporane?, ne-a întrebat el. Nu veţi crede, poate, dar acesta este vânzătorul. Avem tendinţa să minimalizăm rolul lui, de unde încercarea multora de a ascunde realitatea vânzării sub alte nume. Cel care ştie să vândă are lumea la picioare. Poţi vinde orice, nu numai produse concrete: o ima-gine, un concept, o teorie, o speranţă… Mai ales speranţă.
Cărţi cu coperţi tari
Majoritatea dintre noi ignorăm războiul care se duce în subterane pentru a menţine piaţa cărţii în echilibru. E vorba, în principal, de concurenţa pe care o fac librăriilor din Québec marile spaţii comerciale: acestea din urmă oferă adeseori noile apariţii editoriale la preţuri mult mai atractive pentru cumpărători. Toţi cei interesaţi au luat poziţie, cerând guvernului să adopte o politică a preţului unic (http://noslivresajusteprix.com/), care să permită un rabais de maxim 10% la vânzare, în primele nouă luni de la publicarea unui nou volum. Fiindcă, spun ei, trebuie să ne încurajăm creatorii.
De acord, doar că… o încurajare mai bună pentru scriitori ar fi să li se acorde un procent mai mare din preţul de vânzare. În mod curios, felia cea mare o iau librarii, urmaţi de editori şi distributori, în vreme ce autorul (cel fără de care nu ar exista nimic de vânzare, în fond) abia dacă primeşte 10% din sumă. Ce-i drept, el are alte satisfacţii: îşi vede numele în vitrină şi poate da dedicaţii… Mă tem însă că asta nu-l prea ajută să-şi plătească facturile.
Se pare că specialistul în marketing nu exagera cu nimic aruncând lumea la picioarele celor care stăpânesc arta vânzării.
