Muzică uşoară cu Vitalie Dani

Vitalie DaniDacă vă place muzica uşoară (nostalgicii şi/sau cei de vârsta a doua spre a treia cunosc acest termen), eliberaţi-vă programul serii de 18 iulie.

Asta pentru că în respectiva seară aveţi ocazia de a lua parte la un concert susţinut de interpretul Vitalie Dani, sosit din Republica Moldova: o voce caldă (este drept, cu un uşor accent moldovenesc, dar amintiţi-vă că nici la Marina Voica nu v-a deranjat), mai mult decât potrivită cu piesele de dragoste pe care le interpre­tea­ză.

Concertul, organizat de Comunitatea Moldoveni­lor din Québec (CMQ), în colaborare cu Asociaţia Culturală Română (ACR), va avea loc la Centrul comunitar din Côte-des-Neiges (6767, Côte-des-Neiges, Montréal – parter, sala mare), în data de 18 iulie, cu începere de la ora 18.30.

Biletele (25 $) pot fi achiziţionate pe loc, înaintea începerii spectacolului, o parte din înca­sări fiind destinate proiectelor sociale iniţiate de cele două asociaţii organizatoare.

În deschiderea concertului, preşedinta CMQ, Ala Mândâcanu, va lansa public cea de-a treia ediţie a broşurii anuale ACR-CMQ, care va fi distribuită gratuit celor din sală.

La spectacol va fi prezent şi d-nul Corneliu Bobeică, însărcinatul cu afaceri al Republicii Moldova în Canada, cu care cei interesaţi vor putea lua legătura la sfârşitul evenimentului.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare