“Termometrul spune la umbră 33º Celsius… Subt arşiţa soarelui, se opreşte o birje…” Aşa îşi începe Caragiale vestita scenetă cu titlul Căldură mare.
Pe timpul verii, când arşiţa e în toi, piscina rezidenţială nu necesită apă încălzită, fiindcă natura rezolvă problema de la sine. În schimb, după ce scurta vară canadiană se duce de unde-a venit, pentru a mai prelungi niţel bucuria scaldei, piscina din curte are mare nevoie de o termopompă, care să încălzească apa, măcar puţin.
Termopompa de piscină funcţionează pe principiul de refrigerare, aproape ca şi frigiderul. Numai că, pentru piscină, principiul de refrigerare e pe invers: dacă frigiderul absoarbe căldura şi o transferă afară din aparat, schimbătorul de căldură al piscinii absoarbe căldura de afară şi o redă apei din piscină. În definitiv, şi termopompa de la piscină, ca orice altă termopompă, nu face nimic altceva decât să transfere căldura dintr-un loc în altul.
La magazinele de îngheţată se foloseşte foarte mult apa şi condensatoarele pe apă. Iar această apă – încălzită, uneori chiar fierbinte – este aruncată direct la canalizarea oraşului. La termopompa tradiţională a piscinei, apa este împinsă în schimbătorul de căldură, pentru a fi încălzită şi reîncălzită.
Dacă am trăi într-o lume perfectă, sau măcar dacă mecanica de construcţii ar fi perfectă, ideal ar fi ca apa care se foloseşte la echipamentele de refrigerare să fie reutilizată în uz casnic, inclusiv pentru încălzirea piscinelor. De altfel, în anumite spitale, şcoli, hoteluri etc., exact aşa se şi procedează.
De aceea, cine îşi permite o piscină de acest tip (cu termopompă, adică) începe vara mai devreme şi o încheie mai târziu decât restul lumii. Având termopompă de piscină, se poate profita din plin în lunile apropiate verii sau în zilele mai răcoroase, atâta timp cât temperatura exterioară nu coboară sub 15º C.
Sub această temperatură, dacă vrem să stăm afară şi în apă caldă, este nevoie de un SPA. Ceea ce înseamnă alţi bani, altă distracţie.
