Ce mai e prin ţară

Oricât de des aş merge în România, un stol de fluturi îşi face de fiecare dată apariţia în stomac când avionul începe co­borârea spre Otopeni. Cum s-au schimbat cei dragi şi locurile cunoscute? Care mai e atmosfe­ra? Care sunt preocupările, fră­mântările oamenilor?

Vara trecută, după un drum de mai bine de 10 ore în răcoarea (ba chiar frigul) aerului condi­ţio­nat, la ieşirea din aeroport m-am lovit violent de zidul de căldură, de mai bine de 40 de grade, cu care m-a întâmpinat Bucureştiul. Un soare agresiv mi-a lichidat, scurt, creierul, picioarele şi orice fărâ­mă de voinţă.

Poate vă amintiţi că, la sosi­re, dai direct într-o imensă parcare din beton, fără vreo urmă de copac, de streaşină sau de umbră, fie ea măcar cât un fir de iarbă. Nimic, o întindere de beton şi de maşini clocotinde, sub soarele cumplit.

Aşa am început, anul trecut, o vară atât de fierbinte încât nici n-am fost în stare să scriu ceva despre ea. Fiindcă, pe străzile Bucureştiului, pe asfaltul aproape lichefiat, am întâlnit imediat grupuri de oameni ieşiţi să manifesteze pro sau contra loviturii de stat care tocmai se prăvălea către români. În toate zilele cât am stat, aveam să aud oamenii şi mass-media comentând subiectul, cu formidabilă aprindere.

Anul acesta, mă pregătisem deci să iau în piept o altă vară nă­ră­vaşă. Surpriză: când uşile aeroportului s-au deschis şi am păşit pe searbăda întindere de beton, un soare prietenos mi-a pus în creştet 27 de grade, cu adierea unui vânt proaspăt. La aşa pri­mi­re nu mă aşteptam. Dacă aş fi comandat vremea pe gustul meu, sigur n-o nimeream atât de bine.

Au trecut câteva săptămâni de când sunt în ţară, iar vara a rămas la fel de dulce. Pe vremea asta paradisiacă, parcă şi oamenii sunt mai simpatici – mai toleranţi, mai binevoitori. Când soarele loveşte cu măciuca zi de zi, iar nopţile nu poţi găsi odihnă de răul arşiţei, mai lesne îţi pierzi firea, se-nţelege. Să fie România, într-adevăr, mai liniştită?

Dau drumul la televizor. Se discută despre Alexandru, copilul obez care, la vârsta de aproape 6 ani, cântăreşte 120 de kg si a suferit, de curând, un preinfarct. Fratele lui a murit de inimă, la trei ani şi jumătate; cântărea 45 de kg. Alexandru nu poate vorbi şi nu poate merge. Înainte să fie transportat la spital, era ţinut de mama lui (normoponderală) în curte, pe o pătură, într-un sat din Dolj. Primea de mâncare cartofi şi fasole. Când nu se sătura, ca să nu îşi smulgă carnea de pe mâini, mama îi fierbea ştir, o plantă care se dă de mâncare la porci. În faţa ziariştilor, femeia justifica halul în care a ajuns băiatul prin banii puţini din care îşi duce traiul familia: în total, 300 de lei pe lună (cam 90 de dolari), din alocaţia fetiţei mai mici şi ajutorul de handicap al lui Alexandru.

Următoarea poveste a fost cea a unui băieţel de 10 ani din Vaslui, căruia tatăl i-a băgat mâna în foc şi i-a ţinut-o acolo până i-a ars-o. Ajuns, într-un târziu, la spital, puştiul era în pericol să-şi piardă mâna. Ziariştii vorbeau de o corecţie aplicată de un tată mânios: năzdrăvanul se jucase cu chibriturile şi dăduse foc la o anexă a gospodăriei. Ca “să nu mai facă”, a primit o pedeapsă exemplară. Poliţia a deschis o anchetă, dar tatăl a şters-o de-acasă şi încă nu fusese găsit.

Mai departe, aflăm despre înmormântarea “regelui imobiliarelor din Ilfov”. E vorba de un interlop, fost apropiat al lui Gigi Becali. La o trecere de cale ferată din periferia Bucureştiului, gogomanul s-a gândit să fenteze co­loana care aştepta la barieră, cu Bentley-ul său “meseriaş”, şi a fost spulberat de tren. Ni se spune că era unul dintre cei mai bogaţi români – o mare parte din averea lui provenea din afaceri cu tere­nuri, în jurul capitalei. Din cartea sa de vizita aflăm şi că era unul dintre naşii de cununie ai mane­listului Adi Minune. Fireşte, înmormântarea a fost una de maximă opulenţă.

Într-o localitate din Bistriţa, 40 de participanţi la o nuntă s-au intoxicat de la un fel de mâncare. Şi mirele, odată cu ei. Cum, în total, la petrecere participaseră 350 de persoane, o doamnă spunea că, până la urmă, e normal să se strice câte ceva, când sunt de hrănit atâtea guri, cu atâtea feluri de mâncare.

Jurnalul acelei zile de week-end se încheia cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, în ţinuta obişnuită de playboy, însă surprinzător de mult îmbătrânit. După cum subliniau ziariştii, el nu era însoţit, de astă dată, de gloata uzuală de fete, fiindcă sărbătorea ziua de naştere a “iubitei oficiale”. Iar după spusele lui, nu fusese nicio problemă să aleagă cadoul aniversatei: “un iPhone 5, că îşi dorea de mult, şi o mare paranghelie”. La finalul căreia, playboy-ul îmbătrânit s-a pus pe spart farfurii.

Nu trag nicio concluzie. Am vrut doar să vă povestesc ce mai e prin România.

Mariela Chirita
Mariela Chirita
Licenţă în Jurnalism şi master în Comu­ni­care, la Universitatea din Bucu­reşti. Colaborări de studenţie, apoi slujbe de reporter, redactor, prezentator şi reali­zator (de emisiuni simpatice) la TVR (Internaţional). Stabilită la Montréal în ‘99. Din 2001 până în 2012, redactor-şef la Pagini Româneşti, mereu în paralel cu alte job-uri. Este dintre cei care militează pentru introdu­cerea zilei de 99 de ore, deşi îşi dă seama că ar fi la fel de scurtă.

Ultimele articole

Articole similare