O lansare, doi autori, trei cărţi

Deşi ne aflăm în plină vacanţă “comunitară”, activităţile culturale nu lipsesc, şi asta în primul rând pentru că scriitorii români de la Montréal nu au vacanţă. Astfel, pe 10 august, Centrul Comunitar situat la deja bine-cunoscuta adresă 6767 Côte-des-Neiges va fi gazda unei duble lansări de carte.

Cu începere de la ora 14.00, Lia Ruse îşi va lansa volumul de versuri “Rondeluri şi alte clipe de lumină”. La rândul său, Eugen Enea Caraghiaur, unul dintre cei mai prolifici scriitori români de la Montréal, recent întors din România, îşi lansează cele mai noi apariţii editoriale, respectiv “Zbor de cuvinte” (poezii) şi “Sarmato-geţii” (eseu istoric).

Dublul (sau triplul?) eveniment editorial este organizat de Comunitatea Moldovenilor din Québec (CMQ), în colaborare cu Asociaţia Culturală Română (ACR) şi Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ). De altfel, volumele vor fi prezentate de Adrian Erbiceanu (preşedintele ASLRQ) şi de Ala Mândâcanu (preşedinta CMQ), după care fragmente din acestea vor fi citite de autorii înşişi.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare