Deşi mă simt de parcă alaltăieri am ajuns aici, mă aflu în România de vreo lună. În apartamentul în care locuiesc nu am cablu tv; se prind vreo trei posturi, şi acelea cu purici. Nu este o situaţie des întâlnită, românii fiind mari consumatori de televiziune – media naţională este de 6 ore pe zi, de persoană.
Cele trei posturi pe care le prind sunt TVR1, TVR2 şi Antena 3. Nici n-aş avea nevoie de mai mult, căci n-am venit să privesc lumea prin fereastra televizorului.
În această perioadă relativ scurtă, mi s-a întâmplat însă de mai multe ori să văd, la jurnalele de dimineaţă, veşti despre arestarea unor căpuşe de talie mărişoară, dintre acelea care au pus umăr la umăr pentru a stoarce tot ce se putea din ţară.
A fost mai întâi vestea cu judecarea lui Fenechiu – şmecherul care, înainte de a deveni ministru la Transporturi, se ocupa, printre altele, cu vânzarea de fier vechi către stat, pe post (şi la preţ) de aparatură nouă şi funcţională. Apoi am văzut cum au fost prinşi nişte şnapani care, sub îndrumarea fostului deputat PSD Bivolaru, furau petrol din conducta naţională şi îl prelucrau într-o rafinărie clandestină.
În ambele cazuri, am avut senzaţia că s-a deschis câte un por, pentru a permite oxigenului să pătrundă în acest organism vlăguit care e România. Fireşte, un por sau doi nu înseamnă nimic, la scara întregului corp. Totuşi, reprezintă o speranţă – şi parcă tocmai speranţa dispăruse în privinţa luptei cu corupţia.
Cineva îmi spunea, cu obidă, că România a devenit un stat poliţienesc: ascultarea telefoanelor, invitaţii la parchet, anchete. Poate că e aşa, dar la cât de infestat era şi este acest organism, nu e o prioritate să scape de paraziţi ca să-şi recapete forţele?
E curios cât de mult se amestecă grâul cu neghina, cum e posibil ca oamenii drepţi să privească cu ochi răi acţiunile mai energice ale justiţiei, când ele sunt atât de necesare şi au fost aşa de mult aşteptate? Nu cred că fiecare se gândeşte la vreun schelet din propriul dulap, aş da vina mai degrabă pe răstălmăcirile necinstite difuzate continuu la unul din posturile pe care le prind. E cazul să spun despre care din ele vorbesc? Fie.
Despre TVR s-a spus mereu, pe bună dreptate, că este controlat de putere. Pot să o confirm, pentru că am lucrat acolo: existau presiuni destul de mari, dar depindea, până la urmă, de conştiinţa fiecăruia să mintă (fie şi subtil, prin omisiuni sau posibile interpretări) sau să-şi apere integritatea. Vorbesc de integritate, nu de funcţie, fiindcă în funcţiile de conducere nu erau păstraţi cei care nu dansau pe programul impus; este, de altfel, unul dintre motivele pentru care şefii se schimbau ca mănuşile. Încă o precizare: mă refer la funcţiile de conducere mai mărunte, căci şefii mari nu erau numiţi dintre angajaţi, doar pe motiv că ar fi buni profesionişti.
Însă etern-manipulatul şi manipulantul TVR este, în povestea mea, un element benign. Mai ales că, peste vară, nu s-au mai difuzat decât reluări din emisiunile realizate în anul precedent, iar “marea găselniţă” a fost un program jalnic, denumit “Vara pe val”: o serie de transmisiuni în direct, de pe litoralul românesc, difuzate în fiecare dimineaţă şi seară, pe TVR1 şi TVR2. O emisiune de divertisment care, sub scuza relaxării de sezon, a pus în scenă o lipsă totală de idei. Un conţinut de slabă calitate, condimentat cu expresii pe care poate animatorii le văd ca “tinereşti”, dar pe care le-aş califica uşor drept “golăneşti”, deşi cred că n-am intrat încă în tagma “expiraţilor”.
Aşadar, elementul îngrijorător în poveste mi s-a părut Antena 3, care încearcă acum să-şi atragă felii de public la care altădată nici nu visa, pentru a-şi întinde mai bine năvodul. “Dar, bunicuţo, de ce are Dana Grecu gura atât de mare? Ca să ne poată minţi mai bine!”.
Surpriză: televiziunea lui Voiculescu şi-a luat aere de post anticomunist, decis să demaşte torţionarii şi foştii nomenclaturişti. Pentru că nimeni dintre aceştia n-a fost încă pedepsit, e timpul să se ocupe cineva de problemă şi s-a găsit tocmai Antena 3, postul unui informator dovedit. Am văzut pe ecran victime adevărate ale regimului comunist, de la surorile lui Corneliu Coposu la nepoata lui Constantin Brâncuşi, precum şi o mulţime de persoane care au suferit în închisorile politice.
Astfel încearcă postul lui Felix să capteze publicul care nu-i dispus să uite şi să ierte uşor. Ceva nu s-a schimbat, totuşi: de toate acestea – şi de tot răul din ţară – e vinovat, ca şi până acum, un singur om, Traian Băsescu.
S-a mai vorbit insistent la Antena 3, în zilele din urmă, de nedreptăţile care i s-au făcut regelui Mihai – evident, pentru câştigarea simpatiei publicului regalist – sau de foştii ştabi ai căror copii taie şi spânzură azi în România, de parcă toate aceste lucruri ar colcăi într-o mocirlă faţă de care Antena 3 şi Dan Voiculescu se află la infinită distanţă. Un tupeu uluitor.
Mai mult, Antenele difuzează în permanenţă publicităţi la Fundaţia Dan Voiculescu, care “susţine copiii talentaţi şi creativi”. Iar pentru părinţii amărâţi, e clar că orice ajutor e bine-venit. Închei cu noul slogan al Antenei 3 – altfel, foarte inspirat: “România e aici!”