Teatrul Ludic, reprezentaţie la Montréal

Vă anunţam într-un număr precedent că, în luna septembrie, amatorii de teatru românesc vor avea ocazia să urmărească o piesă jucată de trupa Ludic, a Centrului Universitar Iaşi. Prezentă în Canada pentru ediţia 2013 a Festivalului de teatru de la Mont-Laurier (circa 230 km nord de Mont­réal), trupa Ludic a pregătit piesa “Un şoarece bătrân de bi­bliotecă”, adaptare după proza “Cântecul lebedei”, de A. P. Cehov.

La momentul acelui articol, regizorul piesei, Aurel Luca, îşi exprimase dorinţa de a prezenta piesa şi publicului român din Montréal, pentru a nu-i obliga pe amatorii de teatru să facă un drum aller–retour de aproape 500 de km.

Dorinţa actorilor (şi probabil a multora dintre dvs.) s-a transformat în realitate, vestea (şi mai) bună fiind aceea că reprezentaţia de la Montréal va fi gratuită (cu toate acestea, donaţiile dvs. nu vor fi refuzate) şi va avea loc la Centrul Comunitar Côte-des-Neiges (6767 Côte-des-Neiges, sala 602), în data de 12 septembrie, cu începere de la ora 19.00. Iar dacă artiştii şi-au transformat dorinţa (şi promisiunea) în realitate, cu ajutorul celor doua asociaţii româneşti care îşi au sediul la Centrul Comunitar Côte-des-Neiges (ACR şi CMQ), ne facem şi noi plăcuta datorie de a vă invita la teatru.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare