Trio clasic românesc: fotbal, mici şi bere

Parafrazând celebra zicală Cei patru apostoli au fost următorii trei: Luca şi Matei (sau oricare dintre ei), vom începe prin a spune că cele opt echipe participante la Cupa CRM-Dracula-ZigZag au fost următoarele şase: România, CRM, Dacia Maxima, iReal Montréal, Dracula şi Victoria Balkani Brossard. Celelalte două echipe înscrise iniţial au declinat participarea, pe motive şi pretexte de care nu are rost să mai amintim.

Rezumat: 24 august, Brossard. Două grupe de câte trei echipe, în majoritate cu jucători de peste 35 de primăveri, meciuri încinse ca în Champions League, rezultate strânse, ba chiar şi un egal, dar şi scoruri astronomice, clasamente echilibrate, (câştigătoarea competiţiei a ajuns în finala mare datorită unui golaveraj superior cu un gol faţă de cea de-a doua clasată!) şi aşa mai departe.

Un play-off extrem de disputat, după care, cu sentimentul datoriei împlinite, fotbaliştii, arbitrii, oficialii şi chibiţii (pardon, spectatorii) s-au mutat în parcul unde s-a desfăşurat “repriza a treia” (mici, bere, muzică populară etc.). Prezenţi – circa 250 de consumatori, mai mulţi decât pe terenurile de fotbal…

Dar iată şi clasamentul final:

1. Victoria Balkani Brossard, 2. România, 3. iReal Montréal, 4. Dacia Maxima, 5. CRM, 6. Dracula.

Golgheterul competiţiei: Tiberiu Budrean (CRM) – 5 goluri marcate; cel mai bun portar: Avram Sonoc (Victoria Balkani Brossard) – un singur gol primit.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare