Vacanţa minţii

În “tradiţia” românească, mai ales a ultimilor ani, august este luna concediilor. Inclusiv a celor menta­le. În ţară, la peste şapte mii de kilo­metri de locul în care ne aflăm, lumea pleacă de acasă, îşi lasă treburile îndărăt şi încearcă să uite de toate. Nimeni nu mai întreprinde nimic important.

La nivelul instituţiilor statului român, nu se mai păstrează nici mă­car aparenţele. Funcţio­-­narii rămaşi prin birouri sunt bân­tuiţi de o mare scârbă existenţială şi se gândesc ce bine ar fi dacă n-ar mai veni o vre­me la serviciu. Altfel spus, cu tru­pul sunt în clădirile sufocante şi prăfuite ale Bucureştilor, iar cu mintea aiurea.

Oamenii politici au şters-o şi ei prin locuri răcoroase, unde se gândesc în tihnă la “mutările” din toamnă. Unii, mai isteţi, dau câte-o fugă în studiourile televiziunilor, pentru a profita de abundenţa subiectelor tabloide. Ochii care nu se văd se uită, iar ei îşi dau seama că ale­gerile bat la uşă. Întâi euro­parlamentarele, apoi prezidenţialele şi cine ştie ce-o mai da Dum­nezeu între timp. Vorba psalmistului: omul ca iarba, zilele lui ca floarea câm­pu­lui. Cu precădere zilele alesului şi locul său călduţ sunt perisabile, dacă nu ia măsuri din timp. De făcut, nu trebuie să facă nimic în afară de P.R. pe la partid şi prin media. Şi scandalurile sunt bune, şi două, trei poze în slip, postate pe Facebook, chiar şi un mic accident. În rest, ne facem că lucrăm şi-i dăm înainte cu “războiul declaraţiilor”. Năduşim de indignare, pasăm pisica în curtea vecinului, participăm la o tăiere de panglică. Reţeta clasică.

Intelectualii, după ce-şi vor fi terminat şi ei concediul, vor fi dez­bătând iarăşi probleme savante despre viitoarele construcţii geo­politice şi despre neputinţele poporului de a le înţelege “proiectele”. Acum e păcat să li se topească gheaţa în pahare. Se comportă întocmai ca “mult-stimabilul” Stepan Trofimovici, din “Demonii” lui Dostoievski. Veşnic tensionaţi şi nepă­trunşi, reprezentanţii elitei noastre publice nu vor să supere pe nimeni.

E mai igienic şi mai profitabil să faci surfing intelectual, adică să mergi cu valul. Două piruete, un zigzag, o reve­renţă, o încrun­tătură la cei câţiva gură-cască de pe margine şi gata – rămâi în echilibru, pe “piedestal”.

Până la urmă, asta-i viaţa de artist public: grav şi trist în faţa auditoriului profan, vesel şi ghiduş la întâlnirile “informale” şi pantagruelice cu diriguitorii “iniţiaţi” în treburile obşteşti.

Altfel spus, totul este o mare comedie, în care fiecare îşi joacă rolul şi ciuguleşte din palma “regizorului”.

Un soi de relaxare cu aspect de comă a dominat România lunii august. Sigur, totul a fost condimentat cu decesul “regelui” Cioabă, cu lovituri de cort şi, în final, cu înscăunarea celor doi fii ai defunctului. Doi dintre pre­şe­dinţii postdecembrişti ai Româ­niei, benefi­ciari direcţi ai votu­rilor comuni­tăţii lui Cioabă, dar şi Ministerul Afacerilor Externe, au intrat în “ţiganiadă”. Circul a fost dirijat din studiou­rile televiziunilor, cu “părerologi” de profesie, bine hrăniţi şi autosuficienţi, într-o atmosferă caniculară, cu adieri pestilenţiale.

O manea în toată regula, care pe orice om normal îl poate arunca între balamuc şi puşcărie. Poate că aici s-ar găsi şi expli­caţia nervozităţii animalice a românului care trăieşte în ţară. E ştiut că sentimentul derizoriului continuu te aruncă în depresie.

Nu vă amăgiţi însă: şi în stră­inătate ai şanse mari să dai peste acel tip de “românism” exasperant. Deunăzi, am auzit că la reprezentanţa diplomatică a ţării noastre din Montréal sălăşlu­ieşt­e o “doamnă” funcţionar care se răsteşte vârtos la cei care îndrăznesc să-i tulbure li­niştea la serviciu. Dar despre asta, mai pe larg, poate altădată.

Cert este că, în România, majoritatea pare să fi tras concluzia că e complet inutil să încerci vreo schimbare, deoa­rece nu rezolvi nimic, ba rişti să-ţi faci duşmani şi să fii marginalizat. Aşadar, concediul perpetuu rămâne formula de supravieţuire socială. Cel oficial, de vară, nu face decât să-l mas­cheze pe primul.