literaturaA venit momentul să ne oprim din această incursiune în teritoriul vast, practic infinit, al lecturii, din care literatura propriu-zisă ocupă doar o parte. Importantă, desigur, dar totuşi numai o parte. Aceasta întrucât cartea a constituit şi constituie încă (sub toate formele şi suportu­rile sale) un instrument fundamental de conservare a me­moriei umanităţii, în toate domeniile de manifestare, materiale ori spirituale. Există mase incomensurabile de cărţi (ori, în sens larg, de documente) în istorie, filosofie, medicină, informatică, fizică etc. Şi când ne gândim că un simplu manual de utilizare şi întreţinere a unui aparat fotografic digital poate avea circa 130 de pagini şi că documen­taţia privitoare la un avion Boeing cân­tăreşte mai mult decât însuşi avionul înţele­gem că a nu citi litera­tu­ră nu în­seamnă nici­decum a nu citi nimic. Literatura, însă, în afara faptului că este o artă foarte accesibilă şi foarte atrăgătoare pentru numeroase categorii socio-profesionale, este şi un instrument cu o mare eficacitate în dezvoltarea competen­ţelor intelectuale necesare altor domenii.

În general, pledoaria pentru lectură şi pentru asimilarea unei culturi literare notabile este axată pe contribuţia literaturii de ficţiune de orice gen la îmbogăţirea vieţii interioare a cititorului: mai multă sensibilitate, mai mult rafinament cultu­ral, o mai amplă deschidere spirituală, o viziune mai nuanţată şi mai profundă asupra vieţii şi a relaţiilor interpersonale etc.

Dar literatura mai reprezintă uneori, datorită curiozităţii pe care o stimulează, şi o anticameră pentru abordarea sistematică a unor domenii diferite de ea. Astfel, două dintre cărţile scriitorului ameri­can Michael Crichton, Jurassic Park şi The Lost World, au ca premisă recrearea genetică a unor specii de dino­zauri, por­nind de la ADN-ul conservat  de insectele care le-au supt sângele şi care, la rândul lor, au fost capturate, cu zeci de milioane de ani în urmă, în răşina lichidă ajunsă la noi sub forma de chihlimbar. Atractivita­tea acţiunii, asociată cu o mare capacitate a autorului de a se exprima pe înţelesul tuturor, a trezit interesul multor cititori pentru bioteh­­no­logie, percepută ca un domeniu cu o evoluţie şi cu aplicaţii fas­c­inante. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu romanele lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi Demoni care au determinat un val de interes  pentru istoria religiilor.

Prelungind discuţia, am putea obţine o listă cu zeci de titluri ale unor cărţi care au avut o influenţă marcantă asupra unor domenii extraliterare. I-am regăsi ca autori pe lista aceasta, printre mulţi alţii, pe Jules Verne – în legătură cu evoluţia teh­no­logică, pe Balzac – în raport cu gândirea economică, pe Dostoievski – în relaţie cu filosofia lui Nietzsche şi ştiinţele psiho­lo­giei sau pe Soljeniţîn – cu privire la gân­direa politologică.

Se cuvine să remarcăm că tinerii cu deprinderi şi competenţe superioare de lectură literară deţin atuuri preţioase în comparaţie cu ceilalţi, pentru care lectura a fost şi a rămas o ocupaţie marginală, dacă nu chiar total ignorată.

Capacitatea de concentrare este net superioară, randamentul – mult mai mare, datorită vitezei de lectură, rezistenţa la efort intelectual – incomparabil mai pu­ternică, asimilarea in­­­-for­­maţiilor conţinute într-un text – mai uşoară şi mai consistentă, spiritul ana­litic – mult mai ascuţit, iar spiritul de sinteză – mult mai exersat. Natura şi consistenţa atuurilor variază de la un cititor la altul, în funcţie de perso­na­­litatea sa, de cărţile parcurse şi de exigenţele mediului cultu­ral în care evo­luează.

E o observaţie curentă că specialiştii cei mai competenţi dintr-un domeniu sau altul (medici, savanţi, avocaţi, filosofi, istorici etc.) sunt, de regulă, şi oameni culti­vaţi, unii cu o bogată sau chiar foarte bo­gată cultură literară, chiar dacă nu sistematică şi adusă la zi. Cultura aceasta literară – formată, în cele mai multe ca­zuri, înaintea procesului de specializare profesională – face parte din evantaiul de cauze care le-au facilitat succesul în studierea domeniului lor.

Cu atât mai oportune şi chiar mai necesare sunt interesele şi competenţele de lectură pentru cei care aleg o profesie legată de domeniul cărţii (bibliotecari, profesori de literatură, ziarişti, scriitori etc.). Oricât ar părea de absurd, există în aceste profesii multe persoane pentru care lectura nu reprezintă, aşa cum ar trebui, o îndeletnicire profesională, ceea ce conduce la o diminuare fie a compe­ten­ţei, fie a creativităţii lor.

Vorbind despre bucuriile şi capcanele lecturii, am dat importanţa cuvenită bucuriilor care ne recompensează din plin pentru timpul consumat cu cititul. Cât despre capcane, acestea, s-a văzut, apar mai ales în cursul unor lecturi inadecvate vârstei, intereselor, experienţei şi maturităţii intelectuale şi afective a cititorului. Reflectând şi la unele, şi la altele, şi citind ce ni se potri­veş­te vom înţe­lege că depinde numai de noi ca orice capcană să devină o bucurie.

Publicitate
Articolul precedentRegele Carol I şi intrarea în Europa
Articolul următorCalitatea aerului din interiorul clădirilor
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman), O adevărată familie (Adenium, 2013, proză scurtă)