Puteţi depune aplicaţii pentru bursele Eugen Ionescu

Cercetătorii şi doctoranzii din ţările membre ale Organiza­ţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), deci inclusiv cei din Canada, pot aplica pentru a obţine o bursă Eugen Ionescu.

Bursa permite efectuarea de studii cu durata între trei şi şase luni, începând cu 1 februarie 2014, în 26 de insti­tu­ţii de învăţământ superior româ­neşti, inclusiv Universitatea Bucureşti.

Data limită pentru depune­rea dosarelor de candidatură este15 noiembrie 2013.

Fiecare candidat trebuie să contacteze una dintre universi­tă­ţile româneşti eligibile şi, oda­tă acceptat de către aceasta, să îşi depună dosarul de candida­tu­ră la biroul regional al Agen­ţiei Universitare a Francofoniei (AUF), de care aparţine universitatea sa de origine. Cei selecţionaţi vor fi anunţaţi înainte de 7 decembrie 2013.

Bursa include un bilet de transport dus-întors, o asigurare medicală, o alocaţie iniţială de 300 de euro şi o sumă lunară de maxim 800 de euro, destinată cercetării ştiinţifice. Restul cheltuielilor trebuie suportate de aplicanţi.

Lista documentelor necesare, a universităţilor româneşti eligibile, precum şi informaţii suplimentare pot fi găsite la adresa: http://bit.ly/18svOOB

La cererea celor interesaţi, aceste materiale sunt disponibi­le, electronic, şi prin intermediul Consulatului General al Româ­niei la Montréal.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare