Că se află sau nu în campanie electorală, Montréalul discută periodic despre biciclete şi automobile. De regulă, discuţiile se poartă după principiul: biciclistul bun, automobilistul rău. Dacă nu e asta, atunci sigur discuţia este despre câţi bani mai pierde Bixi, sistemul de închiriat biciclete de care oraşul este atât de mândru. Ultima oară, datoria era de 42 de milioane CAD.
Actuala campanie electorală a readus bicicleta în dezbatere. Promisiunile de noi piste ciclabile au curs, dintr-o parte şi din alta. Cel mai amabil a fost Projet Montréal, care şi-a fixat ca obiectiv ca, până în 2028 (!!!), un miliard din toate deplasările anuale din Montréal să fie făcute pe jos sau cu bicicleta. Asta ar însemna o creştere a acestora cu 2,5% pe an, dar nu este clar dacă o parte din ea nu e acoperită natural de creşterea populaţiei oraşului în aceşti 15 ani şi nici dacă s-a calculat care va fi ponderea acestor deplasări în totalul deplasărilor făcute pe insulă.
Atmosfera generală este că trebuie penalizaţi automobiliştii şi favorizaţi bicicliştii, mai ales că aceştia din urmă şi-au făcut şi asociaţie, iar şoferii sunt prea fraieri să se unească, să ceară străzi mai bune şi să vadă ceva din sutele de milioane pe care le plătesc statului pentru că au maşină. Bicicliştii, în schimb, sunt buni ecologişti – mai ales, aşa cum remarca cineva, când îşi încarcă, în week-end, bicicletele pe maşini 4×4 şi pleacă în natură.
Candidaţii la postul de primar vorbesc cu timiditate despre automobilişti, deşi aceştia aduc grosul voturilor. Aici, Denis Coderre a fost cel mai simpatic, promiţându-le acestora o aplicaţie de telefon mobil care să bipăie şi să indice un loc de parcare liber în apropiere. Că tot interzice codul rutier să foloseşti telefonul în timp ce conduci. Oricum, aşa am aflat că domnul Coderre are şofer, pentru că nu ne putem imagina că stă pe Twitter şi conduce oraşul. Mă scuzaţi, maşina.
Personal, sunt mai mult şofer decât biciclist. Ies cu bicicleta rar şi sunt de acord cu o parte din cererile bicicliştilor. Unele piste ciclabile sunt jalnice, făcute doar ca să aibă primăria cu ce ieşi la raport. Altele sunt construite atât de prost încât încurcă chiar maşinile primăriei, care trebuie să le escaladeze pentru a putea intra pe străduţe. Asta pentru că un nene de la Ville a găsit de cuviinţă să facă un mini-trotuar de 35 de cm., în mijlocul străzii, pentru a proteja cicliştii de un pericol pe care doar el l-a văzut.
Ca şofer, am văzut multe prostii făcute de automobilişti: şoferi nervoşi, grăbiţi, care nu acordă prioritate sau care deschid uşile aiurea. Dacă mi-aş monta o cameră de filmat în maşină, aş putea prezenta săptămânal vreo 5-10 infracţiuni comise de cei aflaţi la volan şi vreo 100 comise de biciclişti. Apropo, vreo 10 dintre aceştia din urmă îmi datorează viaţa, pentru că am frânat suficient de repede când treceau, ca imbecilii, pe roşu, cu căştile în urechi.
Este irealist să crezi că bicicletele vor rezolva problemele de circulaţie ale Montréalui, un oraş cu o suprafaţă imensă. Soluţia trece prin dezvoltarea transportului în comun. Sensuri rezervate pentru autobuze, care să meargă în regim expres, aceasta este calea. Aceste sensuri rezervate nu trebuie partajate cu bicicliştii, pentru că aşa nu se schimbă nimic. STM-ul trebuie să-şi revizuiască strategia şi serviciul de relaţii cu clienţii. Dacă vrei pasageri, ia-le banii, nu-i da jos din autobuz pentru că nu accepţi bancnote de 5$; lasă-i să folosească toate călătoriile de pe un card OPUS cum vor, nu le pune o pauză de cinci minute între o călătorie şi alta, pentru că eşti incapabil să programezi un soft care să facă diferenţa între abonament şi călătorii à la carte. Pune aer condiţionat în autobuze, pentru că altfel, vara, lumea va recurge la confortul maşinii personale. Fă un traseu, la ore de vârf, cu maşina, din punctul x în y şi apoi verifică acelaşi traseu cu autobuzul. Dacă timpul e substanţial mai mare cu transportul în comun, atunci ai o problemă pe care trebuie să o remediezi.
Cât despre convieţuirea biciletă-maşină, eu militez pentru amenzi care să usture, atât pentru şoferi, cât şi pentru biciclişti. A miza pe campanii de sensibilizare este pierdere de timp şi de bani. Construirea de piste ciclabile trebuie făcută nu pentru a raporta kilometri în plus, ci pentru a eficientiza deplasarea bicicliştilor dintr-un cartier în altul. Altfel, rămânem ca şi acum, bară la bară. Biciclete, maşini, autobuze.
