Ion Cristoiu este un ziarist apreciat în România. De peste 20 de ani, este o voce de care mulţi ţin seama. Trăind bine din scris şi nefiind gurmand din fire, îşi permite luxul de a pune pe hârtie ce-i trece prin cap, fără să-i fie frică de cineva. Cum n-a intrat în solda vreunui patron, ci şi-a conservat independenţa, are o libertate de mişcare pe care tot mai puţini ziarişti o au în România. Mai este şi vârsta. Dacă nu te-ai lăsat îndoit până acum, este păcat s-o faci la bătrâneţe. Într-un cuvânt, >maestrul” este OK, o voce măcar necontaminată de mizeria presei din ţară.
Cu toate aceste calităţi, Ion Cristoiu este totuşi un om supus greşelii, iar câteodată face greşeli numai din dorinţa de a fi altfel decât valul celor care scriu. De multe ori a declarat că nu-i place când un politician este masacrat de toată lumea şi simte nevoie să facă opoziţie. Aşa a fost şi cazul lui Liviu Dragnea, vicepremierul României, omul care ccordonează, de la Palatul Victoria, toată puterea consiliilor judeţene, adică baronii locali. Puterea lui este mare şi reală, pentru că, după cum s-a văzut, este imposibil să conduci un partid spre putere fără să ai în spate greii locali.
Baronii deţin afacerile din teritoriu şi sunt singurii care pot influenţa alegătorii, prin metode româneşti penibile, cum ar fi kilul de zahăr sau şepcile roşii. Uitaţi-vă la primarul Constanţei, Mazăre. Îl doare la bască. Se costumează ca un clovn şi spune toate prostiile. Nimeni nu-l urecheşte, nici măcar în partid, pentru că e prea bogat. Şi au nevoie de el. Cât trage PSD-ul sus la voturi în Constanţa, poate să umble pe stradă şi deghizat în zebră.
Am vorbit de Cristoiu şi Dragnea. Cum bine ştiţi, liderul PSD va fi trimis în judecată pentru fraudarea referendumului de anul trecut, care avea ca obiect suspendarea lui Băsescu. DNA a terminat rechizitoriul şi Dragnea va fi în curând înfăţişat judecătorilor. Miza este una grea, din moment ce înlăturarea celui care a făcut dosarul, procurorul Papici, este principalul subiect de dispută la Bucureşti.
De fapt, rechizitoriul întocmit într-un an de Papici şi ajutoarele lui vrea să demonstreze că Liviu Dragnea, în calitate de principal responsabil de la PSD cu administrarea referendumului, a instigat la comiterea de fraude. Toată lucrarea lui Papici a devenit publică, inclusiv înregistrările convorbirilor telefonice. Dragnea ordonă responsabililor locali ai PSD >să aducă lumea la vot, să meargă din casă în casă, să-i ia în braţe dacă este nevoie”. Din aceste indicaţii, care par mai degrabă hazlii, supuşii lui Dragnea au înţeles ce trebuiau să înţeleagă. Adică să facă astfel încât să voteze toată lumea, inclusiv morţii şi plecaţii din ţară.
Ajungem, în sfârşit, la Ion Cristoiu. Maestrul a citit “cu creionul în mână”, cum îi place să spună – deci cu aplecarea unui istoric – toate documentele de inculpare a superbaronului Dragnea. Şi a constatat, cu stupefacţie, că nu există nicio probă solidă prin care procurorii îl pot acuza pe Dragnea că a cerut fraudarea referendumului. Dragnea nu a pronunţat cuvântul fraudare, nu le-a spus celor din teritoriu să învie morţii şi să le fie falsificate semnăturile pe tabelele electorale. Astfel, Cristoiu constată că dosarul Dragnea este unul politic, fără probe directe. S-a fraudat, dar procurorii nu au găsit adevăratele probe împotriva lui.
Albindu-l pe Dragnea, fără niciun interes, doar din amorul de ziarist altfel decât ceilalţi, Cristoiu comite, după mine, o mare eroare. Nu este nevoie ca procurorii să demonstreze că Dragnea a pus cu mâna lui morţii pe liste. El a instigat la fraudare, din poziţia de şef al campaniei PSD. Executanţii din teritoriu n-ar fi procedat la toate măgăriile posibile, fără să aibă garanţia că sunt acoperiţi de la centru.
Greşeala imensă a lui Dragnea, un tip mai deştept decât Ponta, este că a fost prea sigur că Băsescu pică. Proba supremă împotriva lui este că frauda s-a manifestat evident în judeţele coordonate de el. În Teleorman s-a fraudat masiv, nu în Cluj.
Din acest punct de vedere, Dragnea este vinovat nu numai pentru instigare la fraudă electorală, ci, mai grav, de crimă împotriva bazelor democraţiei.
Cristoiu greşeşte fără intenţii rele, dar oferă o nesperată şansa nu numai lui Dragnea, de a scăpa, dar şi altora, care vor face hoţii. Una este să fie apărat Dragnea de Antene şi alta de un ziarist independent, cu greutate. Maestrul are şi el limitele lui. Ca şi Cristian Tudor Popescu, care scria, după condamnarea lui Năstase, că nu-i vine să creadă totuşi că un fost prim-ministru poate merge la Jilava. Trăind într-o ţară anormală, şi ziariştii cu coloană sunt afectaţi în discernământ.
