De sub paiele scămoşate din colţul grajdului ieşeau, din când în când, boticuri mici şi rozalii, de căţei proaspăt fătaţi, ale căror scâncete se auzeau discret. Să fi fost patru, să fi fost şase, nu ştiu, căţeaua cea mare şi albă pe care-o strigam Ţuca şi cu care, până nu demult, mă jucam de-a prinsul, nu mă lăsa să mă apropii prea mult, mârâitul ei prevestind lucruri nu tocmai plăcute.
Singura acceptată pe lângă căţei era bunica. Şi asta pentru că, de câte ori mulgea vacile, nu uita să lase într-o scăfiţă lapte pentru celelate patrupede ce-şi învârteau cozile prin grajd, mai ales pe la vremea mulsului.
Aşa că, după vreo două zile de dat târcoale, mă ţin lipcă de bunica, taman când se făcea timpul mulsului, cu o mână de fusta ei, dar cu ochii la căţea, şi întreb, mânios:
– Bunică, da di ci Ţuca aiasta nu să dă dusă di lângă căţăi, că parcă până amu’ nu-i mai ajungiè ograda? Şi di câtiva zâlii, numa’ aicia să-nvârti, di nu pot eu să mă gioc oliacă cu puiuţii.
– Amu’ , dragu’ moşichii, sâ ti uiţi ghini la caţaua asta flocoasă, că-ntr-o bună zâ ai să hii şi mătăluţă tot aşè.- Cum aşè, bunică, adică ari sâ-mi criască aşè blană albă şi dupuroasă, ca lu’ Ţuca?
– Nu, drăguţă, nu blana ari sâ-ţi hie asemeni, şi grigia di puiuţi, atunşia când îi aviè şi tu, la rândul tău.
Şi, una peste alta, cred că am uitat de ce mă ţineam de fustă, de ce mă dusesem în grajd. Tot ce-mi defila prin faţa ochilor erau puiuţii, despre care nu ştiam decât că au năsucuri roz şi umede şi de care, într-o bună zi, va trebui să am şi eu grijă.
Au trecut anii, mi-a mijit mustaţa, am trecut cu bine multe încercări şi, într-o bună zi, am înţeles că-mi venise rândul să am grijă de ai mei copii.
Mulţi dintre dvs. aveţi copii, mai mici sau mai mari, a căror grijă v-a făcut să treceţi apa cea mare, cu gândul că aici o să le puteţi oferi o şansă pe care poate în ţara de obârşie nu ar fi avut-o.
Dacă v-a fost uşor sau nu, o ştiţi mai bine. Ceea ce doresc să vă povestesc eu e că societatea în care am decis să trăim oferă soluţii interesante pentru a ne ajuta copiii să-şi urmeze şcoala, până la cele mai înalte nivele. De noi depinde însă dacă le utilizăm sau nu.
Pe lângă alocaţiile familiale pentru cei cu venituri mici, cre-dite de impozit pentru studenţi, programul federal de subvenţionare a economiilor pe care le faceţi pentru şcoala copiilor este un ajutor de multe ori hotărâtor în finalizarea unei diplome de învăţământ superior. Acest program e gestionat de mai multe instituţii financiare, fiecare lăudându-se cu eficacitatea şi siguranţa sa.
Ce e de reţinut este că toţi aceşti gestionari respectă aceleaşi reguli impuse de guvernul federal, dar pot să adauge incitative financiare sau garanţii, ca să facă programele cât mai atrăgătoare. Pentru a vă orienta în tot acest stufăriş informaţional, cel mai bine e să vorbiţi cu un specialist în plasamente, deoarece e de preferat ca economiile să aibă garanţii şi să puteţi să le folosiţi atunci când va fi nevoie.
În schimb, pentru a vă păstra subvenţiile, regula spune că, în momentul retragerii banilor, beneficiarul (copilul dvs.) trebuie să facă dovada că e înscris la studii post-secundare, indiferent de natura lor.
Şi acum să vă spun un mic secret: înainte de a intra într-un asemena program, e bine să-l întrebaţi pe cel care vi-l prezintă care sunt costurile de gestiune şi care sunt condiţiile de retragere a banilor.
Cât despre faptul că reuşita unui asemenea plan se bazează pe capacitatea dvs. de a economisi bani, ei bine, acesta e un subiect despre care o să vorbim într-un număr viitor. Până atunci, vă doresc o toamnă frumoasă!
