Pe data de 18 octombrie, premierul Stephen Harper a semnat, la Bruxelles, Acordul de liber schimb economic şi comercial dintre Canada şi UE, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Pentru ca acordul să intre în vigoare, el trebuie ratificat de ambele părţi, deci de toate cele 28 de ţări UE şi de toate cele 10 provincii şi 3 teritorii canadiene. În opinia minis­trului canadian pentru Comerţ Inter­na­ţio­nal, Edward Faster, acest proces ar trebui să dureze maxim 2 ani.

Prin urmare, începând cu anul 2015, canadienii vor putea să expor­te în ţările UE produse şi servicii autoh­tone, fără a mai avea de în­fruntat constrângerile vamale şi de altă natură impuse, în prezent, de birocraţia europeană. Acelaşi lucru va fi valabil şi în sens invers.

Pentru noi, românii din Canada, Acordul de liber schimb poate în­semna, între altele, o oportunitate de a vedea pe rafturile magazi­nelor de aici tot mai multe produse româneşti, cărora le ducem dorul.

Acordul va reprezenta însă, mai ales, un mijloc extraordinar de dezvoltare a economiei celor două zone. Oficialii de la Ottawa vorbesc despre beneficii economice directe de 20 de miliarde de dolari pe an şi de crearea a 80 de mii de noi locuri de muncă în Canada.

Fostul premier al Québecului, Jean Charest, unul dintre suporterii acordului încă din momentul lansă­-rii lui, în 2007, spunea că provincia noastră va deveni, de facto, “poarta de intrare a Europei în America de Nord”.

Pentru mare parte dintre ţările UE, liberalizarea schimburilor economice cu Canada, atât pentru produse, cât şi pentru servicii, devine interesantă mai ales prin prisma proximităţii dintre Canada şi Statele Unite şi prin aceea că ţara noastră de adopţie are un acord de liber schimb cu SUA şi Mexic. De altfel, UE negociază în prezent un acord similar cu americanii şi sunt sigur că oficialii europeni l-au semnat pe cel cu Canada trăgând cu ochiul către SUA.

Dar, dacă este mai puţin evident – pentru mine, cel puţin – în ce măsu­ră ţări ca Germania, Franţa sau Spania vor beneficia, în mod concret, de intrarea în vigoare a noului acord, pentru ţări de talie mai mică, cum este cazul României, liberalizarea comerţului cu Canada ar fi trebuit să fie privit ca o mană cerească.

Faptul că României i se des­chide, în mod nesperat şi prin nimic meritat, o piaţă de desfacere de 33 de milioane de locuitori, cu venitul pe cap de locuitor de şase ori mai mare (46.215$ – în Canada, faţă de 7.500$ – în România) ţine de domeniul poveştilor cu peştişori de aur. Dacă adăugăm la aceasta faptul că în Canada trăieşte o comunitate românească de cel puţin 150 de mii de persoane, este uşor să ne imaginăm că oportunităţile de afaceri dintre cele două ţări vor apărea ca ciupercile după o ploaie sănătoasă, de vară.

Aceasta ar fi trebuit să fie, cred eu, viziunea care să domine la Palatul Victoria din Bucureşti, acolo unde doarme Guvernul României. În loc de asta, prima reacţie a “diploma­ţiei” româneşti la aflarea veştii despre semnarea Acordului a fost să dea cu copita peste munca de 6 ani a oficia­lilor canadieni şi europeni.

Un “party-spoiler”, cum l-a descris presa canadiană pe Titus Corlăţean, ministrul român de Externe, aflat într-o excursie “oficială” la Washington, a anunţat că România nu va ratifica acordul de liber schimb dacă Guvernul de la Ottawa nu va ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români. Un şantaj mizerabil, pe care oficialul român îl flutură pe sub nasul canadienilor şi din care nu are cum să iasă ceva bun pentru România.

Colac peste pupăză, declaraţia lui Corlăţean a venit exact în ziua în care, la Montréal, a fost ares­tat lide­rul unei grupări de “crimă organizată românească”: un cetăţean român de origine romă, care conducea o reţea de prostituţie şi de trafic de persoane aduse, ilegal, din România.

Nu ştiu câţi dintre dvs. sunteţi de acord cu ridicarea vizelor pentru cetăţenii români. Probabil, cei mai mulţi evitaţi să vă exprimaţi un punct de vedere clar, din jenă faţă de rudele şi prietenii dvs. din ţară. Îmi este însă greu să cred că în formarea unei păreri obiective nu veţi ţine cont de faptul că primii care vor beneficia de liberalizarea vizelor canadiene vor fi tocmai cetăţenii români de teapa celui arestat la Montréal.

Avem cu toţii prieteni şi cunoş­tinţe în ţară. Câţi dintre ei sunt intere­saţi să facă turism în Canada şi, mai ales, câţi şi-ar permite un astfel de turism? În general, cei care au vreun interes să vină aici şi au banii să o facă îşi obţin viza canadiană fără probleme. Luna trecută, cumnatul meu a venit la Mont­­réal, cu viza primită prin poştă de la Ambasa­da Canadei din Bucureşti.

Măsura pe care ar trebui s-o ceară Guvernul de la Bucureşti omologilor de la Ottawa ar trebui să fie nu eliminarea vizelor, ci facili­tarea obţinerii lor, pentru toţi româ­nii care pot să justifice rezonabil scopul vizitei lor. Şi, eventual, acordarea lor pe o perioadă îndelungată, cu intrări multiple. Aceasta este soluţia la problema vizelor pentru români. Restul e orgoliu.

Ministrul Corlăţean se bate cu pumnii în piept că România este o ţară europeană şi trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi ca restul ţărilor din UE. Înainte de a invoca apartenenţa României la UE, Corlă­ţean ar trebui să se întrebe dacă ţările europene ar mai zice astăzi da intrării României în Uniune.

Ce vrea, de fapt, “diplomatul” Titus Corlăţean? Să le pună sula în coaste canadienilor, ca să des­chi­dă larg porţile zeci­lor de mii de infractori cu paşaport românesc, care nu mai încap în închisorile europene?

Zilele trecute, poliţişti români au început să patruleze pe străzile principalelor oraşe din Anglia, după ce acest tip de acţiune se petrecea deja, de ceva vreme, în oraşe din Germania, Franţa şi alte ţări din Europa. Vă între­baţi de ce? Pentru că infracţionalita­tea “românească” a crescut atât de mult în aceste ţări, încât oficialii de acolo au chemat poliţişti români pentru a-i face faţă.

Dacă vreţi să vedeţi poliţişti români pe străzile din Montréal, Toronto sau Vancouver, atunci e momentul să punem de un miting de susţinere a prostiilor lui Corlăţean, în faţa Guvernului de la Ottawa.

Articolul precedentTraian Băsescu îşi caută “Medvedev-ul”
Articolul următorNu rataţi!
G. S.

Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari… de idei.