Nu mai puţin de opt asociaţii comunitare româneşti din Montréal şi oraşele limitrofe, cinci organizaţii media şi aproape douăzeci de personalităţi ştiinţifice şi culturale au semnat o “declaraţie de solidaritate cu Roşia Montană”.
Actul este, în fapt, o solicitare adresată autorităţilor române de a stopa definitiv proiectul minier pe care intenţionează să-l pună în exploatare compania româno-canadiană Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Declaraţia a fost concepută iniţial de Simona Pogonat, editorul publicaţiei Accent Montréal şi a făcut obiectul unei întâlniri, la mijlocul lunii octombrie, cu reprezentanţii mai multor organisme comunitare româneşti şi cu o serie de personalităţi de origine română ale vieţii publice montrealeze.
Din iniţiativa prof. universitar Mihaela Fârşirotu, la textul declaraţiei au fost adăugate câteva paragrafe, în principal cerându-se respingerea în Parlamentul României a Legii speciale privind proiectul minier de la Roşia Montană, interzicerea utilizării cianurii în activitatea minieră din România şi includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, ceea ce ar duce implicit la stoparea exploatării miniere în zonă.
Ulterior completării, declaraţia a fost adoptată printr-un consens cvasi-general de către asociaţiile invitate la dezbateri. Singura organizaţie care a declinat invitaţia a fost AGAR, care, printr-un comunicat, a arătat că, în lipsa unor informaţii detaliate referitoare la proiect, nu îşi asumă nicio poziţie faţă de acesta.
După adoptarea declaraţiei de către participanţii la dezbateri, iniţiatoarea acesteia, Simona Pogonat, a expediat documentul autorităţilor române, incluzând aici guvernul, cele două Camere ale Parlamentului, ministerele şi miniştrii cu competenţă în domeniu, deputatul şi senatorul aleşi în circumscripţia de care aparţine Canada, Ambasada României de la Ottawa şi Consulatul General al României de la Montréal.
Reamintim că, de circa şase săptămâni, câteva zeci de români din Montréal protestează – timp de două ore, în fiecare duminică – în faţa Consulatului General al României, în semn de solidaritate cu protestatarii din România, care cer blocarea proiectului minier de la Roşia Montană.
***
Majoritatea liderilor de asociaţii care au semnat declaraţia sus menţionată au făcut-o cam “pe genunchi”, adică fără a-şi consulta membrii. Personal, subsemnatul poate numi cel puţin două asociaţii care au procedat astfel: ARC, Asociaţia Română din Canada, şi ACR, Asociaţia Culturală Română. Fiind membru în ambele, aş fi aflat dacă s-ar fi convocat o adunare generală pentru dezbaterea textului înainte ca preşedinţii celor două organisme (Petru Cotnăreanu, la ARC, şi Paul Dăncescu, la ACR) să-şi asume răspunderea semnării actului. Şi asta nu pentru că cei doi lideri nu ar fi ştiut, deoarece am ridicat această problemă de faţă cu ei.
Nu contest faptul că, supus dezbaterii în adunările generale ale asociaţiilor (sau, eventual, în şedinţe de comitet), textul declaraţiei ar fi fost adoptat cu o largă majoritate, dar nerespectarea acestui pas ridică nu puţine semne de întrebare asupra legitimităţii cu care liderii asociaţiilor şi-au pus semnătura pe actul respectiv.
În cazul altor organisme şi asociaţii comunitare, care se reduc numeric numai la preşedinte sau la maxim doi – trei membri, probabil că opinia liderului devine implicit majoritară şi nu se mai pune problema adunării generale.
Ce-ar mai fi de spus? Că opoziţia faţă de proiectul minier de la Roşia Montană are (cu câteva lăudabile excepţii) o puternică latură emoţională, izvorâtă din sloganele “nouăzeciste” de gen “Nu ne vindem ţara!”, în defavoarea argumentelor cu adevărat demne de luat în considerare (economice, sociale etc.).
Şi, în cele din urmă – deşi nu în ultimul rând -, că o mare parte dintre cei care acum scandează “Nu suntem acasă / Dar nouă ne pasă!” sunt cei care, cu ocazia alegerilor din România, susţineau că nu avem de ce să ne implicăm în ce se întâmplă acolo, odată ce am părăsit România.
***
Spicuim din declaraţia adoptată: “Începută în 2002, campania de salvare a Roşiei Montane este cea mai amplă iniţiativă a societăţii civile din România. Ea reuneşte importante luări de poziţie din partea unor organisme naţionale şi internaţionale de protecţia patrimoniului şi se bucură de sprijinul a numeroase instituţii academice şi ştiinţifice (…). Considerăm că argumentele economice, sociale, cultu-rale şi de mediu enunţate (…) împotriva exploatării miniere cu cianuri propuse la Roşia Montană sunt clare şi solide, iar calibrul lor este de necontestat. Ignorarea lor a scos în evidenţă, mai mult ca oricând în ultimii 23 de ani, distanţa uriaşă dintre societatea civilă şi clasa politică românească. (…) Salvarea Roşiei Montane este însăşi salvarea democraţiei româneşti, pe care o dorim cu toţii reală şi nu doar mimată. (…)
Cerem Parlamentului României să respingă proiectul legislativ de distrugere a Roşiei Montane propus de Guvern şi cosmetizat de Comisia Specială pentru Roşia Montană. De asemenea, cerem Ministerului Mediului să nu acorde avizul necesar demarării proiectului RMGC. (…) Solicităm interzicerea, prin lege, a folosirii cianurilor în minerit. (…) Solicităm aşadar Guvernului României nominalizarea Roşiei Montane pe lista indicativă a României, în vederea includerii în lista patrimoniului mondial UNESCO.”
