Pentru că se apropie Halloween-ul, m-am gândit să trec în revistă informaţiile “de speriat” pe care le-am citit în ultimele zile. Bunăoară, în Franţa, un cetăţean de origine cambodgiană a fost găsit spânzurat la el în apartament… după 8 ani de la faptă. Şi numai după ce, în urma acumulării datoriilor, banca i-a vândut locuinţa. Nu, nu era singur pe lume, avea fraţi şi surori, tot în Franţa, cu care însă se certase la un moment dat.
Un alt articol arată că, în Italia, o reţea bine organizată fura pacemakere de la defuncţi. În Grecia, nu se ştie dacă o fetiţă a fost furată sau cumpărată de familia de romi la care a descope-rit-o poliţia. Bag seamă că, peste tot în lume, faptele demne de Halloween sunt la ordinea zilei.
Pe locuri! Fiţi gata! Staţi!
Pe site-ul radio-canada.ca se anunţă că mai multe companii aeriene au de gând să-şi sporească profiturile, adăugând scaune suplimentare la clasa economică. Ceea ce, evident, va duce la îngustarea scaunelor deja existente (şi care, ştiţi şi dvs. bine, sunt deja foarte înguste). O să stăm, carevasazică, lipiţi unii de alţii, iar bietele stewardese se vor opinti să-şi împingă cărucioarele pe culoarele demne de căsuţa piticilor.
Ca să nu ajungem anchilozaţi la destinaţie, soluţia imediată este să băgăm mâna adânc în buzunar şi să ne luăm bilete la clasa întâi. Dacă totuşi nu ne putem permite acest lucru, şefii liniilor aeriene, în milostivirea lor, au găsit deja o variantă: “détourner l’attention du passager en lui offrant des repas, des collations et un divertissement électronique.” Modelul gândirii lor trebuie că vine din Antichitate, când împăraţii Romei ofereau pâine şi circ populaţiei, ca să-şi câştige veşnica simpatie. Mă bucur că încă nu le-a venit ideea să ne ofere senzaţii tari, făcând piruete cu avionul sau anunţându-ne să ne pregătim de saltul cu paraşuta. Aceasta trebuie să fie etapa următoare, ca să uităm de “repas” şi “collation”.
Cetăţeanul turmentat
Locuiesc, de un an, în Laval şi încep să panichez: se apropie alegerile şi eu tot nu ştiu cu cine să votez. Oricât aş citi, oricât m-aş informa, nu reuşesc să-mi dau seama de ce l-aş prefera pe unul dintre cei cinci candidaţi la primărie, fără să comit o nedreptate faţă de ceilalţi. Mă uit la fotografii şi văd că toţi sunt încrezători, toţi surâd. Citesc răspunsurile lor la întrebările presei şi aflu că toţi se gândesc la fericirea cetăţenilor. Însă ştiu că politica e mereu călare pe băţul ei de lemn, ca o vrăjitoare, gonind pe deasupra capetelor noastre, spre o destinaţie doar de ea ştiută.
Ceasul cu coasa
Şi, ca să revin la Halloween, un suedez a făcut o invenţie care pe unii i-a entuziasmat, pe alţii i-a băgat în sperieţi: ceasul Tikker. Cel care îl poartă vede pe ecranul acestuia timpul care i-a mai rămas de trăit.
Folosindu-se de istoricul medical şi de vârsta proprietarului său, ceasul îi indică şi momentul în care poate începe numărătoarea inversă. Fredrik Colting, inventatorul acestui mecanism, priveşte lucrurile filosofic, susţinând că, în perspectiva sfârşitului, omul nu se mai risipeşte şi trăieşte mai intens, dând prioritate lucrurilor cu adevărat importante şi devenind chiar mai bun.
Ar fi valabil dacă omul ar învăţa mai întâi să nu se mai teamă de moarte. Altfel, mă tem că se va cufunda în angoasă şi va privi cu ochi tulburi minutele pe care le petrece la coadă la magazine sau orele pierdute în trafic.
Fiindcă tot vorbim de ceasuri şi ne aflăm în sfera ştiinţei, iată că un genetician american, Steve Horvath, a descoperit că există un ceas biologic, înscris în ADN, care măsoară vârsta fiecărui ţesut şi organ al corpului omenesc. Cele bolnave, bunăoară, ar avea vârste mult mai înaintate decât cele sănătoase.
Descoperirea va fi folosită, spun cercetătorii, pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Ba mai mult, Steve Horvath susţine că e posibilă resetarea acestuia, pentru a ne menţine tineri. Dacă înţeleg bine, ceasul acesta este duşmanul lui Tikker, căruia îi zădărniceşte calculele.
Şi iată cum toate drumurile duc la… Halloween. Fiindcă, dacă oamenii de ştiinţă ne vor ajuta, o să putem chiar să ne întoarcem la copilărie, prilej de a bate pe la uşile celor mari, în căutare de bomboane.