Teleguvernarea lui Victor Ponta, mai mult vedetă TV decât premier, a intrat în impas. Într-un an cu creştere economică peste estimări, bazată pe export şi pe o bună producţie agricolă, încasările la buget sunt cu aproape patru miliarde de lei sub cele anticipate, mii de firme intră în insolvenţă, consumul şi creditarea sunt firave, iar investiţiile străine au ajuns la nivelul din 1995.
Ca să acopere găurile din buget şi să se menţină în ţintele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul mai pune nişte taxe – inclusiv o acciză la carburanţi -, care se vor rostogoli în toate preţurile. În acelaşi timp, ratează practic singura măsură de sprijinire a mediului de afaceri, adică scăderea contribuţiilor sociale.
În compensare, Victor Ponta încearcă nişte măsuri sociale palide, dedicate mai ales electoratului captiv: majorează salariul minim pe economie şi pensiile. Cu alte cuvinte, mai dă o palmă firmelor, salariaţilor şi, până la urmă, chiar bugetului. Pentru că un patron care nu are bani să plătească acest salariu majorat obligatoriu, dar mai ales taxele aferente către stat, fie îşi plăteşte angajaţii la negru, fie dă afară nişte oameni.
Sunt măsuri de supravieţuire bugetară şi politică, dar care nu rezolvă marea problemă, aceea pe care, să fim cinstiţi, nu a abordat-o nimeni frontal: încasările mici la buget sunt în primul rând consecinţa faptului că nivelul de colectare a taxelor este foarte scăzut.
TVA ar trebui să aducă cele mai mari venituri la buget. Şi totuşi, din TVA-ul colectabil, statul încasează mai puţin de jumătate, potrivit statisticilor europene. Dacă frauda medie la TVA este de 20% în Uniunea Europeană şi de 15% în Bulgaria vecină, la noi frauda trece de 50%.
Unde o găsim? În afa-cerile dintre firme, în primul rând. Ea este creată de firmele fantomă, înfiinţate special pentru evaziune, care încasează TVA de la clienţi, dar dispar înainte de a-l plăti mai departe statului. Pentru acest fenomen nu pare a exista leac, pentru că şi pe vremea guvernului Boc, pierderea din TVA-ul colectabil era pe la 42%. Sunt mulţi specialişti care spun că, dacă am fi avut o colectare mai bună în 2010, nici măcar nu ar fi fost necesară majorarea TVA.
De ce nu reuşim noi să dăm de cap acestui fenomen? Din cauza conivenţei dintre politică şi evaziune. Poţi să faci mică eva-ziune pe cont propriu, dar marea evaziune, de zeci de milioane de euro, ca în recentul caz al senatorului PSD Bădălău, nu se poate face decât cu sprijin politic. Iar preţul acestui sprijin politic sunt banii negri care finanţează campaniile electorale.
Campaniile electorale din România sunt finanţate preponderent din bani negri. Ştiu asta toţi politicienii români, unii o şi recunosc, însă foarte puţini au curajul să o afirme oficial şi niciunul nu a îndrăznit până acum să atace acest fenomen.
Şi atunci, lucrurile merg exact aşa cum explica recent un tânăr politician român, avocatul Gabriel Biriş: “Dacă vrei să vinzi motorină către o instituţie a statului la preţul pieţei, cel mai bun, îl scoţi din joc pe unul cu aranjamentul făcut şi ăla îţi trimite mâine vamă. Cine plăteşte taxe trebuie omorât, ca să funcţioneze evazionistul, care le plăteşte lor taxa. Aşa funcţionează”, a explicat Gabriel Biriş.
Sursa relelor este aşadar legea de finanţare a partidelor politice, care impune nişte limite ale contribuţiilor, stabileşte nişte reguli de principiu, dar este extrem de uşor de eludat. Singurul care a plătit pentru finanţări ilegale de campanie a fost Adrian Năstase, în dosarul Trofeul Calităţii. De aici probabil şi o imensă frustrare a fostului premier.
Clasa politică este extrem de solidară din acest punct de vedere. Nimeni nu se atinge de finanţarea partidelor. Nimeni nu este cu adevărat dispus să rupă lanţul gros care leagă politica de eva-ziune. Cârpesc cu o taxă nouă, cu o acciză în plus, taie din investiţii, în anii buni, ca înainte de 2009, maschează mai uşor gaura. Dar cât timp nimeni nu va ataca sursa răului, România nu are nicio şansa reală de redresare.
