Henri Coandă – un savant avangardist

Henri Coandă, la fel ca Gogu Constan­tinescu, şi-a desfăşurat cea mai mare parte a excepţionalei sale carie­re de savant şi inventator în străinătate.

S-a născut la 7 iunie 1886 la Bucu­reşti, ca fiu al generalului Constantin Coan­dă, profesor de matematică la Şcoala Naţio­nală de Poduri şi Şosele din Bucureşti, şi al Aidei Danet, fiică a unui medic fran­cez.

Constantin Coandă  era el însuşi un personaj important al vremii sale. A fost diplomat,  ministru de mai multe ori, iar în timpul primului Război Mondial a fost, timp de o lună, între 24 octombrie şi 29 noiembrie 1918, prim-ministru şi ministru de externe.

Henri Coandă a urmat şcoala primară şi secundară în Franţa, în vremea când tatăl său era ataşat la amba­sadă, şi apoi, din 1899, în România, la Liceul militar din Iaşi. Plecarea în România s-a datorat, se pare, unei duble motivaţii. Mai întâi, tânărul Coandă nu părea atras de matematici şi era în situaţia de a rămâne corijent, iar în al doilea rând, tatăl său, împins poate şi de puţinul entuziasm pentru studiu al fiului, a dorit să-l îndrepte spre o carieră militară. Dar la Iaşi, asupra lui Henri Coandă se exercită binefăcător influenţa a doi profesori care nu sunt de matematică, Garabet Ibră­ileanu – de literatură şi A.D. Xenopol – de istorie; paradoxal, rezultatul este că el de­vine un elev excepţional şi, în plus, pasionat de ma­te­matici. Odată cu matematicile, el descoperă şi aviaţia, care se afla la vremea aceea la primii paşi.

Termină studiile liceale în 1903 şi întreprinde alte studii la Bucureşti (Şcoala de ofiţeri de artilerie, de ge­niu şi de mari­nă) şi, din 1904, la Berlin (Universita­tea tehnică). În 1905, aşadar la numai 19 ani, a construit macheta unui avion propulsat de o rachetă, destinat armatei române. Peste numai trei ani, după alte studii universitare în Belgia (la Liège, l’Institut technique de Montefiore) şi în Franţa (la Paris, École supérieure d’aéronautique et de constructions mécaniques), el constru­ieşte, pentru al doilea Salon de aeronautică de la Bruxelles (1910), primul avion fără elice din lume. Îl pilotează el însuşi în ca­drul demonstraţiei, dar o ţeavă de evacuare a gazelor ia foc, aparatul se zdrobeşte de un zid şi pilotul, sărind cu paraşuta, scapă doar cu câteva răni uşoare. Henri Coandă nu mai are suficiente mijloace materiale să-şi dezvolte prototipul şi, abia mulţi ani mai târziu, cole­gul său de universitate, Gianni Caproni, va proiecta, construi şi experimenta primele avioane cu reacţie, în anii 1937-1939.

Coandă rămâne totuşi în istoria aviaţiei ca un pionier al turboreactoarelor de astăzi. Prestigiul său de ingi­ner şi inventator era deja în creştere şi o dova­dă este că, între 1911 şi 1914, lucrează ca director tehnic la uzi­na de avioane din Bristol (Anglia), unde au fost construite avioane de înaltă performanţă, cu elice, proiectate de el. De asemenea, a creat primul tun fără recul, pentru echi­p­a­rea avioanelor, a inventat aparate de ochire şi a construit instalaţii solare pentru desalinizarea apei de mare.

[pullquote]
Henri Coandă spunea…
– Aceste avioane pe care le avem astăzi nu sunt mai mult decât perfecţionarea unor jucării de copil făcute din hârtie. Cred că ar trebui să căutăm o maşină de zbor complet diferită,  bazată pe alte principii de de zbor. Îmi imaginez un viitor  avion care va decola vertical, va  zbura ca de obicei şi va ateriza vertical. Această maşină de zbor n-ar trebui să aibă nicio piesă mobilă. Ideea mi-a venit de la enorma forţă a uraganelor.

– Poate că multe dintre ideile pe care le-am sprijinit vor da primul rod peste mai mulţi ani. La urma urmei, nici pomii nu dau rod în primul an. Natura ştie ea de ce. (…) În schimb, când încep să dea rodul, nu se mai opresc până mor! Poate că eu nici n-o să mai exist sub forma aceasta, să-i zicem fizică, ca să mă pot bucura de roade. Trăiesc însă acum cu conştiinţa liniştită că un român, că un om pe nume Coandă a putut face ceva, cât de puţin, pentru ţara sa, pentru ţara în care s-a născut, pentru ţara care i-a fost ţară şi când s-a găsit departe de ea, pentru pământul pe care vrea să-şi dea, când o veni momentul, ultima suflare.

– Tinereţea este singura maladie din lume care se tratează cu timpul. Dar e de dorit ca maladia aceasta, prin pris­ma ei sufletească, să dureze. Nimic nu e mai frumos pe lume decât să vezi bă­trâni tineri. Să ştii că omenirea le dato­rează lor foarte mult. Dumneata o să spui că trag spuza pe turta mea. Ei bine, da. E ceva rău în asta? Principalul e ca turta sa iasă bună, să poată cât mai mulţi mânca din ea. (dintr-un interviu dat lui Alexandru Starck, în 1972)[/pullquote]
Revenit în Franţa în 1915 , el este autorul altor invenţii importante. Fiecare dintre ele ar fi fost suficientă pentru a-i asigura un loc memorabil în istoria ştiinţei şi tehnologiei din secolul trecut. A proiectat şi construit în 1916 un avion de recunoaştere deosebit de apreciat pentru dotarea armatei franceze, a creat primul tren aerodinamic din lume şi prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie. În 1918, a proiectat şi produs module prefabricate de beton armat pentru construirea locuinţelor, iar în 1923 a înteme­iat chiar o firmă pentru construirea de locuinţe prefabricate. O altă inven­ţie, din 1926, a interesat direct România: un dispozitiv de detec­ta­re a lichidelor din subsol. Dispozitivul a cu­nos­cut o apli­caţie imediată în pros­pec­ţiile petroliere.

Anul 1934 este un an foarte important în cariera internaţională şi chiar mondială a inventatorului român. El consemnează bre­vetarea în Franţa a aşa-numitului procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid (lichid sau gaz) în alt fluid. Cercetă­rile, desfăşurate pe parcursul a peste două decenii, au avut la bază observaţii din timpul acccidentului din 1910: savantul a observat cum gazele arse care urmau să asigure propulsarea avionului, în urma blocării motorului de către pi­lot, au avut tendinţa să se scurgă de-a lun­gul fuselajului. Fenomenul acesta a fost nu­mit efectul Coandă şi el stă la baza a numeroase aplicaţii tehnologice de mare complexitate.

Ilustrarea  cea mai  sugestivă a efectului Coandă, luată din viaţa  simplă, cotidiană, ne-o dă modul în care curge lichidul dintr-un ceainic când acesta nu este înclinat suficient. În loc să curgă în pahar, el are tendinţa să se scurgă de-alungul ceainicului.

În 1939, Henri Coandă s-a stabilit în apropiere de Poitiers, unde a cumpărat un castel, Migné-Auxances, în 1941. Aici a continuat cercetările şi, pe baza efectului care-i poartă numele, a inventat un tip de farfurie zburătoare (aerodina lenticulară), care devansa cu mult epoca şi care şi astăzi este studiată în marile centre spaţiale ca un posibil vehicul de călătorie astrală al vii­torului, cu o viteză depăşind de multe ori vi­teza sunetului (viteză  hipersonică). Na­ziştii – Poitiers se afla în zona Franţei ocupate – erau extrem de interesaţi de lucrările inginerului român şi, dacă războiul nu s-ar fi terminat la timp, exista probabilitatea ca ei să şi le aproprieze şi să le transforme în aplicaţii militare.

Henri Coandă a vândut castelul în 1957 şi s-a stabilit în ultima parte a vieţii, începând din 1969, în România, ţara sa na­tală. Aici, a fost numit director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST). În 1971 a reorganizat, împreună cu academicianul Elie Carafoli, catedra de inginerie aeronautică de la Institutul Politehnic Bucureşti. A murit la 26 noiembrie 1972, la 86 de ani, respectat în lumea întreagă.