Din seria “ştirilor nebăgate în seamă” vă prezint astăzi una bună de tot. Nu că n-aţi mai fi auzit până acum de aşa ceva (inclusiv în Canada), însă informaţia merită atenţie şi prin prisma unui personaj după chipul şi asemănarea căruia s-a născut o parte din România de azi. Aşadar, doamnelor şi domnilor, doamna… Gica!
Ziarul online “Gândul” scria, la 3 decembrie, că femeia în cauză este mama unui “om de afaceri” din Bucureşti, Ion Olteanu, care învârte contracte publice de zeci de milioane de euro pentru amenajarea spaţiilor verzi şi a mobilierului urban. Ion Olteanu este asociat cu Iuliana Madlen Lazăr, fostă consilieră a preşedintelui Ion Iliescu, iar firmele sale – Eco Horticultura şi Garden Center Grup – se dovedesc foarte eficiente.
Recent, Primăria Sectorului 6 a acordat două contracte în valoare totală de 11,8 milioane de euro unei firme de amenajări peisagistice deţinută de cei doi. Lazăr şi Olteanu sunt abonaţi la astfel de afa-ceri cu primăriile din Bucureşti, dar şi din alte oraşe, încasând până acum sume impresionante, ce ar fi făcut adevărate minuni în şcolile şi spitalele româneşti. Aleşii locali din ţară au preferat însă “toaletarea” spaţiilor verzi de către firmele mai sus menţionate. Printre realizările lor se numără panseluţele primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, dar şi dinozaurii şi minerii din frunze, aprobaţi de Cristian Popescu Piedone, edilul Sectorului 4 al Capitalei.
Firma Eco Horticultura a lui Ion Olteanu figurează cu nu mai puţin de 67 de contracte cu statul în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, notează, printre altele, jurnaliştii de la “Gândul”. În 2009, aceeaşi societate a făcut obiectul unui control al Curţii de Conturi la Administraţia Domeniului Pu-blic – Sector 1, care a constatat că Eco Horticultura a umflat preţurile. ADP-ul din subordinea primarului Chiliman a plătit mai mult decât făcea pe spaţiile verzi al căror buget de amenajare s-a ridicat, în 2009, la circa 23 de milioane de euro.
O investigaţie sub acoperire a jurnaliştilor de la “România liberă” a arătat că reprezentanţii firmei Eco Horticultura erau dispuşi să umfle preţurile pentru produsele achiziţionate de o primărie de sector. Ei au negociat cu reporterii Rl comisionul primarului – 10% din valoarea contractului – şi partea intermediarilor “afacerii” – 15-20% din bani. În final, mai aflăm că mama patronului Ion Olteanu, doamna Gica, le-a spus ziariştilor că a făcut înţelegeri de acest fel cu “sute de primării”.
Şi acum să revenim, pe îndelete, la doamna Gica – prototipul. Ea este întruchiparea mamiţei moderne, plămădită din împreunarea comunismului cu tranziţia românească. Aţi cunoscut-o cu siguranţă în cartierul-dormitor în care aţi locuit în Bucureşti, pe la ţară sau în tramvaiul aglomerat, care vă ducea dimineaţa la serviciu.
Mamă dârză şi soţie devotată (în ordinea asta), doamna Gica are origini rurale, după cum o arată şi numele. Nu că ar fi o ruşine să vii de la ţară, însă colectivizarea a creat un alt tip de ţăran, care, odată instalat la periferia oraşelor, s-a transformat într-un mutant social. Acest mutant constituie încă baza, terenul fertil al corupţiei generalizate şi al imposturii din România. Mutantul social creat înainte de 1989, sub deviza “cine poate oase roade” este cauza primă a invaziei meltenilor cu “gip” şi a clasei infracţionale medii, îmbogăţite peste noapte. Nu vorbim aici de “înalta clasă infracţională”, cu rădăcini adânci în nomenclatura partidului unic, inclusiv a celei alogene din anii ‘50.
Doamna Gica şi descendenţii dânsei reprezintă surogatul clasei de mijloc româneşti, distrusă de comunism şi de tranziţie. Spiritul întreprinzător al acestui prototip, pe care l-am denumit generic “doamna Gica”, a “evoluat” rapid în ultimii 20 de ani, de la specula cu haine din Turcia, la şaormăria din colţ şi, în fine, la afacerile cu instituţiile mai mărunte ale statului. Nu uitaţi, afacerile grele cu statul le desfăşoară încă “iniţiaţii”, oamenii sistemului instaurat în România după cel de-al doilea Război Mondial.
Cei mai isteţi dintre escrocii autohtoni au învăţat însă că de la “masa bogaţilor” mai pică şi firimituri, iar uneori chiar bucăţi zdravene de carne. Ca “om cu greutate”, nu se face să te lăcomeşti şi să mistui tot. Mai laşi să-ţi pice printre degete, pentru a crea o clasă de servanţi prompţi, de indivizi buni la toate, care nu-şi pun întrebări în afară de una: “Cum stă treaba cu descurcatul în viaţă?”.
De aici şi până la vârful politicii nu a fost mai mult de un pas pentru specia de indivizi descrisă mai sus. Aşa se face că partidele româneşti sunt structuri nonideologice, după cum scria “Deutsche Welle” zilele trecute. Ele nu au reprezentativitate, nu servesc interesele unor categorii sociale şi unor credinţe politice, ci doar vin în întâmpinarea electoratului cu măsuri populiste, aspiratoare de voturi.
Specialiştii în manipulare ştiu de ani buni că este mult mai eficient să paralizezi o ţară prin infiltrarea şi menţinerea în administraţie a sute de neisprăviţi corupţi, decât să organizezi cine-ştie-ce diversiuni pentru a-ţi atinge scopurile.
Din exteriorul ţării se văd foarte bine aceste lucruri şi, din păcate pentru noi, se profită de ele în orice negociere din care statul român ar avea ceva de câştigat.
Toate acestea se întâmplă şi se vor mai întâmpla pentru că românii încă nu reacţionează, aşteptând de la alţii “să arunce în aer mămăliga”.
