Andy Transport. Campionul nostru la… TIR

Într-o societate atât de eterogenă cum este cea a Montréalului în care trăim, identitatea unei comunităţi etnice este dată nu doar de cele mai marcante persona­lităţi care o compun, dar şi de multitudinea de întreprinderi şi de întreprinzători curajoşi care evoluează în cadrul acelei comunităţi. Ce poate fi mai curajos decât plecarea pe cont propriu într-o afacere, când te afli la mii de kilometri distanţă de ţara în care ai crescut? La inerentele dificul­tăţi generate de limbă, de cutu­mele sociale şi culturale, vin să se adauge cele ale mediului de afaceri, nepriete­nos prin definiţie.

Cine sunt românii care au ales să-şi trăiască imigra­ţia la cote duble de risc şi de stres şi a căror poveste ar putea fi un exemplu încurajator pentru ceilalţi? În acest număr vă prezentăm firma de transport rutier Andy Transport. (P. R.)

Dacă am fi prezentat articolul de faţă acum câţiva ani, am fi vorbit despre un om, fiica lui şi un TIR, plus eventual un vis. Astăzi vorbim de un om, fiica lui şi un parc auto de peste 120 de camioane. Iar “visul” s-a materiali­zat într-o firmă cu o cifră anuală de afaceri de circa 30 de milioane de dolari. Probabil cea mai mare firmă “românească” din Canada, unde se vorbeşte peste 90% româneşte. Compania se numeşte Andy Transport, iar proprietarul ei este canadia­nul originar din Sibiu Ilie Crişan, care-şi conduce afacerea împreună cu fiica sa, Andreea. De altfel, numele Andy vine de la diminutivul cu care Ilie îşi alintă fiica, astăzi absol­ventă de Drept.

Istoria companiei Andy Transport începe în 2001, când Ilie Crişan, proaspăt sosit în Canada, încearcă să se angajeze ca şofer. Nu ştie franceza, dar înlocuieşte această carenţă cu determinarea. Cumpără – cu împrumutul de rigoare – un camion şi astfel obţine primul job ca broker la o companie de transport. În timp ce Ilie străbate şoselele nord-americane, fiica, Andreea – pe atunci, o copilă de 12-13 ani – merge la şcoală, face sport de performanţă (taekwondo, cu rezultate foarte bune) şi îl ajută cu… contabilita­tea pe tatăl ei. Afacerea începe să meargă, iar Ilie Crişan cumpără al doilea camion, apoi al treilea şi angajează şoferi (români) care să lucreze pe ele.

Ilie si Andreea Crisan
Ilie si Andreea Crisan

Demaraj în rampă

Dar vine criza… Prin 2006, când avea deja 16 cami­oane şi 30 de şoferi (deja un succes, să recunoaştem), angajatorul îl anunţă, tam-nesam, că nu mai are de lucru pentru el. “În acel moment, am avut o discuţie cu fiica mea, ana­lizând cele două variante: faliment sau demararea aface­rii pe cont propriu, cu misiunea de a ne găsi singuri clienţii pentru transport de marfă. Am decis să continuăm afacerea, dar i-am promis fiicei mele că o voi ajuta financiar să îşi termine studiile, chiar dacă voi da faliment şi voi pierde toate camioanele. În acest caz voi lucra ca simplu şofer, dar studiile îi vor fi achitate”, povesteşte Ilie Crişan.

Câţiva ani a fost greu. A scos din circulaţie 5 camioa­ne, iar cu celelalte care rulau abia reuşea să-şi achite ipo­teca. Luminiţa de la capătul tunelului licărea slab şi tare departe… În timp ce multe firme de transport au dat faliment sau “gâfâiau” din greu în lupta cu recesiunea, Ilie şi Andreea Crişan au reuşit să supravieţuiască, economic vorbind, iar apoi – începând din 2009 – chiar să crească, şi încă aproape exponenţial. Firma începe să achiziţioneze din ce în ce mai multe camioane şi remorci (containere), trecând de la cele 16, din 2006, la câteva zeci în anii 2009 – 2010, pentru ca astăzi numărul acestora să depăşească 120 de camioane şi 150 de remorci.

Obligat să îşi caute un sediu suficient de mare pentru întregul parc auto, se instalează “strategic” la Salaberry-de-Valleyfield, unde deţine terminalul principal, spaţiul administrativ (dotat cu softuri informatice extrem de performante, racordate inclusiv la sateliţi, ce permit urmă­ri­rea în timp real a întregii flote) şi garajul. Andy Transport este astăzi unul dintre cei mai importanţi agenţi econo­mici din zona Beauharnois-Valleyfield. Ca o paranteză, o simplă enumerare a terminalelor companiei arată că Ilie şi Andreea Crişan sunt foarte hotărâţi să dezvolte în continuare afacerea începută acum mai bine de un deceniu: Salaberry-de-Valleyfield, Saint-Laurent, Mississauga (Ontario) şi, în pregătire, Chicago (SUA).

[pullquote]
ANDY TRANSPORT
4225, Boul. Hébert
Salaberry-de-Valleyfield, Qc.  J6S 6J2
514 420 0444 – 514 667 8500
www.andytransport.com
[email protected]
[/pullquote]

La viteză de croazieră

Andy Transport a obţinut nu o dată recunoaşterea valorii şi importanţei economice pe care o reprezintă, odată cu premiile şi distincţiile pe care municipalitatea i le-a acordat pentru dezvolta­rea firmei şi contribuţia adusă la creşterea economică a zonei de reşedinţă (de exemplu, premiul Investissement Emploi – 2012). Rămânem la acelaşi capitol şi precizăm că, în repetate rânduri, firma Andy Transport a fost subiectul unor articole în presa de specialitate din Canada, iar la sfârşitul anului 2013 a fost selectată printre finalistele din Québec la renumitul concurs Les sociétés les mieux gérées au Canada, organizat sub egida celebrei firme de consultanţă şi certificare internaţională Deloitte.

Ce urmează în viitor? Ne spune Ilie Crişan: “În ultimii ani, am avut creşteri economice importante (50 – 55%, în 2011 şi 2012, respectiv 36%, în 2013). Pentru 2014, prognozăm o creştere de 33%, dar acesta este anul unei restructurări majore în cadrul companiei, pentru eficientizarea activităţii. Iar pentru 2015 avem în plan să trecem din nou la achiziţii masive de material rulant”.

Ce înseamnă material rulant? Autocamioane Volvo, complet echipate (inclusiv noutăţile – pentru piaţa nord-americană – reprezentate de sistemul de transmisie automată şi frâne pe discuri, totul pentru facilitarea muncii şoferului şi siguranţa acestuia. Mai mult, toate autocamioanele sunt dotate cu scannere şi sisteme de transmitere de date online (nemaivorbind de aer condiţionat, branşamente pentru TV, laptop etc.). Din punctul de vedere al condiţiilor de muncă pentru şoferi şi al factorilor ecologici, Andy Transport este partener în câteva importante programe private (Idle Air) sau guvernamentale (SmartWay), care asigură atât confortul şoferi­lor, cât şi un transport cât mai “verde” (construcţie aerodinamică, reducerea consumului de carburanţi, emisii toxice zero etc.).

Şi, pentru că am ajuns la capitolul şoferi, să spunem că aceştia sunt în proporţie de 98% români, ceea ce face ca  limba vorbită în firmă să fie româna (cam ca la Microsoft, ce mai!). Pentru mulţi dintre ei, jobul de la Andy Transport este primul serviciu în Canada, care le dă astfel posibilitatea de a dobândi vestita “experienţă canadiană”, utilă apoi în viitoarele angajări.

Camion Andy TransportAndy Transport – autostradă cu mai multe benzi

Ilie Crişan şi-a dezvoltat firma şi pe ”orizontală”, în sensul iniţierii unor activităţi conexe. Astfel, el a deschis un garaj de reparaţii de camioane şi o şcoală de şoferi de TIR, unde pregăteşte oameni care vor “învârti” volanul atât pe camioanele sale, dar şi pe cele ale altor firme. “Nu condiţio­năm cursul de şoferi de angajarea la Andy Transport. Mai degrabă încercăm să vedem, pe parcursul şcolii, care dintre viitorii şoferi de TIR se potri­vesc cerinţelor noastre şi să le arătăm şi lor ce căutăm noi. Dacă există compatibilitate reciprocă, după terminarea şcolii şoferii rămân la Andy Transport, altfel pleacă şi se angajează unde vor”, explică Ilie Crişan. Acesta a adus inclusiv din România şoferi şi mecanici auto, care lucrează cu permis de muncă şi pot obţine ulterior rezidenţa. “Avantajul este reciproc: cei ce au hotărât să facă pasul peste ocean au ocazia să facă un schimb de experienţă pe continentul nord-american, iar noi suntem mândri că putem juca un rol important în diaspora română, prin crearea de locuri de muncă pentru noii veniţi în Canada”, explică întreprinzătorul român.

Secretul reuşitei în afaceri a firmei Andy Transport? Seriozitatea cu care tratează comenzile clienţilor. “Dacă ne-am angajat că livrăm marfa la ora H, ne ţinem de cuvânt, iar asta-l convinge pe client să ne sune şi să ne ofere comenzi şi a doua oară”, ne mărturiseşte Andreea Crişan, cea care a preluat atribuţiile de vicepreşedinte în companie. În plus, ingeniozitatea cu care tatăl şi fiica ştiu să folosească în avantaj propriu elemente aparent fără legătură cu activitatea lor este extraordinară. De exemplu, faptul că angajaţii sunt în cea mai mare parte români. O parte dintre ei sunt însă moldoveni de dincolo de Prut, care sărbătoresc Crăciunul şi Anul Nou “pe stil vechi”. În plus, există şi câţiva musulmani, care îşi ţin sărbătorile lor… Astfel, indiferent de sărbătoare, compania Andy Transport are la dispoziţie şoferi gata să plece în cursă, fără a pierde sărbătorile religioase proprii. O altă dovadă – dispeceratul din… Sibiu (da, în România), cu ajutorul căruia Ilie Crişan profită de diferenţa de fus orar dintre România şi continentul nord-american: la ora locală 16.00, când aici programul se termină, dispeceratul de la Sibiu preia activitatea firmei, dirijând de la distanţă întreaga reţea de TIR-uri de pe şoselele canadiene şi americane.

Andreea Crişan, tânăra şi extrem de ambiţioasa absolventă de Drept (la Ottawa), a efectuat stagii de pregătire pe toate meridianele globului (SUA, Australia, Anglia, China, Chile). A ales această facultate nu pentru că ar dori să profeseze în Drept, ci pentru des­chiderea pe care o are astfel către orice activitate. Extrem de precoce – făcea la 11-12 ani contabilitatea primară a firmei -, astăzi îi trec prin mână sute de mii de dolari pe săptă­mână numai pentru plata salariilor. La doar 23 de ani, Andreea a intrat recent în “top 20 under 40”, respectiv în primii 20 de manageri sub 40 de ani din ramura transportului rutier, pe întreaga Canadă. Nu e de mirare că tatăl ei nu ia nicio decizie importantă fără să o consulte. Şi încă ceva despre Andreea: şoferii de la firmă ar face bine să nu încerce să o păcălească cu chestii tehnice. Nu de alta, dar aşa mignonă şi absolventă de Drept cum e, Andreea a obţinut recent… carnetul de şofer de TIR.

Dincolo de angaja­rea aproape exclusivă de români în firmă, Ilie Crişan dovedeşte şi altfel că este român. Sponsor al echipei de fotbal Ştiinţa Andy Transport, susţinător al multor evenimente cultural-artistice desfăşurate în comunitate, Ilie Crişan este şi preşe­dintele Consi­-liului Parohial la o biserică românească din Montréal (Biseri­ca Sfântul Ilie, normal!). Şi, nu în cele din urmă, el este feri­-citul tătic al unui băieţel – botezat Ilie, logic -, care deocamdată are camioanele doar ca obiect de joacă. Mda, aşa se începe…

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare