Cât mai valorez?

valoare personalaPe vremea copilăriei mele circula un banc, în care copilul teribil îşi întreabă tatăl:

– Tetio, da’ io cât va­lo­rez?
– Dacă mă uit la tine mai bine, cred că nu mai mult de vreo cinci mii de lei, răspunde tatăl.
– Da’ tu, tetio, cam la cât crezi că ţi-e valoarea?
– Eu? La câte am făcut până acuma, şi după ce te-am mai fă­cut şi pe tine, pe deasupra, sigur vreo sută de mii. Da’ ce ţi-o pălit cu aşa curio­zi­tăţi?
– Pentru că e cum bănuiam, sun­­tem într-un mare deficit.
– Ei na, cum aşa?
– Păi nu preau ştiu cum să-ţi spun, dar treceam ieri pe lângă casa vecinului şi am auzit-o pe mami care-i spunea că ce are el valorează milioane.

Dacă nu cunoşteaţi gluma, mi-a făcut plăcere să v-o spun, dar acum, revenind la realitate, vă asigur că valoarea fiecăruia poate fi calculată. Pentru a păstra secretul valorii fiecăruia, vă invit să vă autoevaluaţi. Nu mă refer la ce aţi făcut (agonisit) până în prezent, ci la ce vă pregătiţi să faceţi de acum încolo.

Iată cel mai simplu mod de a vă afla valoarea: înmulţiţi venitul actual, la care adăugaţi o creştere anuală de două procente, cu nu­mă­rul de ani ce vă rămân până la pensie, la care luaţi în calcul şi o rată de inflaţie tot de două procente. Cifra pe care o obţineţi reprezintă valoarea dumneavoas­tră, pentru numărul de ani care mai rămân până când veniturile dvs. nu vor mai depinde de sta­rea de sănătate, adică până la pensie.

Pentru a înţelege mai bine ecuaţia, să luăm exemplul unui tânăr absolvent de 29 de ani, cu un venit anual de 40.000$, care speră să iasă la pensie la 65 de ani (am spus bine, speră). În acest exemplu, venitul lui va creşte în medie cu două procente pentru următorii 36 de ani, iar inflaţia va rămâne tot la două procente, ca medie. Ei bine, în banii de acum, acest tânăr valorează frumoasa sumă de 2.079.775$. Iar dacă vrem să actualizăm valoarea,  luând în calcul şi rata inflaţiei, putem vorbi de 3.129.842$. V-aţi gândit vreodată că sunteţi milio­nari, sau mai bine zis că valoraţi milioane?

Încercaţi acest calcul şi sunt convins că, în multe ca­zuri, cei din jurul dumnea­voastră vă vor privi cu un mai mare interes.

Acum să revenim la protecţii. Aveţi o casă pe care o asiguraţi 100%, e nemaipomenit; aveţi o maşină pe care o asiguraţi 100%, e foarte bine. Doar că, în cazul propriei persoane, decideţi, şi asta în cazul cel mai fericit, să asigu­raţi doar 10% din valoa­re. Deoarece, atunci când, din cauza unei boli sau a unui accident, nu veţi mai putea munci pentru o perioadă mai lun­gă, faptul că cineva o să vă plă­teas­că facturile, îngrijirile medi­cale şi câte mai sunt în sar­cina dvs. va conta enorm.

Nu ştiu dacă ar mai trebui să adaug şi si­tuaţia când se întâmplă un deces prematur în familie, iar asta chiar atunci când datoriile sunt la maxim. Soluţii există şi sunt convins că le cu­noaş­teţi. Res­tul ră­mâne o problemă de priorităţi şi de bună planificare.

De aceea, rolul unui consilier în finanţe este, în mare parte, de a lucra împreună cu dvs. pentru a găsi un program adaptat la situa­ţia perso­nală, dar mai ales să vă ajute să-l aplicaţi cât mai repede. Timpul poate să ne fie şi aliat şi duşman, în egală măsură.

Dar cum mai sunt doar câteva zile în care mai puteţi salva ceva din taxele plătite anul trecut, investind în faimosul program personal de pensii REER, nu rataţi ocazia! Mâine vor fi alte taxe. Vă doresc o săptămână cât mai rodnică!

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare