Eminescu au ralenti

George Filip şi Tamara Cernăuţeanu la statuia lui Eminescu
George Filip şi Tamara Cernăuţeanu la statuia lui Eminescu

La 15 ianuarie se sărbătoreşte ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. La Montréal, această zi s-a sărbătorit au ralenti şi aproape clandestin… Asta în condiţiile în care avem aici nu mai puţin de două asociaţii de scriitori şi un cenaclu, intitulat chiar “Emines­cu”, care a avut întâlnirea lunară pe 16 ianuarie, deci foarte aproape de ziua poetului. Plus, mai nou, un cenaclu de epigramişti şi o statuie, mai veche, a lui Mihai Eminescu, vă mai amintiţi? Şi, dacă era nevoie de un motiv în plus, începând de anul acesta, 15 ianuarie este stabilită ca zi a culturii naţionale.

De ce scriem la o lună de la eveniment? Simplu, pentru că nevrând să “facem valuri”, nu am ridicat problema decât la câteva zile după 15 ianuarie. Întâlnirea din 16 ianuarie, Cenaclul “Eminescu” a dedicat-o poetei… Leo­ni­da Lari! Ce-i drept, s-a marcat şi ziua poetului naţional prin câteva cuvinte şi recitări. “Nu am considerat că trebuie să numim şedinţa noastră Eminescu, pentru că în jurul acestei date s-au făcut asemenea comemorări de către alte asociaţii. A spune mereu aceleaşi lucruri spuse şi arhicunoscute mi s-a părut mai puţin necesar”, ne-a mărturisit Livia Nemţea­nu, preşedinta cenaclului “Eminescu”.

Adrian Erbiceanu, preşedintele ASLRQ – una din asociaţiile de scriitori de care pomeneam mai sus – spune că marea majoritate a membrilor asociaţiei sale erau fie plecaţi din Montréal, fie în imposibilitatea de a contribui la o eventuală manifestare, aşa că a decis să se “alipească” cenaclului amintit, unde a şi recitat o poezie dedicată lui Eminescu. Liderul celei de-a doua asociaţii de scriitori, ACSR, Alexandru Cetăţeanu, se afla la momentul respectiv în China. Absent motivat, aşadar.

Şi totuşi, cineva l-a sărbătorit pe Eminescu… George Filip a sfidat frigul şi s-a deplasat, ca în fiecare an, la “statuia Eminescului”, unde a avut ca audienţă doar două persoane: pe aceeaşi sufletistă Tamara Cernăuţeanu şi pe… Mihai Eminescu, rămas “de gheaţă” în faţa absenţei românilor de la ziua lui.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare