Conform informaţiilor găsite pe Wikipedia, Securitatea română număra, la sfârşitul regimului Ceauşescu, circa 11 mii de angajaţi şi nu mai puţin de jumătate de milion de informatori. La o populaţie de 23 de milioane de locuitori, rezultă că unul la fiecare 45 de români lucra, într-un fel sau altul, pentru Securitate. În afară de asta, Partidul Comunist Român număra, în 1989, circa 4 milioane de membri (17.5% din populaţia ţării), iar dacă punem la socoteală şi membrii familiilor acestora sau utc-iştii, realizăm că unul din fiecare patru români avea legături strânse cu regimul comunist.
Nu ar trebui, deci, să ne mai mirăm când constatăm cât de adânc s-au înrădăcinat în poporul român tarele comunismului: minciuna dusă la rang de politică de stat, delaţiunea, furtul cotidian din fabricile şi uzinele “poporului” sau de pe ogoarele care aparţinuseră celor care le munceau acum şi de unde erau obligaţi să “sustragă” pentru a putea supravieţui, dar mai ales pa-siunea de a omorî capra vecinului.
În 1989, trei sferturi din populaţia României a crezut că domnia comuniştilor s-a încheiat şi că roata destinului şi-a schimbat direcţia. Câteva milioane de naivi au ieşit în stradă în acele zile de decembrie 1989, pentru a striga “Olé, olé, olé, olé… Ceauşescu nu mai e…”, crezând că, după 45 de ani, trăiesc momentul ieşirii din gaura neagră a comunismului.
Nu a fost să fie aşa. Dacă, în primele zile de “revoluţie”, foştii comunişti şi securişti se ascundeau prin beciuri sau debarale de fiecare dată când auzeau zgomote mai ciudate în preajma locuinţei lor, după ce Iliescu le-a dat semnalul la televizor, aceştia au început să iasă din ascunzători şi să se reorganizeze. Şi, în timp ce naivii umpleau pieţele publice la mitingurile pentru susţinerea tinerei democraţii dâmboviţene, securiştii şi comuniştii îşi ocupau din nou poziţiile privilegiate în societate.
Acum nici ei nu mai vroiau să audă de comunism. “Capitalismul” era noua lor ideologie şi, în numele noului capitalism, au început să-şi împartă ţara. S-au înscris în partidele istorice, dar mai ales în noul partid al “poporului”, Frontul Salvării Naţionale, şi s-au instalat confortabil în fotoliile noului Parlament liber. Prima lor grijă a fost să dea legi care să-i pună la adăpost de umbrele trecutului, iar apoi legi prin care s-au făcut stăpâni pe casele în care locuiau deja şi pe care înaintaşii lor le consfiscaseră de la elita românească interbelică. Au venit la rând fabricile, terenurile agricole, precum şi tot ce se putea trece din proprietatea statului în proprietatea lor privată.
Astăzi, avuţia României, resursele ei naturale se află în posesia unor îmbogăţiţi ale căror legături cu trecutul comunist nici ei nu se mai obosesc să le ascundă. Dacă luaţi la rând pe fiecare mare patron de firmă românească veţi vedea că există un fir călăuzitor care duce direct la arhivele Securităţii sau ale Partidului Comunist Român.
Elita României, tinerii cei mai capabili au luat drumul pribegiei şi nu vor să mai audă de locul din care au plecat, lăsând ţara pe mâna “colaboratorilor” noului regim capitalist. România de astăzi suferă de cancer şi de hemoragie. Cancerul a ajuns deja la creier, iar hemoragia face în aşa fel încât ţara să fie golită de orice urmă de valoare, de demnitate.
Cei care nu au plecat încă din ţară trebuie să lucreze pentru noua nomenklatură sau, dacă nu acceptă, sunt marginalizaţi, huliţi, atacaţi şi executaţi în piaţa publică.
Amatorii de circ nu mai au nevoie să-şi părăsească fotoliile calde şi roase de jegul adunat pe pijamale; stau comod în faţa televizoarelor şi urmăresc spectacolul, execuţiile în direct, la ore de maximă audienţă. Un spectacol degradant pentru toată lumea, pentru actori, dar mai ales pentru (tele)spectatori. Actorii sunt plătiţi gras, cu bani, cu funcţii, cu maşini scumpe sau cu case, dar mai ales cu protecţie în faţa legilor. Spectatorii nu au însă nicio scuză, în afară de aceea a unei lipse crunte de educaţie, de civilizaţie, de repere morale.
De câţiva ani buni, eşafodul execuţiilor publice din România a fost instalat în inima Capitalei, în studioul postului Antena 3, iar noul gâde este un personaj cu nume predestinat: Gâdea Mihai, cetăţean român cu domiciliul în rahatul din curtea securistului Dan Voiculescu. Celor executaţi li se atârnă de gât, la final, o pancartă pe care scrie, cu litere mari, aşa păţesc cei care se pun cu noi.
Ultima execuţie de la Antena 3 a avut loc zilele trecute, iar victima ei a fost Andrei Pleşu, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură – dacă nu cel mai important – cu care românii au şansa să împartă contemporaneitatea. Fapta de care s-a făcut vinovat Andrei Pleşu este aceea de a avea altă părere decât oamenii Antenelor lui Dan Voiculescu. Vinovat de deviaţionism, ar fi sunat sentinţa tribunalului poporului, dacă faptele s-ar fi petrecut în anii ş50.
Andrei Pleşu a “îndrăznit” să-l critice pe fostul preşedinte Emil Constantinescu, dar şi pe colaboratorul Mihai Gâdea. Ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie. Într-o emisiune la Antena 3, Andrei Pleşu a fost tratat de slugă şi de porc. O adevărată execuţie publică la care românii s-au uitat fără să li se mişte nimic pe faţă. Postul tv continuă să facă audienţe record, în timp ce doar câteva sute de români au găsit de cuviinţă să semneze o scrisoare de sprijin faţă de Andrei Pleşu. Duminică, 16 martie, Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 au anunţat un miting de solidaritate cu ilustrul om de cultură, miting la care vor participa, cel mai probabil, 2-3 mii de oameni. Restul până la 2 milioane de bucureşteni vor fi ocupaţi că privească la Antena 3, unde se va transmite în direct următoarea execuţie publică.
