Europarlamentare cu iz de prezidenţiale

alegeri_europarlamentarePe 25 mai, România organizează alegeri pentru Parlamentul European, alegeri la care vor putea vota şi românii care trăiesc în străinătate. Miza acestora o constituie însă alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an, când PSD va da o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru cucerirea ultimei redute în calea acaparării puterii totale: Palatul Cotroceni.

Până atunci, însă, partidele politice îşi încearcă muşchii la eurparlamentare, pentru a vedea care este cota lor electorală reală, dincolo de ceea ce spun sondajele de opinie. În funcţie de asta, vom asista în lunile următoare la o reaşezare a scenei politice. Scenariile sunt multiple. Putem vedea inclusiv o alianţă între PNL şi PDL, care, mai nou, au o adversitate comună faţă de Traian Băsescu.

Alegerile europarlamentare ar putea să consemneze însă naşterea unui nou partid politic cu greutate electorală: Partidul Mişcarea Populară (PMP). Spre deosebire de celelalte partide minuscule care populează scena politică românească şi care nu au şanse să adune mai mult de 1-2 procente – vorbim aici de PNŢCD, PC, Forţa Civică, Noua Republică ş.a.m.d. -, PMP dă semne că ar putea să strângă10 la sută din preferinţele electoratului. Pe site-ul de ştiri Hotnews.ro, PMP este cotat chiar cu 27% din preferinţele electoratului, dar vorbim totuşi de un site cu o orientare clară de dreapta.

În linii mari, acest electorat de dreapta este îm­părţit în prezent între trei partide politice: PNL, PDL şi PMP, la care ar putea să se adauge totuşi şi partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, Forţa Civică. În funcţie de numărul de voturi pe care fiecare partid îl va obţine la alegerile europarlamentare, este de aşteptat ca cel mai bine clasat să dea candidatul pentru alegerile preziden­ţiale din noiembrie 2014. Cel mai probabil însă că acest lucru se va întâmpla doar în turul doi al alegerilor prezidenţiale, fiindcă e greu de imaginat ca cele 4 partide să se înţeleagă înainte. Orgoliile sunt prea mari.

Cine ar putea, aşadar, să fie următorul preşedinte al României? În condiţiile în care alianţa dintre PSD şi PNL nu se reface, Victor Ponta nu are şanse reale să ocupe fotoliul prezidenţial. Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană şi Statele Unite nu-l vor pe Ponta preşedinte, cu niciun preţ. El este văzut ca o simplă unealtă în mâinile baronilor locali, al căror singur scop este să scape de anchetele penale pe care DNA le-a deschis împotriva lor.

Prin urmare, viitorul preşedinte al României ar trebui să se aleagă dintre liderii celor trei (sau patru) partide pomenite mai sus: PNL, PDL, PMP (şi FC). Cele mai vehiculate nume sunt cele ale lui Crin Antonescu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi cel al… Elenei Udrea.

O declaraţie recentă a acesteia din urmă arată că ea se antrenează deja pentru funcţia supremă în stat. Udrea a declarat că reprezentantul dreptei ar trebui să fie o persoană bătăioasă, care să se poată lupta în mocirlă cu Victor Ponta, afirmând că ea s-ar putea an­trena pentru o astfel de luptă.

Este cert că PSD, Victor Ponta şi Antenele lui Dan Voiculescu vor împinge campania electorală pentru prezidenţiale în mocirlă, dar aceasta nu înseamnă că dreapta ar trebui să le intre în joc şi să o desemneze pe Elena Udrea drept candidat. Cu trecutul ei picant, ca să nu spun mai mult, ea le va oferi adversarilor materie primă pentru o campanie murdară.

În plus, cu Elena Udrea ajunsă în turul 2, cel mai probabil că mare parte din electoratul de dreapta va refuza să iasă la vot, lăsându-i astfel cale liberă lui Victor Ponta către Palatul Cotroceni. Istoria din anul 2000, când electoratul de dreapta l-a votat pe Ion Iliescu pentru ca Vadim Tudor să nu ajungă preşedinte nu cred că se va mai repeta.

Şanse reale de a ajunge preşedintele României în decembrie 2014 le au, în opinia mea, Crin Antonescu şi Emil Boc. Antonescu se antrenează pentru funcţia supremă de foarte mulţi ani, iar pentru realizarea acestui vis a sacrificat alianţa cu PSD, după ce a înţeles că baronii PSD vor să aibă propriul lor preşedinte.

Emil Boc ar putea să reprezinte surpriza din pălăria lui Traian Băsescu, chiar dacă acum preşedintele pare să o împingă în faţă pe Elena Udrea.

Scenariul post-alegeri prezidenţiale ar putea să ia în calcul un tandem Emil Boc – Traian Băsescu, cu Băsescu în rolul de prim ministru, desigur.

Chiar dacă PSD are, în acest moment, majoritate în Parlament, dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale, orice scenariu devine posibil. O moţiune de cenzură va da jos Guvernul Ponta, iar un preşedinte de dreapta îi va putea da lui Traian Băsescu mandatul de a forma noul guvern. Cu puterea lui de negociere, Traian Băsescu nu va avea probleme să formeze o nouă majoritate parlamentară.

În faţa noii ameninţări ruseşti, este limpede că Statele Unite şi Uniunea Europeană vor face totul pentru ca puterea din România să nu cadă complet pe mâna foştilor comunişti.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare