PAGINI TV – Mihai Stăuceanu, povestea unui român care a sfidat regimul comunist

Stauceanu cu sotiaMiercuri, 21 mai, de la orele 21:00, Pagini TV vă oferă un interviu cu un membru al comunităţii române din Québec, care a fugit din România comunistă, pentru a se stabili la Montréal.

Mihai Stăuceanu a trecut pentru prima dată frontiera românească, în fosta Iugoslavie, la vârsta de 18 ani. A fost arestat de grănicerii sârbi şi dat înapoi în România, unde a fost condamnat la un an de închisoare, pentru trecere ilegală de frontieră.

Şi-a ispăşit pedeapsa, după care, cinci ani mai târziu, a avut o nou tentativă de trecere a frontierei. De data aceasta, a fost cu noroc.

Autorităţile iugoslave l-au lăsat să plece în Italia, de unde ulterior a emigrat în Canada.

Stabilit la Montréal, Mihai Stăuceanu a urmat parcursul firesc al oricărui imigrant care decide să-şi facă o viaţă nouă în această ţară. Până când se decide să-l aducă pe fratele lui în Canada.

Din acel moment, Stăuceanu a început o adevărată luptă de guerilă cu autorităţile din România. Punctul culminant al acestei lupte l-a constituit greva foamei pe care a făcut-o în faţa Ambasadei României de la Ottawa chiar în anul 1989, cu puţine luni înainte de căderea regimului Ceauşescu.

24 de ani mai târziu, Mihai Stăuceanu reuşeşte să-şi obţină dosarul pe care Securitatea i l-a făcut, lui şi familiei din România: zeci de pagini de note informative, scrisori confiscate, părinţi puşi sub urmărire şi spionaţi de consăteni, dar şi o ciudată prezenţă în dosarul de Securitate a unor importanţi membri de la o biserică românească din Montréal.

Despre toate acestea, dar şi despre multe altele, în interviul pe care Mihai Stăuceanu l-a acordat pentru Pagini TV.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare