TVR Internaţional, în permanentă legătură cu diaspora

Cristina Leorenţ, producător executiv la TVR Internaţional
Cristina Leorenţ, producător executiv la TVR Internaţional

Absolventă a Facultăţii de Ziaristică, Universitatea Hyperion, Bucureşti, şi a unui masterat în Jurnalism şi Relaţii Publice, la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu, Cristina Leorenţ lucrează în Televiziunea Română încă din anul 2000. Printre numeroasele emisiuni realizate pentru TVR, amintim “Investiţi în România!” şi “Interes general”. În perioada 2008 – 2011 a fost directorul postului TVR Info. Din luna ianuarie 2014, Cristina Leorenţ este producător executiv la TVR Internaţional, canalul de televiziune realizat pentru românii care trăiesc în diaspora.

Pagini Româneşti: TVR Internaţional va aniversa anul viitor 20 de ani de existenţă. În ce măsură acest canal – destinat milioanelor de români care trăiesc în străinătate – şi-a atins menirea?

Cristina Leorenţ: Cred că TVR Internaţional este un reper în rândul posturilor tv generaliste cu producţie românească, posturi care emit pe satelit. Este primul post tv românesc cu emisie internaţională (din 1995). TVRi a avut de la bun început producţii proprii, cu public fidelizat. Canalul tv difuzează filme româneşti, are diversitate de programe datorită emisiunilor realizate de TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi o grilă construită pe trei tronsoane de prime-time (Europa, America de Nord, Australia).

Pentru români, TVR Internaţional înseamnă legătura cu ţara, cultura şi limba română, nostalgia amintirilor legate de zonele unde au trăit sau unde au rămas rudele lor, dar şi posibilitatea de a afla informaţii despre locuri de muncă, destinaţii de vacanţă şi investiţii pe care ar dori să le facă în ţară.

În aceşti 20 de ani au fost perioade foarte bune, când TVR Internaţional a transmis live din comunităţile româneşti – în 2002 din Graz, 2003 din Stuttgart, 2007 din New York, 2010 din Chişinău -, a participat la evenimentele pe care le-au organizat românii, le-a prezentat reuşitele, s-a mândrit cu ele. Consider că TVRi şi-a îndeplinit menirea, chiar şi în perioade grele, când criza şi restructurarea TVR şi-au spus cuvântul.

În ultimii ani, Televiziunea Naţională a trecut prin transformări radicale, mergând de la înfiinţări de canale noi, pentru ca acum să ajungă în etapa în care se vorbeşte despre comasarea TVR cu Radioul Naţional. Cum afectează aceste schimbări activitatea TVRi?

De la jumătatea anului 2012 şi până la final de 2013, TVR Internaţional a redifuzat foarte multe emi­-siuni. Acest fapt a dus la o imagine negativă şi o stare de nervozitate în rândul oamenilor. TVRi beneficiază de avantajele brandului istoric TVR, pe care le utilizează pentru a readu­ce România în casele românilor de pe cinci continente, prin programe informaţionale, educative şi divertisment de calitate. Din 2014, am revenit cu producţie nouă, interesantă, utilă, cu invitaţi valoroşi.

Eu lucrez în SRTv din august 2000, aşadar nu ştiu cum au funcţionat cele două organizaţii împreună. Sunt două instituţii publi­ce de presă, cu aceeaşi menire, dar cu moduri de lucru diferite. Necesarul de resurse umane, tehnice, financiare, în televiziune este de trei ori mai mare decât în radio. Personal, nu cred în succesul comasării celor două instituţii.

Recent aţi fost numită în funcţia de producător executiv. Care este rolul dvs. în funcţionarea acestui canal de televiziune?

Am câştigat concursul de producător executiv, funcţie pe care am preluat-o de trei luni. Sunt foarte multe lucruri de îmbunătăţit în structura TVRi. Primul demers pe care l-am făcut a fost o analiză a fluxurilor şi a resurselor umane, de producţie, tehnice şi financiare alocate acestui post. În urma acesteia, am repoziţionat emisiunile producţie proprie în grila de programe, astfel încât cele trei prime-time-uri (Europa, America de Nord şi Australia) să fie acoperite mai bine şi am alocat bugetele în funcţie de aceste cerinţe. În prezent, lucrăm la consolidarea echipelor editoriale, astfel încât să se diversifice subiectele abordate. După cum reiese din mesajele primite, saltul calitativ se vede deja, mai ales în emisiunile producţie proprie, precum “Lumea şi noi”. Din păcate, resursele alocate TVRi au fost reduse în ultimii ani. Procentul producţiilor proprii a fost în 2012 de doar 2,6%, iar în 2013, de 4,7%.

Lumea şi noi, Investiţi în România!, România dus-întors – emisiuni apreciate de românii din străinătate

Cu puţin timp în urmă a fost lansată noua grilă de emisiuni difuzate pe TVRi. Ce aduce nou această grilă şi care sunt, în opinia dvs., emisiunile care vor face diferenţa faţă de ce a fost în trecut?

Cum spuneam, am consolidat liniile editoriale, atât producţie proprie, cât şi preluările de pe canalele SRTv, pentru a creşte vizibilitatea programelor. Spre exemplu: dezbaterile de la ora 22:00, retransmise la ora 03:00 (ore­le României) pentru continentul nord american: “Avo­ca­tul dumneavoastră” – producător Angela Avram, “Arti­- colul VII” – realizator Mihai Rădulescu, “Investiţi în România!” – producător Sorin Burtea, “România dus-întors” – producător Gabriela Dumbravă sunt foarte apreciate datorită continuităţii, subiectelor abordate şi inter­acti­vităţii. De asemenea, emisiunile de sănătate “Un doctor pentru dumneavoastră” (producător: Cristina Timuş) şi “WellNESSIMŢIM BINE ÎN ROMÂNIA” (producător: Răzvan Petrişor) sunt de interes pentru români, iar acest fapt se vede în mesajele electronice primite.

Tronsonul de emisiuni “Lumea şi noi”, difuzat de luni până vineri, la ora 20:30 şi retransmis la ora 02:30 (orele României), este îndrăgit şi lăudat de membrii comunităţilor româneşti din străinătate. Filmele pe care TVR Internaţional le promovează sunt un pilon important în grila postului şi aduc întâlniri cu cinematografia de aur, dar şi cu noul val de regizori români. Acestea au ore speciale de difuzare pentru America de Nord. Cu siguranţă, programele de ştiri şi actualitate, transmisiunile sportive, dar şi emisiunile culturale, religioase, pentru copii, de agricultură, turism, de divertisment, folclor, cu imagini din arhiva TVR, preluate de la TVR 1, TVR 2 şi TVR 3 sunt apreciate de românii din străinătate.

La preluarea mandatului, am considerat că fiecare membru al echipei trebuie să aibă aceeaşi şansă. Eu sunt un om care pune mare accent pe continuitate, îmi place să construiesc, muncesc foarte mult şi îmbunătăţesc în permanenţă. Îmi doresc ca întreaga echipă să menţină acest ritm.

Pentru TVR Internaţional, fiecare român este important

Este limpede că cel mai numeros public al TVRi se regăseşte printre românii stabiliţi pe continentul european. Cu toate acestea, în America de Nord trăiesc, cred eu, aproximativ un milion de vorbitori de limba română. Exista în politica postului dvs. o preocupare aparte care să-i vizeze pe aceşti potenţiali telespectatori?

Fiecare român este foarte important pentru noi, indiferent pe ce continent se află. Am avut ocazia, ca producător al emisiunii “Investiţi în România! – Euroeco­no­mia” să particip la mai multe evenimente ale comunităţii românilor din Windsor, Ontario. Am văzut eforturile pe care le faceţi în a susţine valorile identitare şi pentru ca cei mici să nu uite limba română. E important să promovăm astfel de demersuri şi cred că este nevoie urgentă de programe pentru copii, de istorie, geografie, limbă română.

De mulţi ani, în programele TVRi sunt prezentate personalităţi care trăiesc şi ne reprezintă cu cinste pe continentul nord american. Cred că trebuie să dinamizăm modul de promovare al acestor emisiuni şi, în perspectivă, este de dorit ca aceste programe să fie traduse în engleză. Îmi doresc să existe în grilă, cât mai curând posibil, un program realizat în colaborare cu jurnalişti români din străinătate, care cunosc problemele şi reuşitele comunităţilor.

Referitor la strategia pe care am propus-o pentru perioada 2014 – 2016 pentru TVR Internaţional, aceasta ţine cont de proiectele (programe şi grile) aprobate de SRTv, de Programul de redresare economică pentru perioada 2012-2018, de Strategia privind Relaţia cu Ro­mânii de Pretutindeni 2013-2016, elaborată de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretudindeni.

Tot în colaborare cu DPRRP-MAE, TVRi trebuie să participe la evenimentele pe care Departamentul le organizează în comunităţile româneşti din străinătate, pentru promovarea imaginii României la nivel european şi internaţional, pentru protejarea, dezvoltarea şi consolidarea identităţii româneşti şi a valorilor culturale în statele de domiciliu şi pentru întărirea legăturilor dintre autorităţile române şi personalităţile române care trăiesc peste hotare.

Sondaj de opinie pe site-ul TVRi

Cum pot interacţiona românii din America de Nord cu redactorii postului TVR Internaţional, în ideea de a-şi transmite preferinţele şi aşteptările în materie de programare?

TVRi a lansat în acest an, pe site, un sondaj de opinie. Vrem să aflăm preferinţele publicului în ceea ce priveşte oferta de programe, prezentă şi viitoare (http://tvri.tvr.ro/sondaj-tvr-international_7535.html) şi să ţinem cont de ele, în conceperea grilelor. Românii din America de Nord pot intra în legătura cu redactorii şi producătorii TVRi, prin intermediul legăturilor telefonice în direct, în emisiuni, sau pe adresele de email şi paginile de Facebook, care sunt făcute publice în fiecare program şi pe site-ul tvri.tvr.ro.

Aşa cum ştiţi, la Montréal s-a lansat anul trecut o emisiune tv românească, care difuzează şi programe realizate de diferitele canale ale TVR. Astfel de emisiuni mai există şi în alte comunităţi. Credeţi că este de bun augur retransmiterea emisiunilor TVR pe aceste canale locale?

Vă felicit pentru proiectul Pagini TV. Mă bucur că există români care au astfel de iniţiative şi cred că sunt apreciate de comunitate. Aşa cum vă spuneam, grila TVRi este concepută pe trei prime-time-uri, iar programele sunt pe site-ul www.tvr.ro şi, de o lună de zile, pot fi văzute, gratuit, pe telefoanele inteligente şi pe tablete, prin intermediul aplicaţiei TVRŞ, de oriunde din lume. Excepţie fac doar înregistrările de filme şi Telejurnalul – programe care sunt difuzate cu geoprotecţie şi pot fi urmărite doar din ţară. Nu îmi dau seama de impactul retransmiterii unor programe TVRi pe aceste frecvenţe locale. Ceea ce vă pot spune este că modalitatea tehnică de transmitere este încă dificilă şi necesită alocarea de resurse din partea TVRi.

Care sunt modalităţile prin care românii din străinătate pot urmări programele TVR Internaţional?

Coordonatele de recepţie ale TVR Internaţional sunt următoarele: http://www.tvr.ro/coordonate-emisie-tvr-international_1584.html#view

În ce priveşte transmisia live a postului TVRi, prin intermediul portalului www.tvrplus.ro şi aplicaţiei TVR+ (pe calculator, tabletă şi telefon inteligent), s-a diversificat publicul, atrăgând categorii tinere, iar numărul românilor din ţară care urmăresc programul a crescut.

Ce ar putea face telespectatorii români pentru a ajuta la dezvoltarea şi îmbunătăţirea programelor TVR Internaţional?

Pe termen foarte scurt, să răspundă la sondajul de opinie de pe tvri.tvr.ro. Astfel ne ajută să ne facem o idee despre ceea ce-şi doresc să vizioneze la TVRi. Să intre în legătură cu producătorii de emisiuni şi să ne scrie ce ar dori să (re)vadă, mai ales că în 2015, TVR Internaţional împlineşte 20 de ani. Trebuie să fie un an de referinţă atât pentru post şi pentru instituţie, cât şi pentru telespectatori.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare