Cu puţină vreme în urmă, Elena Udrea a fost aleasă preşedinta Partidului Mişcarea Populară (PMP), partid născut în urma demersurilor lui Traian Băsescu de a reorganiza dreapta politică românească, în jurul unor tineri politicieni necompromişi.

PMP s-a născut pe structurile Fundaţiei Mişcarea Populară, o asociaţie civică formată în jurul consilieri­lor de la Cotroceni ai preşedintelui Traian Băsescu. Ideea era de a oferi electoratului din România o alternativă la o clasă politică deja coruptă şi compromisă.

Foarte mulţi români şi-au pus speranţele într-o nouă generaţie de politicieni, provenită din rândul inte­lectualilor şi profesioniştilor care nu au mai făcut poli­tică până acum sau, dacă au făcut, nu s-au compromis. Vedeam la conducerea Partidului Mişcarea Populară oameni precum Daniel Funeriu sau Marian Preda. Oricare dintre ei ar fi însemnat o schimbare reală în peisa­jul contemporan şi ar fi putut pune bazele unei clase politice diferite: profesionistă, responsabilă, educată. Educaţie nu înseamnă neapărat di­plome la Sorbona. Şi şcolile româneşti sunt bune, cu condiţia să fi trecut prin ele pe baza notelor obţinute prin muncă, şi nu în schim­bul banilor sau al altor favoruri.

Astăzi, Partidul Mişcarea Populară este condus de posesoarea unei diplome obţinute la mişto la o universitate privată din ţară (Universitatea Dimitrie Cantemir), despre care nu s-a auzit decât prin prisma numeroaselor scandaluri de corupţie în care profesorii de acolo au fost implicaţi. Când şi-a dat exame­nele cu “profesori” precum fostul ministru PSD-ist al Educaţiei Corina Dumitrescu – al cărei CV postat pe site-ul Senatului era plin de greşeli – Elena Udrea nu are cum să înţeleagă câtă muncă stă în spatele unei diplome obţinute la o universitate serioasă de oriunde în lume.

“Succesul” politic al Elenei Udrea este, de fapt, eşecul unei noi generaţii de politicieni care nu reuşesc să găsească forţa pentru a se impune pe scena politică românească. Forţa, dar mai ales banii.

Banii sunt secretul reuşitei Elenei Udrea în politi­ca românească. Dincolo de susţinerea pe care aceasta a avut-o de la Traian Băsescu, dincolo de “şarmul” ei personal şi de tupeul imens cu care a atacat baricadele politicii dâmboviţene, ceea ce a propulsat-o pe Elena Udrea la vârf au fost banii pe care i-a pompat în poli­tică – personal, dar mai ales prin “locotenenţii” care au crescut în jurul ei.

Să fim realişti! Politica nu se face cu vorbe, ci cu bani. Bani mulţi, foarte mulţi, care pun în mişcare ma­şinăria electorală capabilă să scoată votanţii din case şi să-i facă să pună ştampila unde trebuie. Iar aceşti bani nu vin aproape niciodată din buzunarele politicienilor. Cel mai adesea, ei vin direct de la bugetul statului – din buzunarele alegătorilor, adică -, prin tot felul de contracte cu statul, umflate în aşa fel încât să fie loc şi de mita destinată celor care le aprobă.

Dacă urmăriţi la televizor anchetele Comisiei Charbonneau veţi în­ţe­lege că acest lucru este valabil şi în Qué­bec, precum şi în multe alte locuri din lume. În România, însă, lucrurile au căpă­tat dimensiuni astronomi­ce.

Moti­ve­le eşecului noii gene­raţii de politicieni sunt multe. Dincolo de lipsa bani­lor, aceştia se luptă şi cu apatia unei societăţi ameţite de propaganda făcută pe principalele canale de televi­ziune din ţară. O propagandă deşănţată, încurajată şi alimentată de personaje precum Elena Udrea, care au invadat micile ecrane cu decolteurile şi dessous-urile lor expuse în public.

“Simbol al medio­­crităţii şi parvenitismului în politică”, după cum bine o caracteriza ziaristul Dan Tăpălagă, într-un articol de pe portalul de ştiri HotNews.ro, Elena Udrea s-a cocoţat în fruntea unui

partid care ar fi trebuit să reprezinte o adevărată schim­bare în politica românească. Care este schimbarea pe care ar putea să o aducă Elena Udrea în viaţa românilor? Prezentă în politică de foarte mulţi ani, nu există nimic semnificativ care să poată fi invocat în favoarea ei. Nimic bun, în orice caz. În toate funcţiile importante pe care le-a ocupat până acum a ajuns în urma sforilor trase în interiorul partidului din care a făcut parte.

Pentru mine, nu a fost surprinzător faptul că Elena Udrea a câştigat şefia PMP. M-a surprins însă scorul uriaş cu care a făcut-o. 742 de delegaţi la acest congres au preferat-o pe Elena Udrea, în timp ce doar 209 au votat pentru fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu. Între seriozitatea unui absolvent de Sorbona şi prostul gust dublat de tupeu al unei absolvente de “Dimitrie Cantemir”, membrii PMP prezenţi la congres au ales pe acestea din urmă.

Partidul a fost însă în prealabil “pregătit” pentru această victorie, după ce fusese fezandat cu tot felul de politicieni proveniţi din PDL (din care tocmai plecase Elena Udrea), PNL sau chiar PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. Dintr-un partid “altfel”, PMP a devenit un partid la fel.

Fire pozitivă şi voluntară, Elena Udrea îşi avea locul şi rostul ei în PDL, un partid pestriţ, pe care putea să-l influenţeze în bine, în sensul păstrării lui pe linia pro-europeană şi democratică (sub influenţa lui Traian Băsescu). Partidul Mişcarea Populară ar fi trebuit, însă, să reprezinte schimbarea.

Articolul precedentÎnceputul sfârşitului pentru PSD
Articolul următorSoare pe zăpadă
G. S.

Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari… de idei.