Începutul sfârşitului pentru PSD

Era de aşteptat o resetare a sce­nei politice româneşti după europarlamentare, dar probabil că puţini se aş­teptau la ceea ce s-a întâmplat. Apropierea rapidă dintre PNL şi PDL, dar şi retragerea aparent intempestivă a lui Crin Antonescu au schimbat cu totul datele jocului, ofe­rind, pentru prima dată, o perspectivă pentru înfrângerea PSD la prezi­den­ţiale şi chiar mai mult decât atât.

Sigur că fuziunea PNL- PDL este problematică din foarte multe puncte de vedere, în primul rând din perspectiva celor întâmplate în vara lui 2012, pentru că liberalii nu şi-au asumat niciodată răspunderea cu adevărat. Este apoi, desigur, atitudinea PNL în faţa justiţiei, reflectată nu nu­mai în declaraţii scandaloase, ci în fapte precum voturi împotriva urmă­ririi penale sau pentru menţinerea în funcţie a unui ministru până în uşa puşcăriei, ori păstrarea unui condam­nat (cu suspendare) în conducerea partidului.

Nu sunt detalii, sunt chestiuni im­portante, pentru care trebuie să existe un răspuns; în lipsa acestuia, în­treaga construcţie nu poate fi credibilă.

Dar este la fel de adevărat că, fără această fuziune, drumul PSD către prezidenţiale era autostradă. Dacă PSD recupera voturile libera­lilor, Ponta galopa spre Palatul Cotroceni, unde s-ar fi instalat pentru 10 ani, pentru că PSD ştie să păstreze puterea.

Crearea acestui pol de dreapta puternic lasă PSD exclusiv cu voturile din propriul bazin electoral. Îi mai lipsesc aşadar vreo 3 milioane pentru a ocupa reduta Cotroceni. De unde să le ia, în condiţiile în care până şi relaţia cu UDMR scârţâie?

PNL şi PDL, în schimb, dacă îşi vor alege candidatul potrivit, vor pă­trunde mai ales în electoratul neho­tă­rât, care este preponderent de dreapta.

Şi, dacă îşi joacă această carte bine, schimbarea guvernului după prezidenţiale devine doar o chestiune de timp. Pentru că nici UDMR nu cred că va avea o problemă să pără­sească incomoda alianţă cu PSD, minorităţile merg întotdeauna în direcţia vântului, ca să nu mai vorbim despre trădările individuale specifice degrin­goladei din tabăra învinşilor.

Şi PSD pare să resimtă acut pa­-nica. Se vede din felul în care a încercat să lege alianţa de neimaginat cu Dan Diaconescu, din felul în care tot încearcă să îi mai dea câte un elan lui Călin Popescu Tăriceanu, doar-doar o reuşi să creeze un real curent în PNL, pentru blocarea fuziunii sau măcar pentru smulgerea unei hălci din partid, care să se asocieze actualei puteri.

O misiune deocamdată fără mari semne de succes.

Şi o problemă la fel de mare pentru PSD este că pierde principala ţintă electorală, aceea care îi asigura un mesaj facil şi, până acum, eficient. Tăcerea lui Traian Băsescu distruge “antibăsismul”. O tăcere probabil în mare măsură determinată şi de eşecul PMP la europarlamentare, dar în orice caz salutară.

Cât timp Traian Băsescu tace, dispare binomul preşedinte – premier, a cărui hărmălaie ocupase cu totul scena politică şi confiscase discursul public. Şi atunci toate afectele favorabile PSD stârnite de această confruntare se sting încet şi trist.

Sigur, PSD face toate artificiile cu putinţă pentru a-l readuce pe Traian Băsescu în joc, pentru a-l alipi de alianţa PNL- PDL, care, în realitate, mai degrabă îl izolează, pentru a-l ţine în centrul atenţiei. Nu prea merge.

Şi cea mai bună dovadă că nu merge este ezitarea continuă a lui Victor Ponta de a-şi anunţa candidatura. Trebuia să fie după europarlamentare. A amânat-o până la Congresul din septembrie. Caută so­luţii alternative viabile şi ele nu prea apar. Are nevoie de un candidat care să-i fie şi fidel şi care să aibă şi şanse cel puţin la fel de mari de câştig, pentru că altfel tot rămâne fără guvern şi, foarte probabil, în scurt timp şi fără partid.

Fără electoratul PNL, cu o majoritate deja dependentă de UNPR şi UDMR, rămas fără mare parte din mesajul electoral care i-a adus până acum două victorii electorale importante, PSD are o foarte mare proble­mă.

O problemă care ar putea marca începutul sfârşitului pentru partidul care părea ajuns în culmea gloriei sale.

Ultimele articole

Articole similare