Nicolae Furdui-Iancu la EUROfEST 2014

EUROfESTA opta ediţie a Festivalului EUROfEST, România şi culturile europene la Montréal, va avea loc duminică, 6 iulie. Organizatoarea evenimentului, Asociaţia Rocade, vă dă întâlnire în Parcul Jean-Drapeau, pe Insula Ste-Hélène (imediat lângă P9 şi La Ronde).

Invitaţii speciali din acest an vor fi Nicolae Furdui-Iancu şi ansamblul Crai Nou, precum şi Radu Dolgan şi Trio Plus. Alături de ei vor fi prezenţi artişti din comunitatea românească de la Montréal, cărora li se vor alătura artişti basarabeni, armeni, bulgari, polonezi, ucraineni, sârbi şi ruşi.

Ca în fiecare an, nu vor lipsi corturile cu produse specifice bucătăriei europene (mititei, gulaş, kürtős kalács, cârnaţi vienezi şi polonezi, bere), jocurile şi animaţia pentru copii.

Evenimentul beneficiază de sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, din Ministerul Afacerilor Externe, dar şi de al Desjardins Notre-Dame-de-Grâce şi Desjardins Micromarché. Vor fi oferite certificate cadou în valoare de peste 5.000$. Intrarea este gratuită.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare