Simona Halep, prima finală de Grand Slam

Simona Halep si Maria Sharapova dupa finala de la Roland Garros.
Simona Halep si Maria Sharapova dupa finala de la Roland Garros.

La şase ani după ce a câştigat finala în compe­tiţia de juniori, în 2008, Simona Halep a ajuns din nou în finală la Roland Garros, de data aceasta la seniori. Prin calificarea în prima ei finală de Grand Slam, dar mai ales prin jocul excepţional, Simona Halep a atras asu­pra ei atenţia tuturor specialiştilor din tenisul mondial.

La Roland Garros, Simona Halep a pierdut în faţa Mariei Sharapova, în trei seturi, 4-6; 7-6; 4-6, într-o partidă care a durat 3 ore şi despre care rusoaica a spus că a fost cea mai grea finală de Grand Slam din cariera sa.

În urma performanţei de la turneul parizian, Halep a juns pe locul trei în clasamentul WTA, cea mai bună performanţă din istoria tenisului feminin românesc.

Următorul turneu la care Simona Halep va participa va fi Topshelf Open, din Rosmalen, Olanda. Un turneu pe iarbă, pe care Halep l-a câştigat în 2013. Va urma turneul de Grand Slam de la Wimbledon, în perioada 23 iunie – 6 iulie.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare