O istorie (personală) a rock-ului românesc (12)

Citește și

Din cauza pandemiei, sute de mii de operații nu au mai fost făcute

Pandemia de COVID-19 a avut un impact major asupra sistemului de sănătate: în vreme ce sistemul a fost obligat...

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este eficient 70% împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă în medie de 70%, potrivit...

O româncă e implicată în organizarea târgurilor de Crăciun de la Montreal

În ciuda pandemiei, Montrealul va avea în acest an două târguri de Crăciun plus un parcurs feeric - Jardins...

rock bandAzi, încă una care-mi vine-n minte, după care începem activitatea de rocker.

După câtva timp de cântat în trupe mixte, care aveau un repertoriu de mu­zică populară şi uşoară (cea din urmă incluzând toate genurile care nu erau muzică populară), clienţii au început să angajeze două trupe (vorbim aici de timpurile de dinainte de apari­ţia DJ-ilor), una de muzică strict populară şi alta de muzică uşoară (în speţă, rock). Aşa că cele două trupe alternau: când una făcea pauză, cealaltă începea să cânte. Iar nunţile ţineau de sâmbătă după-amiaza până duminică noaptea. Un foarte bun exerciţiu de formare a rezistenţei.

- Publicitate -

Nunta despre care vreau să vă povestesc era o nuntă de mi­neri, într-un sat destul de departe. Un şofer ne ducea la locul respectiv şi venea duminică seara, ca să ne conducă înapoi.

La vremea aceea, mi­nerii erau relativ bine plătiţi (prin urmare şi noi). Noi eram în formulă de trio (ghitară, bas, tobe, fără Sabi, saxofonistul nostru) ca să facem o plată mai bună şi pentru că prevedeam că cei de la populară au să tragă din greu, nunta fiind la ţară. Numai că socoteala de-acasă…

Trupa de populară cânta în curte, iar noi, rockerii, într-un fel de şură, unde aveam tras curent electric, cu podea de lemn, ca să nu ne electrocutăm. S-a în­­ceput bine, cu cei de la populară care-au tas un set, apoi noi. Dar mare ne-a fost mirarea când au ieşit de prin toate cotloanele o armată de tinerei, amatori de rock. Fain de tot, ne-a convenit atenţia şi i-am tras un set ca la mama lui acasă, cu toate hit-urile de rigoare, iar lumea a-nceput să danseze îndrăcit, cum nu se poate mai bine. Când ne-am oprit şi a început populara, au fost câteva mici pro­teste de la cei (nu puţini) care voiau ca noi să continuăm.

- Publicitate -

Dar era rock’n’roll. Unde pui ener­gie şi trebuie să iei pauze de reîncărcare a bateriilor. Aşa că, foarte mul­ţumiţi de reacţie, am alternat vreo două seturi cu cei de la populară, având din ce în ce mai multe probleme când ne opream din cântat. Nuntaşii erau, evident, amatori de rock, şi cum alcoolul curgea din belşug, chiar şi cei mai în vârstă trăgeau tontoroiul pe All Right Now, Johnny B. Goode etc., mai bine ca Moş Crăciun. Vorba lui Coşbuc: “Sunt greu bătrânii de pornit / Dar de-i porneşti, sunt greu de-oprit.”

Aşa se face că, la un moment dat, ne-am trezit că setul nostru devenise interminabil. Să-ţi fie apreciată cântarea e una, să tragi la cântat ca în mină (de, nuntă de mineri, nu?) e alta. Aşa că pe la ora două dimineaţa, ni s-a permis o oră de odihnă. Cum au început cei de la populară să cânte, am ţinut sfat. Ce era de făcut? Mâinile şi picioarele ne du­reau, vocile erau şi ele pe ducă de atâta cântat şi cu apetitul nuntaşilor pentru muzica noastră eram siguri că nu mai rezistăm un alt set, nicidecum până duminică noaptea, când venea şoferul după noi.

Roşu, băiatul de la bas (yep, aţi ghicit, avea părul roşcat!) a afirmat, foarte sigur de el, că şoseaua era la o aruncătură de băţ şi, dacă ne strângem acum sculele (ghitara, basul, microfoa­nele şi tobele, plus cele două amplificatoare combo Doina), la adăpostul întu­nericului putem s-o piciorim, să ajun­gem cu chiu cu vai la şosea şi, cu puţină baftă, prindem vreun camion care să ne ducă acasă (Yeah, right! Duminică dimineaţa, la ora două, în mijlocul lui nicăieri. Dar ce ştiam noi, puştanii? Expe­rienţa aşa se câştigă!)

Chaplin, toboşarul, un pic mai copt ca noi, a argumentat că drumul era cam întortocheat până la şosea, sculele grele, nu era etic să părăsim nunta (aveam un contract de respectat) şi argumentul suprem: plata frumoasă o pupăm la revedere. Roşu a replicat că drumul numai părea întortocheat, că el are un bun simţ de orientare şi găseşte o scur­tătură pe care a văzut-o când ne-a adus şoferul. Cu sculele ne vom descurca. Contractul nu a fost respectat de către nuntaşi, că seturile noastre trebuiau să fie de 45 minute, nu de două ore. Iar plata n-o s-o vedem oricum, că nu vom rezista până la sfârşit şi o să mâncăm şi o mamă de bătaie de la minerii mânioşi. Hmmm! Eu eram vocalistul principal şi cuvintele lui Roşu mi-au mers la inimă. Chaplin a replicat că puteam face lungi improvizaţii instrumentale, dar… hotărârea mea era luată şi nu era timp de pierdut. Într-o oră nuntaşii veneau să ne trezească, ca să reîncepem circul. Chaplin, dacă vrei să rămâi, rămâi, eu sunt cu Roşu! Am început să strângem echi­pa­mentul pe întuneric şi în mare grabă. Am găsit o ieşire prin spatele şurii şi pe cai, că filmăm, iar dacă n-aveţi cai, atunci pe curând! În curtea din faţă se auzea muzică populară şi nimeni nu bănuia că mai rămâsese o singură orchestră de-acum încolo. Sau cel puţin aşa ni se părea nouă.

Acuma, nici pe lumină nu ştiam unde sunt, dar pe întuneric… Hai după Roşu cu viteză, ca să ajungem la şosea. Ne întoarcem la dreapta, pe scurtătura respectivă, iar la dreapta dăm de un drumeag, zgomotul nunţii se tot auzea, sculele deveniseră de plumb şi am tot mers până când ne-am oprit să ne odihnim, că plămânii începuseră să fumege. Straniu – am comentat – nu ştiu de când mergem, dar nunta se aude tot aproape, parcă se ţine după noi.

Da, şi mie mi se pare ciudat, a re­plicat Roşu puţin nesigur. Dar uite că-ncepe să se luminezede ziuă, aşa că ne descurcăm. În momentul acela, muzica s-a oprit, iar după câteva minute şi zgomotul nunţii. S-a făcut deodată linişte.

Acum cred c-au descoperit dispa­riţia noastră, a dat glas gândului comun Chaplin.

Da, a replicat Roşu. Numai că noi am ajuns la şosea. Numai de-ar trece vreun camion. Uite, după cotitura asta-n drum e sigur şoseaua, după cum îmi amintesc. Repede, până nu ne dau mi­nerii de urmă!

Şi, punând mâna pe scule, am luat-o la vale cu avânt, numai că după cotitură nu era şoseaua, ci ceea ce mi s-a părut a fi toată nunta, cu mic cu mare, de-a latul drumului. Am îngheţat. Aşa de repede? Cum se poate? Apoi m-am luminat: la dreapta şi iară la dreapta… Ne învâr­ti­sem în cerc în jurul nunţii. La 4 dimi­neaţa, un batalion de mineri în­crun­taţi, gata să pună mâna pe dezertori, vă spun din experienţă, nu era o imagine prea plăcută. După un minut de surpriză, badea Chirilă, care era organizatorul, un zdrahon de miner ne-a întrebat cu blân­deţe: No, v-aţi săturat de plimbare, dom­nişori? Haidaţi să vă ajutăm să terminaţi de plimbat onstromentile, că s-or fi săturat, săracele şi trebe să-ncepeţi cântarea!

Au pus mâna nişte mineri zdra­veni pe onstromente şi s-au oprit cu ele nu în şură, ci în mijlocul curţii, unde era un nuc mare. Mai mult morţi decât vii ne gândeam că, probabil, vor să ne spân­zure, când badea Chirilă a glăsuit din nou, cu voce suspect de domoală:

No, ficiori, domnişori! Ştiţi dumneavoastră cânta ca nişte paseri?

Am dat din cap afirmativ.

Daa? Ştiţi dumneavoastră unde cântă paserile?

Ne-am uitat la el întrebători. Cu indexul în sus, a dat din cap afirmativ:

Ye! Paserile cântă-n pom şi acolo îţi cânta şi dumneavoastră. Amu mereţi de dormiţi o ţâră, că-ţi fi osteniţi de-atâ­ta plimbare.

Volens nolens, ne-am dus de ne-am întins pentru un timp. Ca prin vis, am auzit zvonuri de voci, ciocănit, trebă­lu­ială. Cât eram de obosit, nu prea ştiam ce-o să se-ntâmple. Dar când badea Chirilă a venit să ne cheme la datorie şi am ieşit, în nucul din mijlocul curţii era instalată o platformă cu instrumentele noastre pe ea.

No, domnişori, amu îţi cânta cum n-aţi mai cântat, aşe-i? Poftiţi la ciripit!

Niciodată nu ne-am instalat aşa de repede, iar de cântat, am cântat de parcă viaţa ne-ar fi depins de cântarea aceea. Seturile au zburat unul după altul, iar nuntaşii au fost un public de neuitat. La odihnă, aveam pază, ca să nu ne mai ardă de plimbat.

Noaptea, în drum spre casă, am rea­­lizat pentru prima oară că, deşi nu pu­team vorbi, putusem să cânt. Gânditor, mi-am băgat mâna-n buzunar, unde am dat peste un teanc de bancnote: plata de care uitasem. Cam gros teancul. Ultima surpriză, un alt eveniment singular: am fost, pentru singura dată-n viaţă, plătit dublu! Merci, bade Chirilă!

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Trump nu recunoaște înfrângerea, dar își dă acordul pentru procedurile de tranziție

Președintele american Donald Trump a anunțat luni seara, pe Twitter, că își dă acordul pentru începerea procedurilor de tranziție,...
- Publicitate -

Patrick Quinn, unul dintre inițiatorii „Ice Bucket Challenge”, a murit la vârsta de 37 de ani

Americanul Patrick Quinn, care a contribuit la succesul mondial al campaniei "Ice Bucket Challenge" (provocarea găleţii cu gheaţă) creată cu scopul de a mediatiza...

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este eficient 70% împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă în medie de 70%, potrivit unui comunicat publicat luni, relatează...

Toronto, în izolare începând de azi

Toronto, şi o mare parte din împrejurimile sale vor fi plasate în ''izolare'' începând de luni din cauza agravării epidemiei de COVID-19, a decis...

Judoka Ecaterina Guică, aur pentru Canada la Pan-Americane

Judoka Ecaterina Guică a obținut o medalie de aur pentru lotul național al Canadei la Campionatele Pan-Americane care au avut loc la Guadalajara, Mexico...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -