Un curtier ipotecar este un intermediar între client şi bănci în vederea obţinerii unui împrumut ipotecar. Dar este mai mult decât atât. Rolul său seamănă uneori mai degrabă cu al unui avocat în faţa judecătorului. Cine este destul de pregătit şi experimentat poate îndrăzni să-şi prezinte singur cazul în faţa “curţii”.
Curtierul este un expert care, prin cunoaşterea în detaliu a programelor oferite de toate băncile cu care lucrează, este cel mai în măsură să găsească soluţia cea mai bună pentru clientul său. Şi când spun soluţie bună nu mă refer numai la dobândă. O soluţie poate face diferenţă între refuz şi aprobare. Sau poate face diferenţa între un contract ipotecar clar şi avantajos şi unul cu multe capcane.
Câteva exemple. Vreţi să cumpăraţi o casă, dar lucraţi pe cont propriu de puţin timp? Lucraţi de mai mult timp pe cont propriu, dar nu declaraţi prea mult venit? Aveţi mulţi copii şi nu ştiţi dacă aceasta este un avantaj sau un dezavantaj din punctul de vedere al finanţării casei? Alocaţia familială pentru copii sau pensia alimentară primită (sau plătită) pot fi luate în calcul la calificarea pentru o casă? Aveţi ceva bani cash de la părinţi şi nu ştiţi cum e mai bine să faceţi ca să vă luaţi casă? Familia este gata să vă împrumute bani că să cumpăraţi casa, dar nu cunoaşteţi implicaţiile? Un prieten este gata să semneze împreună cu dvs. ipoteca unei case şi nu cunoaşteţi obligaţiile şi drepturile ce decurg de aici?
Aveţi probleme de credit şi riscaţi ca banca să vă ia casa? Vedeţi că datoriile se acumulează şi simţiţi că nu veţi rezista prea mult în acelaşi ritm? Aveţi de plătit impozite multe anul acesta şi Guvernul vrea să pună o ipotecă legală pe casă?
Vă despărţiţi de soţ/soţie şi nu ştiţi cum să faceţi cu împărţirea casei?
Vreţi să începeţi o afacere, aveţi nevoie de bani şi va gândiţi că puteţi împrumuta bazându-vă pe valoarea casei? Dobânzile mici de pe piaţă vă sugerează că e timpul să faceţi investiţii în imobile şi nu ştiţi de unde să începeţi?
Vreţi să cumpăraţi un bloc de apartamente sau un comerţ şi nu ştiţi de câţi bani cash aveţi nevoie sau care sunt obligaţiile şi cheltuielile implicate? Vreţi să vindeţi şi să cumpăraţi o altă casă, dar vă e frică să nu fiţi penalizat prea mult de bancă pentru că întrerupeţi contractul ipotecar?
Evident, nu mergând la banca dvs. şi vorbind cu băiatul de la ghişeu veţi obţine cea mai bună ipotecă. Cu toate bunele lor intenţii, ei sunt limitaţi la a vă oferi tipul de împrumut pe care îl au la dispoziţie, nu ceea ce se potriveşte cel mai bine cu profilul dvs. Curtierul ipotecar există tocmai pentru astfel de situaţii (şi pentru multe altele, pe care nu avem timp să le enumerăm aici). De aceea, nu vă grăbiţi să acceptaţi prima ofertă primită de la prima bancă, fără să citiţi “literele mici” din contracte sau fără să exploraţi şi alte opţiuni. Costul neglijenţei poate fi foarte ridicat.